Politistii de frontiera au prins patru pakistanezi ce voiau sa treaca ilegal in Ungaria

De M.M.H.
Politia de Frontiera
Politia de Frontiera
Joi dimineață, poliţiştii de frontieră din Sânnicolau Mare au prins patru migranţi pakistanezi, care au încercat să trecă ilegal frontiera din România în Ungaria, urmând să ajungă în Italia.

Mai avea puțin și scăpau. Două sute de metri i-a despărțit de Ungaria pe patru tineri veniți din Orientul Mijlociu. În creierii nopții, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare au observat pe câmp, la mai puţin de două sute de metri de frontiera cu Ungaria, patru persoane. Acestea au fost prinse în timp ce se pregăteau să treacă granița în țara vecină. Oamenii legii i-au dus la sediul Sectorului P.F. pentru a afla cine sunt. Astfel, au descoperit că sunt cetăţeni pakistanezi, cu vârste între 24 şi 33 de ani. Tinerii au spus că destinația finală era Italia. Acolo urmau să-și caute un loc de muncă. Poliţiştii le-au întocmit dosar penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. De la începutul anului, poliţiştii de frontieră din Timiş au depistat peste o sută de persoane în tentativă sau trecere ilegală a frontierei de stat.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor