Potrivit acestuia, evlavia românilor față de Sfântul Gheorghe are rădăcini adânci în istorie, fiind ilustrată inclusiv de gestul lui Ștefan cel Mare, care în anul 1500 a trimis un steag la Mănăstirea Zografu din Muntele Athos, împodobit cu chipul sfântului și o rugăciune de protecție.

„Această faptă este una dintre dovezile prețuirii de care se bucură la noi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, el fiind foarte popular în rândul creștinilor ortodocși”, explică preotul Horia Țîru.

Cinstirea sfântului se reflectă nu doar în tradiție, ci și în viața de zi cu zi: numeroase localități, biserici și credincioși îi poartă numele, care, în traducere, înseamnă „lucrător al pământului”, dar și „lucrător în ogorul Domnului”.

Preotul amintește și viața impresionantă a sfântului, născut în Capadocia într-o familie de militari și ajuns, prin disciplină și credință, general în armata romană. Destinul său s-a schimbat radical în timpul persecuțiilor ordonate de împăratul Dioclețian, când creștinii erau supuși unor suferințe cumplite.

„Aceste atrocități l-au determinat pe tânărul Gheorghe să mărturisească deschis credința sa, chiar în fața împăratului, asumându-și riscul martiriului”, subliniază preotul.

Refuzul de a renunța la credință i-a adus moartea, fiind executat la 23 aprilie 303, dar jertfa sa a devenit simbol al curajului și al statorniciei în credință.

„Sfântul Gheorghe rămâne un exemplu viu de demnitate creștină și de putere spirituală, un model pentru toți cei care trec prin încercări”, transmite preotul Horia Țîru.