Robin and the Backstabbers – seara de neuitat alaturi de fanii de la Timisoara

De Dariana Bratu
1Comentariu
Robin and the Backstabbers – seara de neuitat alaturi de fanii de la Timisoara
© foto: Facebook.com/FratelliTimisoara
Sfârșitul de săptămână a început cum nu se poate mai bine pentru fanii Robin and the Backstabbers din Timișoara. Îndrăgita trupă a revenit în orașul de pe Bega cu un proiect special, „Reconstituirea”.

Concertul a avut loc vineri, 10 martie, la Fratelli, spațiul clubului fiind luat cu asalt de câteva sute de persoane.

Robin and the Backstabbers nu a venit la Timișoara cu un concert oarecare, ci cu proiectul „Reconstituirea”. Mai precis, cântecele trupei au fost aranjate în așa fel încât să se plieze pe filmul „Reconstituirea”, din 1970. Este vorba despre o peliculă care imediat după ce a ajuns în cinematografe a fost interzisă. Filmul românesc prezintă cum reconstituirea unui incident banal se transformă într-o crimă.

Astfel, concertul s-a transformat într-un eveniment special, unde muzica și imaginile alb-negru din film au pus stăpânire pe public.

Timp de aproape două ore trupa a rămas pe scenă, iar cei veniți la concert au cântat și au dansat fără oprire.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor