Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Capitală Culturală
Record de obiective culturale la Noaptea Muzeelor. Expoziții și spectacole pe care le puteți vedea la Timișoara

Record de obiective culturale la Noaptea Muzeelor. Expoziții și spectacole pe care le puteți vedea la Timișoara

De Diana Lupulescu
la 12 May 2023 09:56 Reactualizat la: 12 May 2023 09:58

Record de obiective culturale la Noaptea Muzeelor. Expoziții și spectacole pe care le puteți vedea la Timișoara

Foto: arhivă/ MNaB
12 May 2023 09:56 Reactualizat la: 12 May 2023 09:58
În 13 mai, Noaptea Muzeelor aduce peste 300 de evenimente într-o ediție comună România-Republica Moldova. La Timișoara, Muzeul Național al Banatului, Muzeul Național de Artă și Muzeul Satului Bănățean oferă intrare liberă la expoziții și au pregătit câteva evenimente.
Scris de Diana Lupulescu - În 13 mai, Noaptea Muzeelor aduce peste 300 de evenimente într-o ediție comună România-Republica Moldova. La Timișoara, Muzeul Național al Banatului, Muzeul Național de Artă și Muzeul Satului Bănățean oferă intrare liberă la expoziții și au pregătit câteva evenimente.

Trimite articolul

X

Rețeaua Națională a Muzeelor din România a anunțat un record absolut de peste 300 de obiective culturale înscrise la Noaptea Muzeelor 2023, ce se va desfășura sâmbătă, 13 mai, într-o ediție comună România – Republica Moldova.

Evenimentele din circuitul Noaptea Muzeelor 2023 sunt disponibile pe pagina ediției.

În România, Noaptea Muzeelor va fi sărbătorită de 217 muzee și 80 de entități culturale, în 82 de localități din 33 de județe din toată țara.

La Muzeul Național al Banatului (MNaB), evenimentul național „Noaptea Muzeelor 2023”, va debuta sâmbătă, 13 mai, la ora 17.00 și se va încheia la ora 02.00.

„În anul Capitalei Culturale Europene, spectacolele de istorie vie („living museum”), oferite în Bastionul Theresia în cadrul Nopții Muzeelor se vor îmbina cu momentele artistice și cu atelierele interactive într-un mare show comun al grupurilor de reconstituire istorică și artistice coordonate de MNaB. Participă la eveniment, sub denumirea de Uniunea Artiștilor – Cronicari: Eyaletul de Timișoara, Asociația Losonczy Istvan, Hrafnabroethr – Frații Corbi, Proiectul Răscoala, Asociația de Reconstituiri Istorice Timișoara, Deep6 Project, Peregrinii”, au transmis reprezentanții instituției de cultură.

Programul din curtea Bastionului Theresia este următorul:

  • 17:00 – Curtea Bastionului – Deschiderea taberelor de reconstituire istorică –Timișoara otomană, Timișoara Evului Mediu târziu, Banatul medieval.
  • 18:00 – Spațiul expozițional „Istoria Militară a Banatului“, intrare din curtea Bastionului – Asociația de Reconstituiri Istorice Timișoara – Prezentare interactivă a unor file din istoria Cetății Timișoara începând cu secolul Baroc și până în anii orașului românesc interbelic. Salve de tun de secol XVIII și de început de secol XX în Curtea Bastionului Theresia.
  • 19:00 – Curtea Bastionului Theresia – Trecutul prezentat ca istorie vie de către Uniunea Artiștilor – Cronicari. Armele și ținutele Evului Mediu. Obiceiurile trecutului. Antrenamentele vitejilor (performance comun al grupurilor participante cu participarea activă a publicului, în condiții de absolută siguranță). Raiduri și bătălii în Ținuturile de Margine – o poveste adevărată, narată în stilul „living museum” și însoțită de muzică istorică.
  • 21:00 – Prezentare interactivă a pieselor din expoziția de spade și săbii istorice Fiare din beci, urmată de momente inedite. Dans cu săbiile în stilul oștenilor stepelor. Duel real cu arme istorice din colecția privată a Uniunii, între spadasini experimentați. Muzică istorică live (Peregrinii)
  • 22:00 – Drum printre secole – Uniunea Artiștilor – Cronicari. Muzica vechilor menestreli și arta jonglerilor cu focul vor însoți o poveste magică din trecut, narată cu sprijinul tuturor grupurilor participante, în cadrul unui spectacol prezentat în premieră la Noaptea Muzeelor 2023 la MNaB.

De asemenea, vor putea fi vizitate expozițiile:

  • „Patrimoniul sub reflectoare Timișoara – Lumi paralele” – care propune o incursiune în istoria cartierelor printr-o cheie barocă: alegoria simțurilor, prezentând secvențe din viața cotidiană din Iosefin (văzul), Elisabetin (tactilul), Fabric (auzul), Cetate (olfactivul) și Giroc (gustativul) – mansarda B2
  • „Prinț și Sultan. Decenii de Război și Fronturi Fluctuante la Hotarele Sublimei Porți” – care prezintă obiecte din diferite episoade ale marilor confruntări militare internaționale de pe scena europeană în urma cărora este constituit Banatul Timișoarei – mansarda B1
  • „Istoria militară a Banatului” – care aduce împreună uniforme, arme și piese de echipament militar de la începutul sec. al XVIII-lea (armatele habsburgică și otomană) și din anii Primului Război Mondial (armata română) (parter)
  • Muzeul Popa’s – expoziție de caricatură Ștefan Popa Popa’s, o colecție reprezentativă de caricaturi, medalii, premii și prezentări de evenimente din viața celui mai apreciat caricaturist din lume (parter)
  • Expoziția „Ciprian Porumbescu – 170. O viață, o epocă, un ideal” – ce conține panouri cu informații, mărturii și evocări despre diverse aspecte din viața lui Ciprian Porumbescu (parter)

La Muzeul Satului Bănățean, activitățile prilejuite de Noaptea Muzeelor se vor desfășura în Hambarul de la Muzeul Viu, începând cu ora 16.30.

„Vă așteptăm sâmbătă, 13 mai, la noi la câteva povești frumoase – etnografice și literare – și la două concerte și, desigur, la un pahar de vorbă”, au transmis reprezentanții muzeului de la Pădurea Verde.

Vor avea loc următoarele conferințe: „Muzeul meu” – Borco Ilin, „Dimensiunea timpului în spațiul bănățean” – Andrei Milin și „Sunetul ca imagine: instrumente muzicale rare” – Ovidiu Papană.

Va mai avea loc lansarea de carte: „Timișoara Underground: orașul care nu se vede”. Amfitrioni: Robert Șerban și Marcel Tolcea, urmată de concerte: Jazz a la jais: Ionuț Dorobanțu și Alina Giurgiu.

De la ora 19, pe scena mare va urma formația Nightlosers.

În data de 13 mai, la Muzeul Național de Artă Timișoara, accesul publicului va fi gratuit la toate expozițiile între orele 15:00 și 23:00.

În cadrul proiectului „Noaptea Muzeelor 2023”, cei care vor trece pragul instituției culturale se vor bucura de un recital de muzică clasică susținut de elevii Liceului de Arte „Ion Vidu” începând cu ora 18:00.

Publicul va avea ocazia să viziteze gratuit următoarele expoziții temporare și permanente:

  • Expoziția „Victor Brauner- Invenții și magie”
  • „MNArT Open View”, un proiect inedit prin care „Galeria Mercy” fereastra muzeului de pe strada cu același nume, va găzdui pe parcursul anului unele dintre cele mai frumoase opere ale marilor artiști ai lumii.
  • Expoziția „Timișoara – portretul unui oraș”, parte a proiectului „Timișoara through the lens of artists”, a prins formă din dorința Muzeului Național de Artă Timișoara de a celebra moștenirea culturală a urbei de pe Bega printr-un elogiu adus orașului, precum și artiștilor care, de-a lungul timpului, au surprins cu ajutorul penelului, peniței, cărbunelui, aparatului de fotografiat și instalației lumea care îi înconjura.
  • Artă Bănățeană și Artă Modernă Românească- Dialoguri multiculturale, secolele XVII-XX
  • Artă Europeană- Fondul Ormos Zsigmond, secolele XV-XVIII
  • Colecția Corneliu Baba, 1906-1997
  • Laborator restaurare-conservare vizitabil

Inițiată de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, patronată de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este organizată de Rețeaua Națională de Muzeelor din România.

 

 

 

Trimite articolul

X
Taguri:
expozitii ,
Noaptea muzeelor ,
timisoara
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Motociclist rănit după ce a fost lovit de o mașină, pe strada Ciprian Porumbescu
    2
    Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat în spațiu, premiat de Academia Internațională de Astronautică
    3
    Șomajul a scăzut ușor în România, dar peste 500.000 de persoane nu au un loc de muncă. Situația tinerilor rămâne îngrijorătoare
    4
    Ronaldo a părăsit cantonamentul Portugaliei, supărat pe antrenor. S-ar putea să nu mai joace la națională
    5
    Posibil caz de ciumă în Rusia. Mai multe spitale din Siberia au impus măsuri de carantină
    6
    Statinele nu sunt doar „pastile pentru colesterol”. Medicii explică de ce tratamentul poate fi administrat pe termen lung
    7
    Premiul Nobel pentru Fizică 2026, acordat cercetărilor privind neutrinii cosmici
    8
    „Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM
    9
    Cutremur în apropiere de Timișoara, înregistrat în timpul nopții
    10
    A intrat într-un magazin și a furat o borsetă cu bani și carduri. Tânăr de 21 de ani, reținut la Timișoara

    Cele mai noi știri

    România

    Șomajul a scăzut ușor în România, dar peste 500.000 de persoane nu au un loc de muncă. Situația tinerilor rămâne îngrijorătoare

    Ştiri din Timiș

    Joc și cântec din străbuni, festivalul care debutează într-o comună din Timiș

    Capitală Culturală

    Cum arată epuizarea în societatea de azi? Nouă artiști explorează limitele corpului, într-o expoziție la Timișoara

    Ştiri din Timiș

    Arta și excelența, împreună pe scena Galei Excelenței în Afaceri

    Utile

    Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 29 octombrie

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 30 octombrie 2026, în Timișoara?

    Ştiri din Timiș

    Halloweenul aduce distracție la Iulius Town Timișoara

    Mapamond

    Patrick Stewart, legendarul actor din „Star Trek”, a murit la vârsta de 86 de ani

    Eveniment

    Accident pe A1, în zona Belinț: două autotrenuri, un microbuz și o mașină implicate

    Mapamond

    Comisia Europeană amână cu un an legile privind interzicerea accesului copiilor la rețelele sociale. După vor fi aplicate în toate statele
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323