Porti deschise la Uzina de Apa. Surprizele pregatite de Aquatim

De Roxana Deaconescu
1Comentariu
Porti deschise la Uzina de Apa. Surprizele pregatite de Aquatim
© Tion: Porti deschise la Uzina de Apa. Surprizele pregatite de Aquatim
De Ziua Mondială a Apei, societatea de apă și canal a Timișoarei deschide din nou porțile Stației de Tratare a Apei Bega. Curioșii vor fi așteptați cu fel de fel de surprize.

Aquatim continuă tradiția Zilei Porților Deschise la Uzina de Apă. În 22 martie, chiar de Ziua Mondială a Apei, între orele 10-13, vizitatorii de toate vârstele vor fi așteptați cu diverse manifestări. Vor fi aquaghizi care îi vor ajuta pe curioși să facă turul stației.

„Oaspeții Aquatim vor beneficia, în această zi specială dedicată apei, de un tur ghidat, cu personal de specialitate – aquaghizi, tur care durează aproximativ 45 de minute și cuprinde cele mai importante obiective ale Stației Bega. Plecările se vor face la fiecare 15 minute, de la intrarea principală. Pe lângă traseul tehnologic, vizitatorii vor parcurge și «traseul artistic», putând admira și fotografia lucrările de artă stradală realizate de artiștii internaționali, în cadrul festivalului Fisart”, transmit reprezentanții Aquatim.

Cei care doresc să meargă în vizită în grupuri organizate sunt rugați să se programeze din timp, la nr. de telefon 0256.201.370 sau pe adresa de e-mail aquatim@aquatim.ro, cu precizarea orei dorite, a numărului de persoane din grup și a datelor de contact ale însoțitorilor.

La Stația de tratare Bega se poate merge cu tramvaiele 1 și 2 (stația str. Iosif Vulcan/Parcul Uzinei), cu autobuzele 21 și 22 și cu expresul 8 (stația Uzina de apă).



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor