Publicat
24.07.2008 14:45
Ultima modificare
24.07.2008 13:47
CFR Călători va menţine, pentru luna august, tarifele actuale la transportul cu trenul, însă ar putea majora preţurile la 1 septembrie, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, directorul general al companiei, Alexandru Noapteş.
Directorul CFR Călători a anunţat, la începutul lunii iulie, că a solicitat Ministerului Economiei şi Finanţelor şi Ministerului Transporturilor să aprobe o creştere a tarifelor pentru călătoria cu trenul de 7%, la 1 august, dar răspunsul solicitat nu a venit încă. Cea mai recentă majorare a preţurilor pentru călătoria cu trenul, de 8,1%, a avut loc în septembrie 2007, după ce în luna iunie a aceluiaşi an tarifele au urcat cu 7%.
Ai fotografiat ceva interesant ce crezi că poate deveni o ştire? Trimite-ne pozele, însoţite de o scurtă descriere, la adresa redactie@tion.ro . Dacă ai şi filmat, poţi urca imaginile tale pe video.tion.ro
© 2005-2010 - Inform Media
Părerea ta pe această temă!Există 0 păreri pe această temă
Părerea ta
Părerea ta va fi prima