Gătim să ne Amintim – în Piața Traian, între orele 14 și 17. Participarea și masa sunt gratuite în limita porțiilor disponibile.
- „Gătim să ne Amintim” este o inițiativă comunitară de redescoperire a tradițiilor culinare și a diversității efervescente a cartierelor timișorene.
- Organizată de Asociația Gătești și Dăruiești, în parteneriat cu Asociația Cetățean de Traian, acțiunea debutează în acest sfârșit de săptămână cu o masă bogată pentru cetățenii cartierului Fabric!
- Bucătarii profesioniști alături de voluntari vor pregăti un ospăț de zile mari chiar în Piața Traian, prilej cu care îi invită pe toți membrii comunității, vechi și noi, la povești în jurul mesei.
- Se oferă o masă caldă și se învață tehnici culinare tradiționale și moderne. Se socializează într-un cadru cald și festiv lângă ceaune fierbinți și aromate.
- Inițiativa va continua și în alte cartiere istorice din Timișoara iar la final se va vota rețeta cea mai reprezentativă pentru bucătăria veche bănățeană, în cadrul unui concurs prietenesc între cartiere.
„My Fair Lady” de Frederick Loewe – la Opera Națională Română din Timișoara. Bilete: https://www.ort.ro/eveniment/549/ro/My-Fair-Lady.html sau la Agenția de bilete a Operei
- MY Conducerea muzicală: MIHAELA SILVIA ROȘCA (invitată) Regia artistică: MARINA EMANDI TIRON. Coregrafia: LIANA IANCU. Decoruri: GRIGORE GORDUZ. Costume: KRISZTINA NAGY. Maestru de cor: LAURA MARE. Concert maeştri: OVIDIU RUSU, CORINA MURGU. Corul, orchestra şi ansamblul de balet ale Operei Naţionale Române Timişoara
- Spectacol interpretat în limba română
- Vârsta recomandată: 6+
- Durata spectacolului: 2h, 55 min (2 pauze)
- Prezentat pentru prima oară pe Broadway în anul 1956, My Fair Lady relatează povestea Elizei Doolittle, o fată simplă care vinde flori pe străzile Londrei, și a lui Henry Higgins, un profesor de lingvistică, expert în arta foneticii, care primește o provocare din partea Colonelului Pickering – un pariu pe care-l poate câștiga doar dacă reușește să o prezinte pe Eliza la Balul Ambasadei ca fiind o doamnă cultă și un membru important al înaltei societăți. În acest fel încep demersurile de transformare ale Elizei, proces care se află în mod constant sub incidența unor momente savuroase ale comicului de limbaj și de situație.
- Melodiile memorabile care aparțin acestui musical au reprezentat una dintre atracțiile principale care au stat la baza realizării filmului cu același nume din 1964, ecranizare câștigătoare a opt premii Oscar, care i-a avut ca protagoniști pe îndrăgiții actori Audrey Hepburn și Rex Harrison.
Spectacol de dans contemporan: My invisible noisy inside – la Casa Tineretului, de la ora 19, în Sala Mare. Bilete disponibile în rețeaua iabilet.ro. De la ora 20:30 urmează o proiecție de filme de dans, accesul fiind gratuit.
- „Uneori, simt nevoia să mă ascund, să dispar ușor, temporar și să observ ce se întâmplă în lipsa mea. Uneori, aș vrea să te privesc din interior, să văd cum ți se plimbă gândurile pe chip atunci când nu știi că ești privit. Uneori, aș vrea să fiu o vată de zahăr. Lipicioasă, pufoasă roz și mult prea dulce. Uneori îmi imaginez că sunt o cărămidă în cel mai vechi zid.”
- În 𝐌𝐲 𝐢𝐧𝐯𝐢𝐬𝐢𝐛𝐥𝐞 𝐧𝐨𝐢𝐬𝐲 𝐢𝐧𝐬𝐢𝐝𝐞 revărsăm în spațiu câteva din personajele pe care le conținem, pe care le ascundem în viața de zi cu zi sau pe care le dezvăluim, uneori, unor oameni speciali sau răbdători. Între timp, rămânem (in)vizibile.
Fokus Fassbinder – în perioada 16-20 noiembrie, la Cinema Victoria, de la ora 18. Bilete, aici. Programul de jvinerii:
-
de la ora 18: DIE EHE DER MARIA BRAUN – CĂSĂTORIA MARIEI BRAUN (1979). Cu Hanna Schygulla, Klaus Löwitsch, Ivan Desny. Durata: 1h45min
-
Povestea o urmărește pe Maria Braun, o tânără germană care se căsătorește cu un bărbat după o scurtă logodnă de trei săptămâni. Ei sunt căsătoriți pentru o parte dintr-o zi (și o noapte întreagă!) înainte ca el să plece la datorie în al doilea război mondial. Când războiul se termină, el este declarat dispărut în misiune, iar Maria rămâne să îl aștepte. Ea crede că este în viață chiar și atunci când un alt soldat, întors de pe front, îi anunță moartea. În timp ce așteaptă, Maria trebuie să se descurce și face acest lucru găsindu-și consolare în compania unui soldat afro-american. Soțul ei se întoarce acasă, dar ajunge în închisoare, ceea ce o obligă pe Maria să intre în câmpul muncii pentru a supraviețui, unde începe o relație cu proprietarul unei mari firme de textile. Nimic din toate acestea nu sunt dezvăluite soțului.
- Expoziția a fost concepută în anul 2007 de Goethe-Institut München cu ocazia aniversării a 25 de ani de la moartea lui Rainer Werner Fassbinder. Conceptul expoziției constă în alăturarea afișelor colorate de film din opera regizorului Fassbinder cu posterele ce prezintă citate ale regizorilor contemporani, concepute cu o implementare grafică în mod deliberat redusă (fonturi asemănătoare mașinii de scris, tipărite pe un format de hârtie cu un aspect intenționat„ieftin”). Prin alăturarea acestor afișe-citat se creează o legătură între regizorii contemporani și Fassbinder, o relație construită prin diferite afirmații ce uneori ating note foarte personale.
- Expoziția va putea fi vizitată gratuit până duminică 20 noiembrie, în timpul programului cu publicul al cinematografului.
- Anul 2022 marchează 40 de ani de la moartea regizorului Rainer Werner Fassbinder. Cu acest prilej Asociația Culturală Contrasens, Centrul Cultural German Timișoara și Cinema Victoria Timișoara prezintă o retrospectivă de autor dedicată regizorului. Programul cuprinde patru proiecții de film și expoziția de afișe Fassbinder 1945-1982.
Norzeatic & Qinta Spartă la Timișoara – de la ora 21, în Escape Underground Hub. Intrarea este 50 de lei.
Retro Night – de la ora 22, în D’arc Timișoara (Piața Unirii). Intrarea este 20 de lei.
Karaoke Night – în Josefin Pub, de la ora 21. Intrarea este gratuită.
Depeche Mode Party w. Mihu+Silv – în Mononom, de la ora 20. Intrarea este 10 lei.
Centenar Saramago: Proiecția documentarului José e Pilar – de la ora 18:30, la Librăria independentă La Două Bufnițe (Timișoara, Piața Unirii 11). Acces gratuit. Documentarul are subtitrare în limba engleză.
Concert simfonic 𝑰𝒏 𝒎𝒆𝒎𝒐𝒓𝒊𝒂𝒎 MARIUS NICHITEANU (1958-2014) – la Filarmonica Banatul. Biletele se găsesc 𝐨𝐧𝐥𝐢𝐧𝐞 pe site-ul 𝑭𝒊𝒍𝒂𝒓𝒎𝒐𝒏𝒊𝒄𝒊𝒊 𝑩𝒂𝒏𝒂𝒕𝒖𝒍 𝑻𝒊𝒎𝒊𝒔̦𝒐𝒂𝒓𝒂, la casieria instituției și pe 𝐦𝐲𝐭𝐢𝐜𝐤𝐞𝐭.𝐫𝐨 (https://bit.ly/3zub4x8).
- În memoria regretatului 𝐌𝐀𝐑𝐈𝐔𝐒 𝐍𝐈𝐂𝐇𝐈𝐓𝐄𝐀𝐍𝐔 (1958-2014), fost 𝑝𝑟𝑖𝑚-𝑣𝑖𝑜𝑙𝑖𝑠𝑡 𝑎𝑙 𝑂𝑟𝑐ℎ𝑒𝑠𝑡𝑟𝑒𝑖 𝑆𝑖𝑚𝑓𝑜𝑛𝑖𝑐𝑒 𝑎 𝑅𝑎𝑑𝑖𝑜𝑑𝑖𝑓𝑢𝑧𝑖𝑢𝑛𝑖𝑖 𝐺𝑒𝑟𝑚𝑎𝑛𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝐻𝑎𝑚𝑏𝑢𝑟𝑔, 𝑐𝑢 𝑛𝑢𝑚𝑒𝑟𝑜𝑎𝑠𝑒 𝑡𝑢𝑟𝑛𝑒𝑒 𝑠̦𝑖 𝑖̂𝑛𝑟𝑒𝑔𝑖𝑠𝑡𝑟𝑎̆𝑟𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑟𝑎𝑑𝑖𝑜, 𝑡𝑒𝑙𝑒𝑣𝑖𝑧𝑖𝑢𝑛𝑒 𝑠̧𝑖 𝑐𝑎𝑠𝑒 𝑑𝑒 𝑑𝑖𝑠𝑐𝑢𝑟𝑖 𝑑𝑖𝑛 𝐺𝑒𝑟𝑚𝑎𝑛𝑖𝑎, 𝐼𝑡𝑎𝑙𝑖𝑎, 𝑂𝑙𝑎𝑛𝑑𝑎, 𝑜𝑎𝑠𝑝𝑒𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑠𝑒𝑎𝑚𝑎̆ 𝑎𝑙 𝐹𝑒𝑠𝑡𝑖𝑣𝑎𝑙𝑢𝑙𝑢𝑖 „𝐸𝑛𝑒𝑠𝑐𝑢 𝑠̧𝑖 𝑚𝑢𝑧𝑖𝑐𝑎 𝑙𝑢𝑚𝑖𝑖” 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑆𝑖𝑛𝑎𝑖𝑎 𝑡𝑖𝑚𝑝 𝑑𝑒 𝑐𝑖𝑛𝑐𝑖 𝑎𝑛𝑖 𝑙𝑎 𝑟𝑎̂𝑛𝑑 (2008-2012), Orchestra simfonică a 𝑭𝒊𝒍𝒂𝒓𝒎𝒐𝒏𝒊𝒄𝒊𝒊 𝑩𝒂𝒏𝒂𝒕𝒖𝒍 𝑻𝒊𝒎𝒊𝒔̦𝒐𝒂𝒓𝒂 va susține un concert simfonic, alături de doi soliști cu o carieră internațională impresionantă: 𝐅𝐋𝐎𝐑𝐈𝐍 𝐏𝐀𝐔𝐋 𝑣𝑖𝑜𝑎𝑟𝑎̆, 𝐂𝐑𝐈𝐒𝐓𝐈𝐀𝐍 𝐋𝐀𝐃𝐈𝐒𝐋𝐀𝐔 𝐀𝐍𝐃𝐑𝐈𝐒̦ – 𝑣𝑖𝑜𝑙𝑎̆.
- Concertul se desfășoară sub bagheta dirijorală a maestrului 𝐒𝐓𝐄𝐅𝐀𝐍 𝐆𝐄𝐈𝐆𝐄𝐑 (Germania) – dirijor invitatat permanent al 𝑭𝒊𝒍𝒂𝒓𝒎𝒐𝒏𝒊𝒄𝒊𝒊 𝑩𝒂𝒏𝒂𝒕𝒖𝒍 𝑻𝒊𝒎𝒊𝒔̦𝒐𝒂𝒓𝒂.
- 𝕀̂𝕟 𝕡𝕣𝕠𝕘𝕣𝕒𝕞: 𝐖. 𝐀. 𝐌𝐎𝐙𝐀𝐑𝐓 – 𝑆𝑖𝑚𝑓𝑜𝑛𝑖𝑎 𝑐𝑜𝑛𝑐𝑒𝑟𝑡𝑎𝑛𝑡𝑎̆ 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑣𝑖𝑜𝑎𝑟𝑎̆, 𝑣𝑖𝑜𝑙𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑜𝑟𝑐ℎ𝑒𝑠𝑡𝑟𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑚𝑖 𝑏𝑒𝑚𝑜𝑙 𝑚𝑎𝑗𝑜𝑟, 𝐾𝑉 364 și 𝐀. 𝐁𝐑𝐔𝐂𝐊𝐍𝐄𝐑 – Simfonia nr. 4 în mi bemol major, WAB 104 – 𝑅𝑜𝑚𝑎𝑛𝑡𝑖𝑐𝑎
Zilele Consilierii – în sala multimedia M2, etajul 4, a Bibliotecii Universității Politehnica Timișoara, în perioada 14-18 noiembrie.
- Evenimentul are drept scop familiarizarea studenților cu activitatea centrului și cu personalul acestuia, aducând în atenția ta întâlniri variate ce au la bază dezvoltarea participanților și menținerea stării de bine a acestora.
- Pentru a participa la unul sau mai multe evenimente, poți completa un formular de înscriere AICI.
Centrul Multifuncțional Bastion – Expoziția „Timișul de altădată”.
Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel” – Expoziția de artă plastică „AD INITIO”, Secția de Arte „Deliu Petroiu”.
Muzeul Național al Banatului
- Vernisajul expoziției „185 DE ANI DE CÂNT CORAL AL SÂRBILOR DIN TIMIȘOARA (1836–2021)” ora 17, (Bastionul Maria Theresia, mansarda B2);
- Exponatul lunii noiembrie: VAZĂ „Alegoria Primăverii cu doi putti și ghirlandă de flori” (Bastionul Maria Theresia, hol);
- Expoziția temporară „Incursiuni în istoria medicinei timișorene” (Bastionul Maria Theresia, hol);
- Expoziția temporară „Gărâna 2022 – Atelier de Creație” (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1).
Muzeul Național de Artă Timișoara
- MNArT Open View: Interior de bloc” – a artistului Ion Grigorescu.
- Vernisajul expoziției „The Void of Silence/Vidul tăcerii” semnată de Belu-Simion Făinaru
Muzeul Satului Bănățean Timișoara
- Expoziția de afișe-colaj „Șvabii bănățeni” a pictorului Ștefan Jäger – Casa Națională;
- Expoziția temporară „Icoane pe sticlă bănățene din colecția Muzeului Satului Bănățean Timișoara” – holul bibliotecii;
- Pictură naivă Viorel Cristea – Sala de expoziție a muzeului;
- Expoziții permanente: „Centre de ceramică din Banat”, „Podoabe bănățene”, „Costum popular” – Sala de expoziții a muzeului.
Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara – Spectacolul „Doi purceluși sau Cei șapte ani de acasă”, ora 10.
Citiți principiile noastre de moderare aici!