Articolul de mai jos a apărut în Almanahul Agenda 2024. Dacă v-a plăcut, puteți citi materiale asemănătoare în Almanahul Agenda 2025, pe care îl găsiți la chioșcurile de ziare, în magazinele Inmedio, Tabac Express și nu numai. Puteți accesa lista punctelor de difuzare AICI.

*

Motivul? După o poveste de dragoste pasională, care nu s-a terminat printr-o căsătorie, Alma de Bretteville îl acuza pe Charles Anderson că își încălcase promisiunea de a o lua de soţie. Astfel, îi cerea acestuia 50.000 de dolari – echivalentul a 1,5 milioane de dolari în banii de astăzi – drept despăgubiri pentru că i-a fost pătată reputaţia. Tânăra susţinea că șansele să își găsească un alt soţ au scăzut considerabil din cauza lui Anderson.

„Mi-a spus că își dorește să devin soţia lui”, a declarat plină de tristeţe Alma de Bretteville în faţa juriului. „I-am promis că voi face asta”.

Pe parcursul relaţiei lor, Anderson i-a oferit Almei cadouri scumpe, haine de lux, blănuri și bani de buzunar. O răsfăţa cu ieșiri la Cliff House, unul dintre restaurantele de renume din acea vreme. Familia de Bretteville beneficia și ea de e urma relaţiei, bucurându-se, printre altele, de o lojă la operă pentru care Anderson plătea un abonament de 60 de dolari.

De-a lungul timpului, bărbatul a devenit din ce în ce mai nemulţumit de faptul că pe Alma păreau să o intereseze banii într-atât de mult. Nemaivăzând nicio altă cale de scăpare, a decis să rupă orice legătură cu familia de Bretteville. Nu își imagina că acest lucru îl va aduce în faţa unei instanţe câteva luni mai târziu.

„Am petrecut aproximativ cinci săptămâni cu ea și asta m-a costat 1.500 de dolari”, a spus Anderson plin de reproș.

Însă tânăra a câștigat procesul, ceea ce a propulsat-o în atenţia publicului. Drept despăgubiri, s-a ales și cu 1.250 de dolari de pe urma lui. Și așa a început povestea Almei de Bretteville, care a devenit una dintre filantroapele proeminente ale orașului San Francisco.

Cazul Almei de Bretteville nu era neobișnuit în anii 1900, când femeile puteau câștiga procese cu succes dacă puteau dovedi că bărbaţii le minţiseră în privinţa logodnei. Pe atunci, o logodnă eșuată venea la pachet cu implicaţia că femeia nu mai era virgină – ceea ce era o problemă, pentru că dacă nu se căsătorea, poziţia ei socială putea fi distrusă pe vecie. În schimb, bărbatul putea scăpa nepedepsit. Găsirea unui nou pretendent după o logodnă eșuată se dovedea dificilă, dacă nu chiar imposibilă, astfel că aceste procese le făceau o oarecare dreptate.

În sala de judecată, Alma le-a spus juraţilor că deși Anderson se plângea de cât de mulţi bani cheltuise pe ea, tot el era cel care a ameninţat-o că își va pune capăt zilelor dacă l-ar fi părăsit. Pe de cealaltă parte, Anderson își amintea altfel lucrurile. El susţinea că Alma de Bretteville îi dădea mereu târcoale. Le-a spus juraţilor că, în timp ce erau la o plimbare cu mașina, ea s-a apropiat pentru a-l săruta, ceea ce l-a luat prin surprindere. A doua oară când s-a întâmplat asta, Anderson a susţinut că nu a putut să-i evite avansurile pentru că Alma era o femeie impunătoare – avea 1,83 de metri înălţime.

Dar cine îl forţase să îi facă atâtea cadouri? În faţa juraţilor, Anderson a negat ferm că a avut vreodată intenţia de a o lua de soţie pe Alma de Bretteville, chiar și după ce i-a cumpărat un inel scump. Scuza lui: „Alma nu mi-a dat pace până când nu am făcut-o”.

Cu toate că a câștigat procesul, Alma ar fi putut fi ușor una dintre nefericitele femei incapabile să își mai refacă viaţa. Înainte ca tânăra să-l întâlnească pe bogatul miner, ducea o viaţă modestă alături de familia ei. Născută și crescută în San Francisco, de Bretteville a abandonat școala la vârsta de 14 ani pentru a ajuta-o pe mama ei să conducă afacerea pe care o avea: o spălătorie, care avea și o brutărie și un salon de masaj. Alma avea sarcina de a ridica și livra hainele elitei orașului. Ironia sorţii era că Alma avea sânge nobil – se spune că avea legături de sânge cu Marquis Louis Claude le Normand de Bretteville, un nobil care a condus armata franceză după căderea lui Napoleon, conform unui articol din 1968 din San Francisco Chronicle.

Dar atunci când familia ei a ajuns în San Francisco, avea foarte puţini bani.

Tânăra Alma a urmat cursuri la Institutul de Artă Mark Hopkins din San Francisco, unde a studiat pictura în miniatură și unde, în cele din urmă, a acceptat un post ca model nud, pentru a-și plăti educaţia. A devenit repede una dintre favoritele artiștilor care o schiţau, primind porecla „Marea Alma”. Artistul Robert Aitken ar fi modelat sculptura din vârful Monumentului Dewey din Union Square după ea.

La un an după procesul din 1902, Alma de Bretteville îl întâlnește pe milionarul Adolph Spreckels, un bărbat mai mare decât ea cu peste 20 de ani. Acesta era fiul magnatului zahărului Claus Spreckels. Familia Spreckels adunase o avere imensă din comerţul cu zahăr și opera o fabrică de rafinare a acestuia în San Francisco, încă din anii 1800.

Potrivit unor povești ale epocii, se spune că Adolph Spreckels era atât de fascinat de îngerul de pe Monumentul Dewey încât a insistat să o cunoască pe femeia care l-a inspirat. Indiferent dacă aceste zvonuri sunt reale sau nu, de Bretteville, care își dorea cu tot dinadinsul să avanseze pe scara socială, nu l-a respins pe Adolph Spreckels. Cei doi au format un cuplu timp de cinci ani înainte de a se căsători în 1908 și au avut trei copii împreună. Alma l-a poreclit pe Spreckels „tăticul ei de zahăr” (eng. „sugar daddy”).

Pentru a-și arăta devotamentul, Spreckels a angajat doi arhitecţi locali, George Applegarth și Kenneth MacDonald Jr., care să proiecteze o locuinţă spectaculoasă, cu vedere panoramică asupra orașului. Construcţia presupunea demolarea unor case istorice în stil victorian, însă Alma s-a opus distrugerii acestora. Casele au fost astfel mutate cu totul, în altă parte. Când Conacul Spreckels a fost gata în cele din urmă, în 1913, a devenit locul unor petreceri opulente care au propulsat-o pe de Bretteville în înalta societate.

Alma simţea că în sfârșit aparţinea orașului San Francisco, deși unele familii bogate o dispreţuiau în continuare. „Marea Alma” și-a văzut însă de drum. De altfel, la petrecerile sale obișnuiau să vină persoane importante – scriitorul Jack London, sculptorul Earl Cummings, dansatoarea Loïe Fuller etc.

Fascinaţi de cultura și arta franceză, Alma și Adolph au primit permisiunea guvernului francez de a proiecta propriul muzeu din San Francisco după Palais de la Légion d’Honneur din Paris. Arhitectul parizian Henri Guillaume s-a alăturat proiectului.

Pentru a obţine și mai multe donaţii de artă, dar și fonduri, Alma călătorea adesea în Europa. Până și Regina Maria a României i-a oferit o replică a Camerei sale de Aur Bizantine. La inaugurare, muzeul a fost dedicat miilor de californieni care și-au pierdut viaţa în timpul Primului Război Mondial în Franţa. Din păcate, Adolph Spreckels nu a mai prins momentul. A murit cu șase luni înainte, în 1924, la 67 de ani, din cauza unei hemoragii cerebrale, produsă pe fondul unei răceli prelungite.

Alma, acum văduvă, s-a refugiat în muncă și și-a donat vasta colecţie personală de artă, care includea porţelanuri și arginturi din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, precum și o copie a statuii „Gânditorul”, făcută chiar de Auguste Rodin, către Legion of Honor – cel mai mare muzeu de artă din San Francisco.

La 43 de ani, pasiunea debordantă a Almei îi epuiza atât pe prietenii ei, cât și pe angajaţi, dar ea era determinată să continue proiectele pe care le începuse alături de soţul ei. Era neobosită și nu refuza niciodată o călătorie în Europa sau o întâlnire cu artiști și sponsori. De asemenea, nu ezita să cheltuiască sume mare pentru dezvoltarea colecţiilor de artă pe care le aduna pentru locuitorii orașului. Mai târziu, avea să câștige un alt pseudonim:
„străbunica San Francisco- ului”, pentru devotamentul său faţă de artă. Până și Muzeul de Artă din Maryhill, Washington, a fost deschis cu ajutorul ei.

Exact când se aștepta mai puţin, Alma s-a îndrăgostit de Elmer M. Awl, un cowboy cu opt ani mai tânăr ca ea. Fascinată de el, s-au căsătorit în 1939, însă Alma a confundat căsătoria cu un contract de serviciu. L-a trimis pe Elmer în Santa Barbara pentru a-i gestiona afacerile, până când a descoperit că acesta avea o aventură chiar cu una dintre nepoatele ei. După ce au divorţat, Alma s-a reîntors la colecţiile ei și s-a luptat să asigure lansarea Muzeului Maritim din San Francisco în 1951 – proiectul ei final. Cu toate că a încercat să-și revină, Alma și-a neglijat sănătatea, s-a îmbolnăvit și a murit în august 1968, la vârsta de 87 de ani, acasă.

Alma de Bretteville Spreckels ar fi putut să-și petreacă viaţa scăldându-se în bogăţii, însă și-a petrecut-o luptând pentru a aduce arta de talie mondială în San Francisco. Chiar și la slujba ei funerară, care a avut loc la Legion of Honor, a fost înconjurată de sculpturile de Rodin pe care le preţuia atât de mult.

Joseph Alioto, primarul ora-șului San Francisco în perioada 1968 – 1976 a spus că Alma a fost o „femeie magnifică” a cărei iubire pentru oraș va dăinui veșnic.

„Doamna Spreckels a îmbogăţit acest oraș prin viziunea ei asupra frumuseţii și prin realizările ei. Generaţiile viitoare, care încă nu s-au născut, îi vor aduce omagii pentru splendoarea pe care a dăruit-o orașului San Francisco”, a mai precizat acesta.