Scandaluri stropite cu alcool in pietele din Timisoara

De Roxana Deaconescu
5Comentarii
Scandaluri stropite cu alcool in pietele din Timisoara
© Foto: Poliția Locală Timișoara
Gălăgie, oameni aburiți de alcool și scandaluri între piețari și cumpărători! Se întâmplă în piețele din Timișoara, iar polițiștii locali susțin că nu se gândesc de două ori înainte să rupă amenzi. Oamenii legii au dat, în ultimele trei luni, peste 120 de sancțiuni.

Piețele Iosefin, Badea Cârțan mutată în Traian, Doina și 700 colcăie de scandaluri. Polițiștii locali au birouri în toate aceste piețe, iar în 700, unde sunt cele mai multe neînțelegeri, oamenii legii stau în două schimburi. De asemenea, în Piața de Gros, Piața Girocului, Piața Bălcescu și piața volantă de la stadion sunt organizate periodic controale. Polițiștii locali susțin că s-au confruntat cu situații în care cumpărătorii au început să se certe cu piețarii, așa că n-au stat pe gânduri și au dat amenzi.

„În ceea ce privește ordinea și liniștea publică, s-a constatat în piețe un număr ridicat de cazuri în care unii cetățeni încalcă prevederile Legii 61/1991 republicată, fiind aplicate în ultimele trei luni 121 sancțiuni contravenționale, în valoare de 16.550 lei. Cele mai multe dintre acestea sunt pentru consumul de alcool pe domeniul public și pentru provocarea ori participarea efectivă la scandal. În ceea ce privește scandalurile, cei sancționați fac parte atât din categoria clienților, cât și din cea a comercianților, disputele fiind consecința, de cele mai multe ori, a neînțelegerilor care apar între cele două categorii”, transmit reprezentanții Poliției Locale.

Conform legii, amenzile pentru participarea efectivă la scandal sunt cuprinse între 200 și 1.000 de lei, iar cele pentru consumul de alcool pe domeniul public între 100 și 500 de lei.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor