Prefectul de Timis si cel de Caras-Severin, pe teren; nu exista pericol de inundatii la Gataia

De Adrian Panduru
1Comentariu
Prefectul de Timis si cel de Caras-Severin, pe teren; nu exista pericol de inundatii la Gataia
© Foto: Instituția Prefectului Timiș
Gătaia a fost un punct fierbinte în timpul inundațiilor din 2005 și nu numai. Hidrologii au emis cod portocaliu pentru vestul țării în ceea ce privește amenințarea inundațiilor. Prefectul de Timiș Eva Andreaș împreună cu reprezentantul Guvernului în teritoriu din Caraș-Severin au verificat polderul de la Gherteniș pentru a vedea dacă există pericol de inundații.

Prefectul de Timiș Eva Andreaș și omologul său din Caraș-Severin, Matei Lupu, au mers împreună cu reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat să verifice acumularea nepermanentă (polderul) de la Gherteniș. Polderul reprezintă, printre altele, acumularea nepermanentă în albia majoră a unui curs de apă, cu scopul reducerii vârfului viiturii.

Cei doi prefecți au fost la fața locului să vadă dacă există pericol de inundații și ca să ia măsurile necesare pentru prevenirea revărsării apelor în zona localității Gătaia.

„S-a constatat, la fața locului, că lucrarea este bine întreținută și nu există niciun pericol de inundații”, transmit reprezentanții Instituției Prefectului Timiș.

 



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor