PSD cere demisia viceprimarului Timisoarei Dan Diaconu!

De B.A.M
Reactualizat la:
11Comentarii
PSD cere demisia viceprimarului Timisoarei Dan Diaconu!
© TION: PSD cere demisia viceprimarului Timisoarei Dan Diaconu!
Consilierul local PSD Alfred Simonis a cerut public, în numele PSD Timiş, demisia viceprimarului Timişoarei Dan Diaconu (PNL), după ce inspectorii de Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au constatat că acesta s-a aflat într-o stare de incompatibilitate, ocupând concomitent, timp de câteva luni, funcţiile de viceprimar şi administrator al unei firme private.


În opinia social-democraţilor, faptul că Diaconu a fost declarat incompatibil de inspectorii ANI ar trebui să ducă automat la demiterea lui din funcţia de viceprimar al Timişoarei, chiar dacă Diaconu a anunţat că va contesta această decizie în instanţă. Simonis a precizat că, din punctul lui de vedere, lucrurile sunt clare, iar instanţa nu poate da decât verdictul „vinovat” în cazul lui Diaconu.

„Dan (Diaconu – n.r.) este unul dintre puținii apropiați pe care îi am în PNL. El a pierdut procesul cu ANI, este pasibil chiar de închisoare, fiind incompatibil. (…). În cazul în care se va întâmpla cum cred eu că se va întâmpla și va pierde și la ultima instanță, va pierde automat mandatul de viceprimar. Cu alte cuvinte, viceprimarul Dan Diaconu, președinte al PNL Timișoara, a încălcat legea în timpul mandatului de viceprimar. Pentru aceasta, PSD Timiș îi cere demisia viceprimarului Dan Diaconu”, a anunţat, joi, Simonis, în cadrul unei conferinţe de presă.

Întrebat de reporterul www.tion.ro dacă folosind acest principiu i-a cerut demisia fostului preşedinte PSD Timiş, Titu Bojin, din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Simonis a răspuns: „Dl Bojin a demisionat din partid (din funcţia de preşedinte al PSD Timiş – n.r.). De altfel, domnul preşedinte al PSD Timiş (Sorin Grindeanu – n.r.) i-a cerut domnului Bojin să demisioneze de tot şi din partid. Pe de altă parte, domnul Bojin a fost ales de către cetăţeni în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, iar domnul Diaconu a fost ales de către consilierii locali. Totuşi, domnul Bojin nu are nicio decizie a vreunei instituţii de genul ANI (se află sub control judiciar fiind acuzat de DNA de luare de mită şi abuz în serviciu – n.r.), în schimb, domnul viceprimar Diaconu, cunoscând şi speţa pentru care a fost declarat incompatibil, şi anume ocuparea unei funcţii de administrator al unei societăţi comerciale, concomitent cu cea de viceprimar, aici nu există dubii, nu există interpretări, cum a fost la alţii, rector sau nerector. Aici este foarte clar: dacă eşti administrator al unei societăţi comerciale – care are sau nu are activitate, emite facturi sau nu emite facturi, nu contează – şi ocupi o funcţie de primar, viceprimar sau deputat, eşti incompatibil. Fără niciun dubiu, domnul viceprimar Diaconu va fi definitiv condamnat de instanţă.”

El a precizat că nu s-au discutat până acum potenţiali înlocuitori ai lui Diaconu în funcţia de viceprimar al Timişoarei şi că, dacă liberalul va demisiona din această funcţie, majoritatea consilierilor locali vor decide un nou înlocuitor.

Vă reamintim că, la începutul acestei luni, ANI a constatat că Diaconu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 iunie – 18 octombrie 2012  întrucât a deținut, simultan cu funcția de viceprimar, și funcția de administrator al SC Speed Distribution SRL. În replică, viceprimarul Timişoarei a declarat pentru www.tion.ro că va contesta raportul ANI în instanţă, deoarece firma respectivă nu a mai avut nicio activitate din 2008, iar în momentul în care a fost ales viceprimar, societatea era inactivă.

UPDATE. Reacţia lui Diaconu: „PSD şi cu atât mai puţin tânărul Alfred Simonis nu se pot substitui unei instanţe”

Contactat de reporterul www.tion.ro, viceprimarul Dan Diaconu a catalogat cererea consilierului PSD Alfred Simonis drept „precipitată” şi „fără logică”. El a dat ca exemplu faptul că ANI l-a declarat incompatibil inclusiv pe actualul Preşedinte al României, Klaus Iohannis, însă, în final, instanţa nu a dat dreptate inspectorilor de integritate.

„PSD de altfel s-a mai pronunțat, la fel de precipitat și fără logică, asupra unor cazuri, evident mult mai celebre (pornind de la Președintele României și terminând cu Primarul Timișoarei), aflate în situații similare și care au demonstrat că rapoartele ANI nu sunt infailibile, iar dreptul la o altă opinie și apărare este unul fundamental în România”, a transmis Diaconu.

El a precizat că starea de incompatibilitate descoperită de ANI nu are efecte executorii, în sensul că Diaconu nu va trebui să renunţe la funcţia de viceprimar, iar această constatare poate fi atacată în instanţă.

„Aș fi încadrat acest episod la capitolul <Copiii spun lucruri trăsnite>, dar din păcate folosirea fără discernământ a unor cuvinte <tari>, lipsite de orice logică sau fundament legal, în dorința de senzațional, duce dezbaterea publică într-un registru abject și fără substanță. PSD și cu atât mai puțin tânărul Alfred Simonis nu se pot substitui unei instanțe de judecată, oricât și-ar dori. ANI a întocmit un raport asupra unei situații așa cum o vede în acest moment și în baza documentelor la care a avut acces la momentul raportului, decizie legal supusă contestării. Constatarea stării de incompatibilitate nu are efecte executorii și cu atât mai puțin efecte fanteziste”, a concluzionat Diaconu.

Alte articole pe aceeași temă:

ANI: viceprimarul Timisoarei Dan Diaconu, incompatibil. Edilul merge in instanta



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor