Traficul de pasageri a crescut pe Aeroportul Timisoara cu peste 60 la suta, iar profitul de patru ori

De Marcel Hoster
Reactualizat la:
4Comentarii
Traficul de pasageri a crescut pe Aeroportul Timisoara cu peste 60 la suta, iar profitul de patru ori
Aeroportul Internațional Timișoara a avut șase luni excelente, cu creșteri semnificative a numărului de pasageri operați. A crescut semnificativ numărul de curse, dar și destinațiile unde poți ajunge direct cu avionul din orașul de pe Bega.

Primele șase luni ale anului 2017, au adus pentru AIT un număr de 764.103 pasageri îmbarcați/debarcați din Timișoara, cu 63 de procente mai mult față de aceeași perioadă a anului precedent, când au fost 469.847 pasageri. O creștere însemnată, de 40%, a înregistrat și numărul de mișcări aeronave, respectiv 8.454 față de 6.053 mișcări aeronave înregistrate în primele șase luni ale anului 2016.

Dacă activitatea prestată de compania de stat Tarom a scăzut considerabil, cu 23%, mai ales cu eliminarea uneia dintre cursele aeriene, care sosea la Timișoara seara și se întorcea la București dimineața la prima oră, în timp ce Wizz Air a crescut cu patru procente în primul semestru al acestui an, față de Lufthansa care a crescut cu 3%. În prima jumătate a anului în curs, un număr considerabil de pasageri, 275.757, au ales să beneficieze de zborurile curselor operate de către compania aeriană Ryanair, atât pe ruta internă cu destinație – București Otopeni, cât și pe cele internaționale. Tot în aceeași perioadă de referință, 27.621 pasageri au fost îmbarcați/debarcați pe cursele operate de către compania aeriană Blue Air, spre destinații interne – Iași, Cluj și Constanța. Ultimele două companii aeriene menționate nu au operat pe aeroportul din Timișoara în perioada similară a anului precedent, astfel, datele statistice neputând avea termeni comparativi.

Reprezentanții AIT anunță că au avut o creștere cu 48% a cifrei de afaceri, dar și de patru ori a profitului.

„Evoluția numărului de pasageri îmbarcați/debarcați la aeroportul din Timișoara se datorează și creșterii numărului de destinații, creșterii frecvențelor zborurilor operate spre anumite destinații, dar mai ales noilor companii aeriene care ne-au devenit parteneri începând din 2016 și care, datorită tarifelor rezonabile, fac mai accesibilă călătoria cu avionul. Pe de altă parte, apreciem că gradul de atractivitate a regiunii Banat, extinsă și la alte județe vecine, stimulează și creșterea traficului aerian. În continuare, introducerea de noi destinații reprezintă o prioritate pentru noi, fapt care ne responsabilizează în ceea ce privește oferirea unor condiții și servicii optime pentru numărul în creștere al pasagerilor ce tranzitează aeroportul din Timișoara. Estimăm ca până la finalul anului, numărul de pasageri ce vor ateriza și decola pe aeroportul din Timișoara să atingă cifra de 1,6 milioane.”, a declarat directorul Aeroportului Timișoara, Daniel Idolu.

De la finalul lunii mai, operează și zborurile charter de vacanță cu plecare din Timișoara spre Antalya – Turcia; insulele grecești Creta, Santorini, Zakynthos; Palma de Mallorca – Spania; litoralul românesc – Constanța. De asemenea, pe toată perioada anului, turiștii mai pot opta pentru destinații de vacanță cu zbor regulat spre Barcelona pentru Costa Brava și spre Valencia pentru Costa Blanca, iar spre celelalte destinații cu zbor direct din Timișoara există pe piața de turism oferte atractive de tip city-break. În prima jumătate a anului, destinațiile preferate de pasageri au rămas aceleași: București, Munchen, Londra și Bergamo. Începând cu 29 și 30 octombrie 2017 vor fi introduse și alte destinații noi care vor face posibile legături cu aeroporturi importante din Europa și Asia, respectiv Frankfurt-Am-Main și Tel Aviv.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor