Povestea pieței agroalimentare din Soarelui a început încă de dinainte să ajungă Robu primar. În vara lui 2012, edilul-șef a preluat o construcție nefinalizată pe str. Oglinzilor, iar în 2013 a promis că face o super-piață pentru cei ce stau în Soarelui.
„S-a finalizat propunerea făcută de Piețe S.A., la solicitarea mea, pentru amenajarea pieței din cartierul Soarelui. Există o clădire în paragină care de 10 ani este în aceeași stare. (…) Concluzia experților a fost că structura de rezistență nu este afectată, prin urmare ceea ce s-a construit poate fi păstrat”, spunea, în martie 2013, proaspătul primar al Timișoarei. Investiția urma să fie făcută de Societatea de Piețe, care avea, încă din 3 august 2000, o autorizație de construire pentru amenajare piață agroalimentară: platformă acoperită prin desfacere produse agroalimentare, spații comerciale regim parter, hală brânzeturi și carne, grup sanitar și birou administrativ regim parter.
Un an mai târziu s-a aflat că piața nu poate fi amenajată, pentru că terenul de sub clădire aparține statului român și guvernul nu vrea să-l dea Timișoarei. Chiar Robu declara la acea vreme că așteaptă ca terenul să fie trecut din proprietatea statului în cea a municipiului, prin hotărâre de guvern, iar apoi să fie dat în concesiune către SC Piețe.
„Din păcate, nici acum nu a apărut hotărârea de Guvern. Am defalcat acea listă inițială, care cuprindea absolut toate terenurile care ne interesa să fie trecute din domeniul statului în domeniul municipiului Timișoara. După aceea ni s-a sugerat să le împărțim – inițial ele erau pe aceeași hotărâre de consiliu județean cu terenurile din județ – le-am scos separat, apoi ni s-a spus să le împărțim să nu fie așa de multe la un loc, le-am împărțit în două, le-am împărțit în trei și nici astăzi, după un an și ceva, nu a fost emisă acea hotărâre de Guvern. Sunt foarte supărat pe lucrul acesta, pentru că, de exemplu, piața agroalimentară din cartierul Soarelui nu poate fi construită, pentru că terenul de acolo nu este încă trecut în proprietatea noastră”, spunea Nicolae Robu în aprilie 2014.
Doi ani mai târziu, din spusele primarului Timișoarei, încă nu venise hotărârea mult așteptată. Mai-marii din Primăria Timișoara ne spuneau atunci că au făcut toate demersurile, dar lucrurile tărăgănează încă din 2012.
„În Piața Soarelui nu am primit terenul, nu este al nostru. Am dorit foarte mult ca piața din cartierul Soarelui să fie făcută la standardele actuale, dar, din păcate, nu putem face nimic acolo, guvernul nu a trecut în proprietatea primăriei terenul. Nu am primit niciun răspuns, am tot scris guvernului. De-aia este totul în paragină acolo, pentru că terenul nu ne aparține. Erau 8.600 de poziții, multe fâșii, multe porțiuni mici între blocuri, dar și alea sunt importante”, ne declara, în mai 2016, primarul Nicolae Robu.
Am încercat să aflăm atunci de la edilul-șef când a fost trimisă ultima adresă către guvern, dar ne-a răspuns că nu mai știe.
Minunea terenului
Ei bine, la cea mai recentă ședință de consiliu local, pe ordinea de zi suplimentară, adică la urgențe, a apărut un proiect privind casarea și demolarea construcției nefinalizate din piața agroalimentară de pe strada Oglinzilor. Așa cum era evident, l-am întrebat pe primar când a intrat terenul în proprietatea primăriei. Răspunsul a fost: „nu statul a trecut terenul, noi l-am trecut, nu știu să vă spun detalii tehnice”. Declarația îi aparține aceluiași Robu care, de mai bine de cinci ani, susținea sus și tare că statul român nu vrea să dea terenul Timișoarei.
Au fost și ceva discuții în ședința ordinară pe marginea acestui proiect. Era cât pe ce să nu treacă, dar a fost adoptat în cele din urmă, așa că tentativa de construcție de pe str. Oglinzilor va fi pusă la pământ.
„Până acum au fost diverse motive care nu au permis să se treacă la demolare. Nu știu, aspecte birocratice din acestea idioate, care te țin pe loc. Eu demolez cât se poate de repede, dau undă verde. Noi vrem să construim ceva la un moment dat, dar acum vrem să asanăm zona. Terenul este al nostru, nu mai știu de când. Am reușit, s-a permis, este în domeniul public al primăriei. O să construim o piață, dar nu imediat. Acum vrem să asanăm zona, pentru că este o rușine să stai atâta amar de vreme cu niște ruine practic. Nu statul a trecut terenul la noi, noi l-am trecut pe o anumită procedură, nu știu să vă spun detalii tehnice. Este în domeniul public al Municipiului Timișoara. S-a găsit o soluție în care face primăria o înscriere provizorie, care nu știu cât timp este valabilă”, a explicat Nicolae Robu, în iulie 2018, după ce ani de zile a susținut că statul român nu ne dă terenul.
Se pare că terenul despre care vorbim era deja de ani buni în domeniul public al orașului. Încă din 2012, când, la sfârșitul lunii iulie, proaspătul primar Nicolae Robu apărea ca semnatar pe o hotărâre privind completarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Timișoara. Pe listă era un singur teren pentru construcții din zona Soarelui, de 4.800 mp, cu număr CF 425.289.
În ședința care a avut loc vineri, consilierii locali au aprobat casarea și demolarea construcției, dar și trecerea construcției din domeniul public în cel privat al Timișoarei.
„Se aprobă casarea și demolarea construcției nefinalizate din piața agroalimentare str. Oglinzilor, înregistrată în evidența contabilă a mijloacelor fixe (…) conform documentației tehnice pentru autorizație de demolare, proiect nr/ 32/2018, întocmit de SC Triangulum Arhitectura SRL (…) Se aprobă trecerea construcției din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Timișoara. După demolare se va proceda la valorificarea materialelor rezultate în urma demolării. Sumele rezultate din valorificarea materialelor provenite ca urmare a demolării, după deducerea cheltuielilor aferente, se fac venit la bugetul local al Municipiului Timișoara”, se arată în hotărârea adoptată.
Tot aici ni se spune că, de fapt, terenul de 4.800 mp a fost propus pentru includerea în inventarul domeniului public și aprobat încă din 2012. Iar certificatul de urbanism a fost emis încă din august 2017, adică de aproape un an.
„Construcția care face obiectul casării, demolării și valorificării nu este intabulată și se află pe terenul înscris în CF 425289 Timișoara și suprafața de 4.800 mp, proprietatea statului român, propus pentru includerea în inventarul domeniului public al Municipiului Timișoara și aprobat prin HCL 24/2012”, se arată în expunerea de motive anexată hotărârii.
Reprezentanții primăriei au motivat că este necesară dezvoltarea și modernizarea zonei respective, așa că trebuie demolată „clădirea parter nefinalizată, executată în faza de fundații, pereții din cărămidă și stâlpi de beton, planșeu peste parter cu armătură montată parțial, în prezent fiind folosită ca spațiu de depozitare a deșeurilor și loc de joacă pentru copii, fiind un real pericol public”.
Cum certificatul de urbanism pentru desființarea pieței existente de pe str. Oglinzilor a fost eliberat din august 2017, după acordul dat de consiliul local se va trece la următoarea fază: autorizația de demolare.
Nu s-a vorbit încă nimic despre planurile primăriei cu terenul de 4.800 mp. Fie acolo va fi ridicată mult-promisa piață, fie terenul ar putea fi folosit pentru una dintre parcările supraterane promise recent de Robu în cartierele orașului.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”1639827″]
[related-post post_id=”1408435″]
[related-post post_id=”1263673″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!