Festivalul „Ceau, Cinema!” va avea loc la Timişoara, în perioada 14-17 iulie. Participanții vor putea vedea în versiuni restaurate de Arhiva Maghiară de Film, „Confruntarea” (1969), „Psalmul roşu” (1972) şi „Electra, dragostea mea” (1974), trei dintre cele mai cunoscute lungmetraje ale lui Miklós Jancsó. Ele alcătuiesc o trilogie informală de „balete cinematografice politice”.
„În 2021, s-au împlinit 100 de ani de la naşterea lui Miklós Jancsó, unul dintre cei mai importanţi şi mai fascinanţi regizori maghiari. Din cauza restricţiilor legate de pandemie, nu l-am putut omagia atunci. Aşa că organizăm retrospectiva în acest an. Recunoscut pentru cinema-ul său politic, Miklós Jancsó ni s-a părut o alegere firească pentru o ediţie pe care ne-o dorim să fie un impuls la reflecţie faţă de crizele care ne înconjoară.
Suntem convinşi că cinefilii vor avea parte de o experienţă cinematografică unică, datorită formei singulare a celor trei filme. Ne bucurăm că Centrul Cultural Maghiar ne sprijină cu acest program, care este începutul unei colaborări de durată”, spun organizatorii Festivalului „Ceau, Cinema!”.
Programul este organizat cu sprijinul Institutului Liszt – Centrul Cultural Maghiar din București.
„Jancsó Miklós este unul dintre cei mai importanți inovatori ai formei cinematografice pe plan mondial, o personalitate marcantă a istoriei filmului maghiar. Filmele sale realizate în anii 1960 sunt reprezentative pentru „școala maghiară”. În 1979 Jancsó Miklós a primit la Cannes Premiul pentru întreaga carieră, iar în 1990 a fost distins cu același premiu la Festivalul de Film de la Veneția, apoi în 1994 la Festivalul de Film de Lungmetraj din Ungaria (Filmszemle).
Cu ocazia centenarului Jancsó, Institutul Național de Film din Ungaria a realizat un videoclip intitulat “Hommage á Jancsó Miklós”, care reunește cele mai cunoscute scene din șapte filme realizate de Jancsó, fiind considerate cele mai reprezentative creații ale sale. Din aceste șapte filme, trei sunt prezentate acum în cadrul Ceau, Cinema!”, afirmă Kósa András László, directorul Institutului Liszt.
Miklós Jancsó (1921-2014) este autorul unui cinema foarte personal. Regizorul maghiar a fost prezent de şase ori în competiţia Festivalului de la Cannes şi de trei ori în competiţia Festivalului de la Veneţia.
Până la începerea ediţiei a noua, Ceau, Cinema! continuă seria de proiecţii warm-up. Miercuri, 18 mai, de la ora 20, va putea fi văzută animaţia „Unde este Anne Frank?” (2021, r. Ari Folman), selectată anul trecut la Festivalul de la Cannes şi distribuită în România de Independenţa Film.
Evenimentul va fi continuat de alte trei proiecţii speciale – două în iunie şi una la început în iulie – ca parte a avanpremierelor ediţiei din acest an a festivalului, care au ca scopuri reanimarea noului cinematograf Victoria din cartierul Elisabetin din Timişoara, proaspăt reabilitat, şi activarea comunităţii de cinefili.
Citiți principiile noastre de moderare aici!