Targ de produse naturale si concurs de kendama, la Timisoara

De Marcel Hoster
Targ de produse naturale si concurs de kendama, la Timisoara
Principalul centru comercial din Timişoara îşi aşteaptă clienţii cu noi evenimente în acest sfârşit de săptămână. Se organizează un târg dedicat produselor naturale şi bijuteriilor terapeutice, demonstraţii de kendama susţinute de cei mai buni jucători internaţionali şi premii la cumpărături.

De vineri până duminică inclusiv, la parterul Iulius Mall Timişoara va avea loc Târgul de Produse Naturale şi Bijuterii Terapeutice. Zeci de expozanţi vor fi prezenţi cu o gamă completă de articole, de la cele medicinale, săpunuri, creme naturale, miere, bijuterii cu pietre preţioase şi antialergene, până la produse alimentare fără conservanţi, ciocolată de casă, articole din lemn şi multe altele.

Duminică va avea loc Sweets Kendamas Romanian Tour, un concurs destinat celor care sunt amatori ai acestui joc. Evenimentul va începe la ora 15, în food court şi îi are ca invitaţi speciali pe Max Norcross şi Eddy Cooper, jucători profesionişti de kendama din SUA. Nu vor lipsi nici specialiştii români în domeniu, precum Oase, campion naţional la kendama, şi Alpha. Organizatorii le-au pregătit participanţilor concursuri cu premii, sesiuni de autografe şi demonstraţii.
Până duminică, cei care fac cumpărături de la magazinele din Iulius Mall şi se numără printre primii clienţi ai zilei pot câştiga premii garantate, în ton cu sezonul estival: băuturi răcoritoare, selfie stick-uri, pălării de soare sau sacoşe de cumpărături. În plus, se pot înscrie la tombola verii, care le poate aduce, prin tragere la sorţi, unul dintre cele trei vouchere, în valoare de 300 de euro fiecare, la grădina zoo din Budapesta sau marele premiu: o vacanţă de neuitat, în Zanzibar, pe fascinantul continent african. Mult râvnitul cadou, în valoare de 5.000 de euro, include, pe lângă sejurul pe plajele idilice de la malul Oceanului Indian şi un safari palpitant, în doi.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor