tion.ro Web analytics

Scrisoare de protest a angajaților Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană după ce nu au mai primit salariile de patru luni

De Bogdan Marta
Reactualizat la:

Scrisoare de protest a angajaților Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană după ce nu au mai primit salariile de patru luni

Reactualizat la:
Membrii Unității Artistice ai Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană, dar și specialistul în relații publice, au trimis două scrisori de protest ministrului Culturii, dar și autorităților publice locale responsabile pentru finanțarea acestui proiect, prin care semnalează faptul că nu le-au mai fost plătite salariile și de patru luni și au ajuns să se împrumute pentru a putea trăi, totul în timp ce în asociație au fost aduși oameni noi.
Scris de Bogdan Marta - Membrii Unității Artistice ai Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană, dar și specialistul în relații publice, au trimis două scrisori de protest ministrului Culturii, dar și autorităților publice locale responsabile pentru finanțarea acestui proiect, prin care semnalează faptul că nu le-au mai fost plătite salariile și de patru luni și au ajuns să se împrumute pentru a putea trăi, totul în timp ce în asociație au fost aduși oameni noi.

Situație dezastruoasă la ATCCE, după ce unii angajați nu și-au mai primit salariile de la începutul anului. Membrii Unității Artistice, departamentul responsabil pentru gândirea și implementarea programului artistic al asociației, au adresat, marți, o scrisoare de protest către ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, primarul Timișoarei, președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra și membri ai Consiliului Director în care sesizează că nu și-au mai primit salariile de la începutul anului.

„În această săptămână se vor împlini 3 luni (în cazul doamnei Melinda Terek 4 luni) de când membrii Unității Artistice nu au fost plătiți și 5 luni de când situația noastră contractuală cu ATCEC nu este regularizată. Recurgem la această scrisoare pentru a vă solicita: (1) să identificați o modalitate prin care Asociația să-și plătească cât mai grabnic arieratele către noi pentru toate lunile restante și să reglementeze situația noastră juridică; (2) să identificați o soluție pe termen lung ca acest scenariu să nu se repete an de an, scriu cei patru membri ai Unității Artistice, Ovidiu Djabog-Miron, Odette Pârvulescu, Ionuț Suciu și Melinda Terek.

Au continuat să lucreze

Chiar dacă nu și-au primit banii, angajații ATCCE au continuat să lucreze, ba chiar au fost nevoiți să depună mai multe variante de buget, au elaborat proiecte europene și scenarii pentru implementarea acestora.

„Ne adresăm dumneavoastră, stimați membri ai Consiliului Director, pentru că printre dumneavoastră se regăsesc reprezentanți ai autorităților publice și mediului de afaceri care au pârghiile să asigure, din surse publice și private, finanțarea acestui proiect. În tot răstimpul cât nu am fost plătiți, am continuat să ne desfășurăm activitatea, la solicitarea conducerii organizației și în baza promisiunilor verbale că se va reglementa situația: am elaborat trei variante de buget și nenumărate scenarii de implementare a proiectelor în contextul incertitudinilor generate de pandemie, am elaborat și depus trei proiecte pentru obținerea de finanțări europene, am menținut legătura permanentă cu peste 50 de parteneri și artiști dând curs tuturor solicitărilor acestora, am ideat câteva campanii de implicare a publicului, am continuat să dezvoltăm componenta europeană a proiectelor, am lucrat la scrierea de proceduri și am participat la toate reuniunile online la care am fost convocați. Cu alte cuvinte, am continuat să ținem în viață Programul Cultural și să-l pregătim pentru momentul relansării, în speranța că promisiunile de reglementare a situației noastre contractuale, primite la sfârșitul anului 2019 și reînnoite în 2020, vor fi puse în practică, se mai arată în scrisoarea acestora.

Situație disperată

[relatedArticles]

Ei au ajuns, însă, acum într-o situație disperată, fiind nevoiți să se împrumute pentru a putea trăi, iar ultimele promisiuni făcute de conducere nu garantează că vor primi sumele datorate în integralitatea lor.

„Cu toții suntem conștienți de contextul dificil în care ne aflăm și am așteptat timp de aproape trei luni (în cazul unui membru, 4 luni) să fim remunerați pentru serviciile solicitate și prestate. În tot acest răstimp, fiecare dintre noi a acumulat datorii financiare și se află în situația de a plăti impozitele aferente anului 2019 până la data de 25 iunie a.c. Soluțiile propuse de președintele Consiliului director și managerul de operațiuni în datele de 19, respectiv 25 mai, nu garantează achitarea integrală a datoriilor, așa cum am solicitat în întâlnirea din 19 mai și, în scris, în data de 21 mai. Înțelegem că sumele menționate în propunerea de contract făcută nouă nu reprezintă 100% din valoarea remunerației pentru luna în curs și că diferența ne va fi achitată ulterior, așa cum ni s-a confirmat verbal de către președintele Consiliului Director la ședința din data de 19.05.2020. Înțelegem, de asemenea, că Asociația nu dispune în acest moment de resursele financiare necesare să facă plata integrală a acestora (atât pe luna în curs, cât și pe cele restante), dar ceea ce dorim este să ni se garanteze în scris, în contract, faptul că sumele restante vor fi plătite până la data de 31 iulie 2020, după semnarea unui contract de finanțare cu una dintre instituțiile finanțatoare a Asociației, cer membrii Unității Artistice.

Echipa de graficieni și-a dat demisia

Problemele cu banii nu sunt doar la nivelul Unității Artistice. În asociație, fluctuația de personal în ultimele luni a fost foarte mare. Unii au fost dați afară fără preaviz, echipa de graficieni și-a dat demisia în bloc, iar alți angajați au plecat după doar câteva luni.

„Solicităm o garanție scrisă în scris întrucât fluctuațiile de personal din ultimele 5 luni, expuse în continuare, generează confuzie și îngrijorare. Numai de la începutul anului 2020 am asistat la următoarele: persoane cu funcții de răspundere angajate și concediate sau plecate prin demisie la câteva luni, altele, venite prin concurs, care sunt eliberate din funcție fără preaviz, demisia echipei de graficieni, demisia unui dintre cei mai rezilienți colaboratori ai organizației, conflicte de muncă cu personalul angajat și, în același timp, în perioada de vârf a pandemiei, aducerea în organizație a câtorva noi colaboratori, când toată echipa artistică lucra fără niciun contract semnat. Toate aceste lucruri neprevizibile ne îngrijorează și nu sunt de bun augur pentru viitorul Capitalei Culturale Europene, oricând ar avea loc, iar monitorizarea Uniunii Europene și decernarea Premiului „Melina Mercouri“ și a sumei de 1,5 milioane de euro sunt puse în pericol, mai arată membrii Unității Artistice a ATCCE.

Prinși la mijloc

Semnatarii scrisorii mai atrag atenția că ei sunt cei care au fost prinși la mijloc în acest luni. Și neplătiți și puși să asigure colaboratorii asociației, totul pentru ca acest proiect care ar putea aduce o schimbare în Timișoara să fie dus la bun sfârșit.

„În plus, membrii Unității Artistice, dar nu numai, se află în cea mai vulnerabilă situație: fără contracte și nesiguri de politicile de personal și, în definitiv, nesiguri de ziua de mâine. Cu toate acestea, noi livrăm Programul Cultural, esența proiectului european Timișoara 2021, care trebuie să se dezvolte de la an la an și să atragă tot mai mulți turiști și, indirect, venituri orașului, trebuie să gestionăm toate tensiunile și frustrărilor colaboratorilor astfel încât să ducem la bun sfârșit acest proiect atipic, încercând să asigurăm sustenabilitatea proiectelor, să identificăm și dezvoltăm parteneriate astfel încât să atingem obiectivele asumate prin Dosarul de candidatură. Cum putem să facem toate aceste lucruri dacă nu suntem remunerați cu lunile, nu ni se încheie contracte, nu știm la ce să ne așteptăm la încheierea contractelor temporare și la fiecare câteva luni o luăm de la început cu alți colegi? Stimați membri ai Consiliului Director, Toată echipa Unității Artistice se află în organizație ca urmare a unui proces de selecție transparent și fiecare dintre noi continuă să creadă în acest proiect, în ciuda celor menționate mai sus, pentru că ne animă convingerea că acest oraș are un potențial creativ enorm și numai aducându-i pe colaboratori împreună, în jurul unor proiecte capabile să atragă și alți vizitatori, Timișoara va străluci. Rezolvarea situației noastre este imperios necesară, iar reglementarea statutului echipei Unității Artistice, oricine ar face parte din aceasta, este necesară. Fără o echipă angajată pe termen lung și remunerată conform angajamentelor, reușita Programului Timișoara 2021 este periclitată. În speranța că veți citi această scrisoare în cheia în care a fost scrisă – și anume, identificarea unei soluții sustenabile care să asigure implementarea în condiții de excelență a Programului Cultural Timișoara 2021, la nivelul standardelor solicitate de Comisia Europeană – și ca o invitație la reflecție comună, rămânem, stimați membrii ai Comitetului Director, în așteptarea răspunsului dumneavoastră, concluzionează membrii Unității Artistice.

Puși să își taie singuri salariile

Amploarea dezastrului este relevată și în a doua scrisoare, semnată de specialistul în relații publice al asociației, Nicoleta Trifan. Aceasta semnalează că în timp ce în ATCCE au fost aduși oameni noi, cei cu contracte de muncă au fost puși să semneze anexe la contractele lor prin care erau de acord cu reducerea salariilor cu 30-35% pe o perioadă nedeterminată. De asemenea, conducerea asociației nu a folosit pârghia oferită de Guvern, cea a șomajului tehnic, pentru a face economie, toți angajații fiind chemați să lucreze opt ore pe zi.

Odată cu anunțarea situației de urgență cauzate de pandemia de coronavirus, angajații cu contracte de muncă au fost anunțați că se vor aplica tăieri salariale cu 30-35%. Deși ni s-a comunicat inițial că măsura este necesară din cauza situației de urgență, angajații au primit la semnat anexele la contractele de muncă în care au fost trecute aceste tăieri ale salariului, pe o perioadă nedeterminată. Conform legislației muncii în vigoare, reducerea salariului trebuie să se aplice fie pe o perioadă determinată, în acest caz pe perioda situației de urgență, fie în alte condiții, precum ar fi reducerea timpului de lucru, măsură ce nu a fost luată în considerare deoarece este nevoie de toți angajații, la program normal, 8 ore/zi. Pe perioada crizei, Guvernul României a pus la dispoziția angajatorilor o facilitate importantă, șomajul tehnic pentru angajați, însă aceasta nu a fost aplicată la Asociația Timișoara 2021, noi continuând să lucrăm de acasă la programare, la proiecte culturale online și la pregătirea evenimentelor care vor avea loc după ieșirea din starea de urgență”, a scris specialistul în relații publice.

Și ea atrage atenția că, în timp ce conducerea asociației le solicita să înțeleagă situația financiară dificilă, aceeași conducere a angajat oameni noi, chiar în timpul stării de urgență.

În plus, în perioada situației de urgență, am fost înștiințați că au fost angajați colegi noi. Înțeleg, la fel ca toată lumea, că Asociația se află într-o situație dificilă, însă nu consider normal faptul că s-au făcut angajări suplimentare în același timp în care nouă ni se solicita să fim solidari și să înțelegem că trebuie să se ia măsuri de reducere a salariilor noastre cu o treime”, se mai arată în scrisoare.

Specialistul în relații publice cere decidenților să ia măsurile necesare pentru ca echipa responsabilă cu implementarea proiectului Timișoara – Capitală Culturală Europeană să nu mai trăiască în incertitudine și să poată să își vadă de treabă pentru a oferi orașului statutul care îl merită.

Niciun contract de finanțare nu a fost semnat

Directorul executiv al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană, Simona Neumann, a declarat, pentru tion.ro, că salariile nu au fost plătite pentru că nu au fost semnate contractele de finanțare nici cu Primăria Timișoara, nici cu Ministerul Culturii și nici cu Consiliul Județean Timiș

„A existat o ședință cu președintele Boardului (Horațiu Rada – n.r.) și directorul operațional, în data de 19 mai, fără mine. A fost o discuție informală în care li s-a explicat situația că noi nu avem un contract de finanțare semnat cu primăria. (…) Noi am mai fost în situația asta, dar atunci mă ocupam singură de ea. Am înțeles de la președintele Boardului că a avut ieri (marți – n.r.) o discuție informală cu membrii boardului și că mi se va comunica astăzi ce s-a discutat. Nu există încă contract nici cu Ministerul Culturii nici cu Consiliul Județean”, a declarat Simona Neumann.

În ceea ce privește angajarea de oameni noi, directorul executiv al asociației spune că au fost aduși trei oameni pe comunicare, în această perioadă de criză, pentru ca activitatea asociației să nu se blocheze de tot. Ei au fost plătiți din banii celor cu contracte de muncă, mai exact a celor care au fost de acord cu diminuarea salariului cu o treime, printre care se numără și ea.

„Noi, cei din aparatul administrativ suntem angajați cu contracte de muncă. Inclusiv eu. Orice asociație trebuie să aibă angajați cu contracte de muncă. Și practic nouă ne-au fost diminuate salariile cu un procent mare – 25-30 la sută – ca să putem angaja câțiva oameni cu contracte de muncă. Practic au fost angajați trei oameni pe comunicare pentru că a fost criza aceasta și noi am avut nevoie, ca să nu închidem totul, să fim vizibili și să mutăm în online proiectele. Și am avut nevoie de specialiști să ne ajute. Dar ei au fost aduși pe banii celor care suntem deja angajați. Nu din bugetul alocat Unității Artistice. A fost o soluție de sacrificiu pentru noi. Iar acum s-a căutat o soluție pentru cei din Unitatea Artistică pentru a le rezolva problema pe o lună, urmând ca după ce semnăm contractul cu primăria să fie contractați în continuare. Și ei nu au acceptat lucrul acesta. Ce știu e că cei trei oameni pe comunicare și marketing au fost aduși pentru această situație de urgență. Eu am renunțat la o treime din salariu”, a mai declarat Neumann.

Subfinanțarea Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană este știută deja de câțiva ani, care pune în pericol întregul proiect. Ministerul Culturii a alocat sume infime în ultimii ani, iar nici acest an nu se prezintă mai bine. Primăria Timișoara a alocat cei mai mulți bani, însă fondurile sunt insuficiente pentru a acoperi necesarul și lipsa banilor de la ceilalți finanțatori. Speranța ar putea veni din sponsorizări, însă, în contextul pandemiei și a crizei economice care se prefigurează, această speranță este tot mai depărtată.

 

22 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. tibi says:

    ce sa lucrati, ba, sunteti tampiti? salarii pentru ce? LA MUNCA, limbricilor!

  2. Mirel says:

    Nu au facut pe plac primatului si acum el vrea sa le arate cine ii “jupanul” care face ce vrea cand vrea.

  3. Ian says:

    De ce nu se fac publice salarile astea? Sa vedem si noi cat casting acesti specialisti.

    • Mihai Popa says:

      Citesc comentariile de aici si ma crucesc. Daca e asa cum scrie in articol si oamenii aia n-au fost platiti cu lunile, in orice tara civilizata s-ar fi luat masuri, dupa prima luna, nu dupa 3 sau 4. Autoritatile ce fac? Pentru ce finanteaza? Unde se duc banii aia? Neumann ce face? Pentru ce e pusa acolo?

  4. Ian says:

    Deci genul asta de titulaturi gen ‘director .. capitala culturala’, ar trebui desfintate. Incredibil. Am intrat pe linkedin era sa vomit. Ce personaje, oameni care nu au faccut niciodata nimic.

  5. dirigintele lui emiluţ says:

    doar 2 comentarii până acum ? h 11 35 27.05.2020 ???
    Aşa sunt timişorenii interesaţi de orasul lor ? Eu tocmai din Samarkand, sunt atent la cultura şi arta din acest oraş.

    • dirigintele lui emiluţ says:

      ADICĂ DESPRE CE PERSONAJE VORBEŞTI CĂ NU AU FĂCUT NIMIC. POATE CĂ NU AU FĂCUT APROAPE NIMIC PÂNĂ SĂ AJUNGĂ LA ASOCIAŢIA ACEASTA ..TIMIŞOARA ORAŞ CULTURAL EUROPEAN DAR ODATĂ AJUNŞI AICI…… AVEŢI O LISTĂ ?
      .

  6. FOŢIŞ LEMY says:

    DE CE NU SE ACCEPTĂ VOLUNTARI,,DECI GRATIS.

  7. Gino says:

    Au fost adusi oameni noi , capabili mai inteligenti cu spirit de initiativa , restul de acolo sunt o cloaca de lenesi!

  8. lolo says:

    Hai ba gata! Am ras, am glumit, a fost frumos, dar incompetenta s-a vazut. Nu s-a vrut, nu s-a putut, nu mai conteaza. Acuma cu corona ar trebui sa profitam si sa ne retragem decent din competitie ca sa nu ne facem de ras. Nu avem nimic facut din programul prezentat, totul este o caricatura ieftina. Se poate da un comunicat ca “baaa, stiiiti, noi am vrut dar uite ca o venit corona si acuma avem alte prioritati, dati titlul altcuiva”. Nimeni nu va rade sau va arata cu degetul. Chiar si in cazul in care se amana pt 2023 tot nu vom avea sali si nici evenimente demne de asa titlu

  9. Societatea_civila says:

    Daca ar fi platiti bazat pe rezultate, ar fi trebuit pana acum sa vanda tot ce au, inclusiv sa recupereze eventualii banii dati pe posturi.

  10. ArhitectuCuProiecte says:

    Boringgggggg…. cand faceti ceva pentru oras ma chemati si pe mine

  11. Reos says:

    Așa este trebuie să recunoaștem am vrut am încercat dar din păcate nu putem am pornit la drum cu cine nu trebuia de la bun început acum ar fi cazul să ne retragem cu capul sus fără să ne facem mai mult de rîs și în septembrie la vot să se încheie și capitolul primar!!!

  12. Petru Toma says:

    In toate tarile se acorda atentie sporita culturii doar la noi ramane tot timpul pe ultimul plan. 2021 a mai scos din amorteala Timisoara care a ramas mult in spatele unor orase mici din tara la capitolul asta. Pacat ca cei care conduc orasul nu gusta din cultura ci doar din circ. Bine ca dau bani cu nemiluita pe “borduri”si alte minuni.

  13. Libricu' says:

    Haha! Pai normal ca nu i-au platit! Doar nu vroiati sa-si lase amantele si pilele fara salarii Rada si ceilalti smecheri care invart bani acolo!

    • gogu says:

      curat murdar! cultura fara oamenii de cultura! clar si-au bagat coada baietii dastepti da cimishoara. banu sa iasa

  14. Timisorean says:

    Cine ne mai scapa ne nesimtirea si incompetenta asta din romania???
    Dupa ce ca timisoara nu avea ce sa caute in proiectul asta, pentru ca este o epava, chiar si asa nici finantare nu este, daca este finantare oricum nu se face nimic concret si acuma mai mult niste oameni nu isi iau salariile!!!
    Eu i-as pune pe votantii lu robu sa plateasca de la ei din buzunar tot rahatul asta!
    Acuma vreau sa vad daca se sesizeaza itm-ul pentru aceasta problema sau numai daca iti faci un gard cu un mosulica stiu sa vina sa zica ca munceste la negru si sa dea amenda de 10.000 lei!

  15. poetul cel mic says:

    Da neuman cat are salariul??? De ce nu este public??? Ce face de banii aia??/ Alooooo DNA, Curtea de Conturi, etc ……..se aude ceva????

  16. mars says:

    se pare ca neumann deconteaza ‘din greseala’ 2000 lei pe telefoane … de ce ne mai miram ?

  17. Pompiliu Comsa says:

    DREPTATEA LUI ROBU
    Se întâmplă ceva la Asociația Timișoara 2021-Capitală Europeană, iar semnalele de alarmă repetate ale colegilor de la tion.ro sunt mai mult decât binevenite. De aici și intervenția energică a primarului NICOLAE ROBU, în opinia noastră salutară și la timp. Una dintre cele mai mari probleme, rezolvată un pic mai târziu, adică abia după ce consilierii locali au aprobat contractul de funcționare a Asociației, cei care au cerut la debut 20 milioane, iar ulterior în propunerea de buget doar 8 milioane și au primit 6,8, a fost satisfăcută abia în iunie. Principala vinovată este de acum cunoscuta pandemie, cu bunele și relele ei. La o analiză corectă, reprezentanții Primăriei Timișoara au tăiat un milion de lei de la capitolele funcționale, monitorizare, turism și comunicare. Cei de la Asociație afirmă că banii trebuiau folosiți pentru realizarea, în special, unui film de prezentare. Toată lumea vrea bani, mai ales dacă sunt nemunciți. Asta în timp ce unii din personal pleacă sau sunt dați afară, în timp ce se fac în continuare angajări. De aceea primarul vorbește clar ca lumina zilei de boicot și aununță că are un plan B în cestiune. Imediat unii o dau pe politică, doar se apropie campania și subiectul e un cartof fierbinte. Aprobarea noului statut nu a convenit boardului de conducere și cum era normal, proiectul va fi asumat exclusiv de Primărie. Dizolvarea asociației este iminentă, deși va urma clasicul circ din justiție. Probabil atunci, la ceas de seară, directorul executiv și președintele vor da la pace, aspect specific mioritic.
    Una peste alta, proiectul nu trebuie lăsat să eșueze mai ales că șansa ca orașul să joace rolul de Capitală Europeană a Culturii este unică în istoria unei comunități. Mișcarea operativă pe care o va face NICOLAE ROBU este una legală și chiar are precedent. În secunda doi se va crea o asociație nouă sau un Departament special în subordinea Primăriei. Altfel, banii – și nu puțini – se vor arunca pe fereastră. Cei care n-au nici o treabă cu cultura să-și vadă urgent de drum. Cum nu este de acceptat cârpirea programului, ci unul nou, viabil, cu evenimente de rezonanță. În ultimile zece luni, Asociația Timișoara 2021-Capitală Culturală Europeană a cheltuit aproape 5,5 milioane, plus sumele cedate ca drepturi de autor sau pentru cei care au prestat servicii. Pentru liniștirea apelor și spiritelor se cere și ajutorul Consiliului Județean Timiș, Ministerului Culturii sau altor entități . Problemele care țin din toamna anului trecut trebuiesc incizate. Tion.ro a prezentat în amănunțime echipa executivă, iar comentariile suplimentare aparțin timișorenilor. Primarul încearcă să-i liniștească pe cei rămași, deși unii deja sunt pe lista disponibilizaților, nu înainte de a justifica cheltuielile făcute. Ceva e putred acolo. Este și părerea avocatului CRISTI CLIPA, conform surselor noastre. O petiție semnată de zeci de oameni a ajuns deja la președintele KLAUS IOHANNIS, dar și la URSULA von der LEYEN, președinta Comisiei Europene. Ne facem de râs, deși, concluzionând, Timișoara trebuie să fie un oraș cultural, zi de zi, pentru locuitori și turiști.
    Prof. univ. asoc. Pompiliu COMȘA,
    cel mai bun gazetar de provincie conform Radar de Media 2012

  18. Cele mai noi știri

    Ştiri din Timiș

    Consiliul Județean Timiș a introdus titulatura de Ambasador Cultural

    Eveniment

    Președintele Klaus Iohannis a convocat o ședință pentru „instituirea unor măsuri clare, restrictive”

    Eveniment

    Controale pentru depistarea celor care nu poartă mască, în Timiș

    Ştiri din Timiș

    O singură ofertă pentru SF-ul pistelor de biciclete de la podurile Dacilor și Șaguna. De la firma care nu le-a prevăzut la Podul Eroilor

    România

    O persoană care a spus într-un live pe Facebook că spitalul modular ATI de la Piatra Neamț este gol s-a ales cu dosar penal

    Ştiri din Timiș

    Organigrama lui Dominic Fritz rămâne suspendată. Curtea de Apel Timișoara a respins recursul primăriei

    Ştiri din Timiș

    Activități digitale Web2.0 în cadrul Liceului Teoretic „Grigore Moisil” Timisoara

    Ştiri din Timiș

    Ce pantofi să alegi pentru pantalonii de jogging pentru bărbați? 3 stiluri potrivite de purtat

    Ştiri din Timiș

    FOTO. Iulius Town găzduiește expoziția de new media art „One Night Gallery & RIZI”

    Eveniment

    Tâlhărie comisă la Lugoj de un tănăr care era beat

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici