La sfârșitul lunii iunie a avut loc a XVI-a ediție a Festivalului Internațional Underground, cel mai longeviv festival independent din România. Trofeul festivalului a revenit în acest an spectacolului „Mantas”, scris și regizat de Bogdan Sărătean. Spectacolul independent, inspirat de povestea regizorului lituanian ucis de soldații ruși în orașul ucrainean Mariupol, va fi reluat la Timișoara, în cadrul Festivalului 25 de ore de teatru non-stop.