Articolul de mai jos a apărut în Almanahul Agenda 2023. Dacă v-a plăcut, puteți citi materiale asemănătoare în Almanahul Agenda 2024, pe care îl găsiți la chioșcurile de ziare, în magazinele Inmedio, Tabac Express și nu numai. Puteți accesa lista punctelor de difuzare AICI.

***

Începem cu sarmalele… Un secret este ca lângă carnea tocată să măcinați și slănina în mașina de tocat.

Mod de preparare

Se toacă ceapa mărunt, iar apoi se pune într-o tigaie la călit până prinde o culoare ușor aurie. Se lasă puțin la răcit. Apoi se amestecă cu carnea tocată, orezul spălat în prealabil, cimbru, sare, piper. Între timp, alegem cele mai frumoase frunze de varză murată și le împăturim cu conținutul de carne. După ce am terminat de făcut sarmalele, tocăm varza murată şi o amestecăm cu bulion, apoi compoziția se pune pe fundul oalei, alături de afumătură din belșug și se așează sarmalele, într-un strat.

Repetăm cu un strat de varză şi unul de sarmale până când umplem oala. Adăugăm apă şi un pic de ulei, după care le băgăm la cuptor sau le punem pe aragaz.

Sarmalele se vor lăsa a fiert mai bine de 4 ore, iar apoi sunt gata de mâncat.

Știați că?

În Italia, sarmalele au fost aduse de refugiaţii din Dalmaţia, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Bulgaria se poate lăuda cu sarmale preparate din carne tocată, orez şi iaurt. În Rusia, Ucraina, Polonia se numesc „golubtsy” şi sunt preparate din frunze de varză. În unele zone ale Ucrainei, sarmalele sunt fierte în borş acru sau suc de roşii. Ucrainenii au introdus slănina în sarmale – aceasta fie este tocată, fie tăiată cubuleţe. În Germania, sarmalele se numesc „Kohlrollen”, „Kohlrouladen” sau „Krautwickel” şi sunt preparate tot cu foi de varză.

În Suedia, se numesc „kåldolmar” şi sunt umplute cu carne de porc tocată şi, uneori, cu orez. În Finlanda, sarmalele sunt numite „kaalikääryleet” şi sunt similare celor suedeze. În Azerbaijan sarmalele se numesc „yarpag dolmasi” şi sunt preparate din carne tocată de miel (sau amestec de miel cu vită), combinată cu praz şi orez. Pot fi rulate în foi de viţă sau de varză. Aproape toate aceste variante se servesc cu iaurt sau lapte „prins”.

Să știți că sarmalele în Oltenia se mănâncă cu piftie și combinația este senzațională. Așa că lângă sarmale haideți să punem și piftiile delicioase și usturoiate…

 

Piftie

Ingrediente

• 500 g pulpă de porc
• 500 g picioare de porc
• 1 kg cap de porc, neapărat urechi – ingredientul secret
• 2 morcovi mari
• o rădăcină de păstârnac
• o ceapă
• sare
• piper boabe
• 1-2 căpățâni de usturoi pisat

 

Mod de pregătire

Primul pas este să se pârlească picioarele și capul de porc. Apoi, aceste ingrediente se rad cu lama cuțitului și se spală. După aceea, se pune toată carnea la fiert. Se ia spuma care se formează.

Ulterior, se adaugă în oală morcovii, păstârnacul, ceapa, dar și sarea și piperul, după gust. Se lasă la fiert până când carnea de porc se desprinde de pe oase. Se dezosează, se taie și se pune în castroane. Opțional, poate fi lăsat și puțin morcov, pentru culoare.

Apoi se curăță usturoiul și se pisează bine de tot, după care se amestecă cu 100 de mililitri de supă. Se strecoară supa și se adaugă în ea zeama cu usturoiul pisat. Se umplu vasele preferate cu zeamă și se pun la frigider.

Dacă sunteți cumva la regim alimentar înlocuiți simplu carnea și mirodeniile cu cele recomandate de medicul specialist!

Iar pentru că gospodinele sunt mereu pe grabă, recomandarea noastră este un cozonac fără timp îndelungat de dospit.

Cozonac

Ingrediente

Pentru aluat:

• 250 g zahar
• 1 kg făină pentru cozonac
• 450 ml lapte
• 8 gălbenușuri
• 40 g drojdie proaspătă (20g drojdie uscată)
• 100 ml ulei
• 100 g unt topit
• coaja de la o lămâie
• o linguriță esență de lămâie
• o linguriță esență de vanilie
• sare

 

Pentru cremă:

• 250 g rahat
• 150 g zahăr pudră
• 200 g nucă măcinată
• 30 g cacao
• 4 albușuri.

Scoateți ingredientele care nu vă fac pe plac la cremă, însă păstrați mereu zahăr pudră și albușurile. Puteți să puneți doar cremă de cacao.

Mod de preparare

Făina (100 gr) se pune într-un bol și se opărește cu laptele clocotit (200 ml), se amestecă și așteptăm să se răcească. După aceea se fărâmă drojdia, se pune o lingură de zahăr și amestecăm din nou. Apoi se amestecă cu 59 ml lapte. Se lasă să crească 20 de minute – maiaua.

După aceea puneți restul de zahăr, gălbenușurile și restul de făină. Se adaugă coaja de lămâie, esențele și sarea și se frământă, se pune laptele rămas până formați aluatul. Apoi puneți ulei puțin câte puțin, și apoi faceți la fel cu untul, se frământă cam 30 de minute.

Aluatul se adună bilă, se acoperă și se lasă la crescut o oră.

Mai apoi, aluatul se taie în 4 bucăți egale de unde ies 2 cozonaci. Întindeți-l cu puțin ulei, adăugați compoziția și rulați, apoi împletiți cu încă o bucată făcută la fel. La final ungeți cu ou și presărați zahăr brun pentru coajă. Se lasă la 160 de grade o oră!

Știați că?

Cozanacul este o prăjitură tradiţională românească, dar în egală măsură şi un desert bulgăresc (kozunak), sau un produs de patiserie italiană, numit panettone.

Printre rămăşitele unor comunități neolitice s-a găsit o formă de aluat de cozonac. De fapt, erau doar nişte grăunțe sfărâmate, înmuiate şi coapte pe o piatră caldă.

Arheologii au descoperit printre ruinele din Egipt cuptoare pentru copt, precum şi desene făcute acum cel puţin 4.000 de ani, care dovedesc că egiptenii ştiau să facă pâine dospită de

felurite tipuri, multe îndulcite cu miere şi mâncate ca desert, şi bere, de unde se deduce cã este foarte probabil să nu fi fost străini de prepararea cozonacilor.

Romanii au luat de la greci drojdia şi pâinea dospită, dar au adăugat în cozonac fructe uscate. La început au fost doar două varietăţi numite libum şi placenta, de la cea din urmă venind termenul pasca din prezent. Libum era un cozonac mic, folosit ca ofrandă adusă zeilor. Placenta, mult mai elaborat, este un cozonac cu brânză, cu stafide şi alune, care era servit împreună cu un vin dulce. Romanii au fost cei care au descoperit toate posibilităţile pe care le oferă drojdia adăugată aluaturilor.

Fiecare popor a consacrat cozonacul într-un fel specific. Românii îl preferă pe cel pufos şi mult crescut, frământat cu drojdie de bere, englezii – pe cel mai uscat, cu fructe confiate, francezii îl preferă în forme mai mici, cu multă ciocolată sau cu diverse umpluturi.