Noua Dreapta: Noi nu promovam ura de rasa, militam pentru aplicarea legii

De B.A.M.
3Comentarii
Noua Dreapta: Noi nu promovam ura de rasa, militam pentru aplicarea legii
Organizația Noua Dreaptă se pregătește pentru mitingul împotriva „mafiei imobiliare”, care va avea loc în acest weekend, la Timişoara. Reprezentanţii formaţiunii de extremă dreapta susţin, însă, că prin acest protest nu promovează ura de rasă şi intoleranţa, ci doar cer respectarea legii.

„După cum se știe, Noua Dreaptă a spus mereu lucrurilor pe nume, așa cum o face și în situația de față. Timișoara se confruntă cu un flagel extrem de periculos și umilitor în același timp, fiind nevoită să asiste neputincioasă la sfidările unei comunități tot mai incomode și violente. Noi nu promovăm ura de rasă și nici intoleranța, așa cum ne acuză diverși roboței conectați la undele corectitudinii politice duse la absurd și limita suportabilității, ci milităm pentru respectarea și aplicarea legii. Noi nu avem nimic împotriva etniei țigănești în general, ci împotriva indivizilor care în spatele măștii toleranței și luptei împotriva rasismului comit nelegiuiri și abuzuri extrem de grave la adresa românilor și a altor oameni pe care legea nu îi mai apără!”, spun cei de la Noua Dreaptă.

 

În opinia lor, legea este „mult prea permisivă” faţă de abuzurile comise de comunitatea romă.

 

„Nu este vina noastră că o majoritate covârșitoare a populației țigănești preferă să fure, să intimideze și să cerșească în loc să muncească! Acest flagel trebuie stopat, nu încurajat, așa cum se face în momentul de față. Legea este mult prea permisivă față de abuzurile fățișe comise de reprezentanții etniei țigănești față de oameni fără nicio apărare. Noi știm că România se confruntă cu probleme mai grave, dar acest lucru nu exclude o realitate crudă și dureroasă: unii români au devenit victime în propria lor țară, în cartierul lor, în casa lor iar lucrul acesta nu mai poate fi tolerat! De aceea îi chemăm pe toți oamenii de bună credință să ni se alăture la marșul de protest față de mafia imobiliară, sămbâtă, 20 octombrie, la ora 14.00, în piața Traian”, mai transmit cei de la ND.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor