Stadiul autostrazii A1, intre dorinta si realitate. Contestatiile distrug pana si speranta soferilor

De M. Hoster
Reactualizat la:
16Comentarii
Stadiul autostrazii A1, intre dorinta si realitate. Contestatiile distrug pana si speranta soferilor
Dacă vă gândiţi că veţi circula în scurt timp pe autostradă, de la intrarea în ţară din Ungaria şi veţi merge cel puţin până la Sibiu, vă faceţi iluzii. Contestaţiile, speciale sau mai puţin speciale, distrug până şi speranţa şoferilor. Deocamdată autostrada A1 este la nivelul „unu câte unu”. Adică un tronson deschis, altul închis şi tot aşa. Bucăţi de autostradă care majoritatea nu sunt legate şi care de multe ori duc de niciunde până nicăieri.

Ungurii vin peste noi cu autostrada lor şi în curând ne vom trezi cu ei la graniţă. La capătul de la Mako sunt semne clare că se munceşte. Ruşinea ne va prinde din nou, românii nu au fost capabili să termine două tronsoane de autostradă care să lege Nădlacul de Arad. Pe lotul 1 al acestei autostrăzi, un investitor român (Romstrade) a luat banii, s-a făcut că lucrează şi a cumpărat avioane pentru o altă firmă din grup. Deci, contract reziliat. Sunt 22 de kilometri şi un procent asemănător este nivelul la care s-a ajuns până când patronul firmei constructoare a intrat la puşcărie şi totul s-a oprit. CNADNR a reuşit să găsească un constructor nou, asocierea Astaldi – Max Bogl, dar, normal, cineva a contestat procedura. Deci, deocamdată nimic clar.

La lotul 2 a dat ghinionul peste noi. Probleme sunt şi pe la vestici. Mai precis, austriecii de la Alpine, cei care făceau lucrările, au intrat în faliment şi autorităţile în domeniu au reziliat repede contractul. Constructorul mai avea de dat cu bidineaua pe jos la marcaje, de pus parapeţi şi ceva asfalt la şosea, vorbim de aproape 85% din lucrări finalizate. Statul a reuşit să facă documentaţia pentru atribuirea contractului unui nou… finalizator şi acum se chinuie să lanseze licitaţia. Pe Arad – Timişoara se circula atunci când nu se atinsese nici pe departe acest nivel de finalizare a lucrărilor.

Pentru noi, timişenii, vestea bună este că beneficiem de cel mai lung segment circulabil. Mai precis, cel de la Arad până la Izvin. Intrarea pe aeastă porţiune o faci la Arad, acolo este centura de ocolire a oraşului, la nivel de autostradă, spun autorităţile, chiar dacă de lucru mai este, la parapete, de exemplu. Şoseaua e într-adevăr una utilă, se circulă bine, în regim de autostradă.

Continuarea e autostrada Arad – Timişoara. Mai precis, aceasta se termină undeva la Giarmata. Lucrările au fost finalizate, cel puţin teoretic, la acest tronson. Practic, mai e de lucru la nodul de la Orţişoara, sediul pentru Poliţia Autostrăzi nu e finalizat, iar dacă aveţi nevoi fiziologice… ar fi mai bine să mai aşteptaţi, pe ambele sensuri spaţiile de odihnă sunt în lucrări veşnice. Dacă nu ai băut o bere fără alcool (doar eşti şofer) sau multă apă, poţi merge mai departe şi, după ce treci de nodul de la Giarmata, intri pe lotul 1 din Timişoara – Lugoj. Un fel de centură de ocolire a Timişoarei, spune numele proiectului, chiar dacă şoseaua e la vreo 20 de kilometri de oraş, iar la mijloc este exact centura de ocolire! Nu contează numele, important este că autostrada a fost terminată de UMB cu şase luni înainte de termenul convenit. Totul e complet, sunt chiar şi veceuri, dar acestea sunt nefuncţionale. Clasic românesc.

Drumul se termină fix în câmp, acolo unde ar trebui să pornească tronsonul 2 al acestei autostrăzi. Şefii de la Transporturi (sau de la Ministerul lui Şova – ramura super-investiţii) spun că ofertele sunt deja analizate şi e doar o formalitate stabilirea firmei care se va ocupa de lucrări. Nu există constructor, aşa e de ani buni, dar ultima licitaţie are ofertele analizate, ne asigură cei de la CNADNR. Teoretic, în această lună ar trebui să ştim cine se va ocupa de cei 26 de kilometri de autostradă. Practic, cel mai probabil în această lună vom şti care va fi oferta contestată de restul concurenţilor. Conform tradiţiei, desigur! Nimic oficial deocamdată.

Urmează proiectul pentru lotul 1 din autostrada Lugoj – Deva. Aici situaţia e excelentă, dacă ne raportăm la restul loturilor. În scurt timp lucrările ar urma să fie gata, singura problemă e că acest lot pleacă de niciunde, un niciunde puţin înainte de Lugoj (Şanoviţa) şi se termină la un alt niciunde lângă Făget (Traian Vuia). Sunt 28 de kilometri de autostradă care nu leagă nimic de nimic. Din păcate. Sunt totuşi prevăzute patru intrări/ieşiri de pe autostradă, dintre care cea mai importantă pare a fi cea de pe centura Lugojului. Aceasta ar urma să fie legătura cu viitoarea autostradă ce va lega Lugojul de Craiova, desigur în alte timpuri. Cât priveşte lotul 1 al autostrăzii spre Deva, vorbim de cam o lună până la terminarea lucrărilor.

Urmează alte trei loturi din această autostradă, parcă blestemate. Sunt trei loturi la care a fost desemnat câştigătorul, la care instituţia care analizează contestaţiile a decis că cererile depuse de firmele învinse nu sunt întemeiate. Nici o problemă, contestatarii nu au fost mulţumiţi de răspuns şi s-au adresat Curţii de Apel Bucureşti pentru a obţine dreptatea pe care o doresc ei. Pe lotul 2 câştigători sunt cei de la Salini – Secol, pe lotul 3 asocierea Teloxim – Comsa – Aldesa – Eurometudes, iar pe lotul 3 UMB. UMB şi Strabag sunt nemulţumite că nu au câştigat pe loturile 2 şi 3, cazurile având termene de judecată pe 26 septembrie, iar pe lotul 3 Strabag e supărată pe rezultat, iar termenul de judecată e ceva mai departe.

Urmează un lot de autostradă pe care doar cunoscătorii reuşesc să ajungă! E Deva – Orăştie, o centură de ocolire a municipiului reşedinţă de judeţ în Hunedoara. Există două variante de acces. Prima e normală, dar destul de „secretă”. Undeva înainte de Deva, la Mintia, faci brusc stânga şi nimereşti pe un drum ce merge paralel cu drumul naţional. Te învârâţi într-un sens giratoriu şi dacă nimereşti bine mai mergi puţin şi deodată te trezeşti, la capăt de stradă, pe autostrada respectivă. Cea de a doua variantă e una mai ciudată, mergi pe drumul naţional, dai de un fel de sens giratoriu, te întorci puţin înapoi pe sensul opus şi acolo dai de intrarea pe şoseaua de viteză. Dacă nimereşti bine economiseşti ceva minute bune din drumul cel mai circulat din România, cel dintre Deva şi Sebeş. De aici ar urma autostrada Orăştie – Sibiu, cu patru tronsoane, nici unul finalizat, dar destul de înaintate. La capătul acestei şosele e centura Sibiului, una tot la profil de autostradă care e circulabilă.

Noi ne oprim aici, aţi circulat deja destul pe autostradă! Teoretic şi în imaginaţie, desigur. Să sperăm că şi în realitate, cât de curând.



16Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor