Trupa Elsiane, in concert la Timisoara

De Alina Neagu
Trupa Elsiane, in concert la Timisoara
© foto: Facebook/Elsiane
Organizatorii Revolution Festival îi aduc la Timișoara, într-un concert eveniment, cu o producție artistică deosebită și interesantă, pe cei de la Elsiane.

Trupa Elsiane a fost fondată în anul 2000, când artista și compozitoarea Elsieanne Caplette s-a întâlnit cu bateristul Stephane Sotto, în Montreal. Albumul de debut „Hybrid” a fost lansat în anul 2007 și a fost foarte bine primit în țara lor de origine, Canada, iar în anul 2012, a urmat al doilea album „Mechanics of Emotions”.

„Duo-ul canadian Elsiane este un fusion de jazz, rock, electronică și world music, este o structură complicată, minunată, plină de emoție, cu o voce vaporoasă și caldă ce se revarsă într-un bass electronic întunecat. Un concert ce te va capta și hipnotiza și va duce departe banalitatea vieții de zi cu zi”, precizează organizatorii.

Concertul face parte din turneul de promovare al celui de-al treilea album „Death of the Artist”, care a fost lansat la începutul anului 2017.

Evenimentul are loc duminică, 5 noiembrie, de la ora 21:00, în clubul Daos, iar intrarea costă 30 lei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !