Judecator din Timisoara implicat intr-o bataie pe strada in centrul orasului

De Raoul Jurchela
Reactualizat la:
38Comentarii
Judecator din Timisoara implicat intr-o bataie pe strada in centrul orasului
© foto: arhiva
Incident violent, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în centrul Timișoarei. Două grupuri s-au luat la bătaie pe stradă din cauza unor neînțelegeri, lângă Catedrala Mitropolitană. Printre cei implicați în scandal se numără și un judecător din Timișoara.

Incidentul s-a petrecut duminică dimineață, în jurul orei 5, peste drum de Catedrala Mitropolitană, în zona unui fast-food. Polițiștii au fost sesizați că acolo ar fi izbucnit un scandal între două grupuri. La fața locului oamenii legii au identificat opt persoane, printre care și două femei. Patru dintre acestea au ajuns la Spitalul Municipal din Timișoara pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii susțin că spiritele nu s-au calmat, iar circul a reînceput la spital. Printre cei implicați în bătaie se află și un judecător din Timișoara care se pare că ar fi fost și el rănit.

Polițiștii timișoreni s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal. Dosarul a ajuns acum pe masa procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, cum se procedează în cazul în care implicat este un magistrat.

„În jurul orei 5 dimineața am avut o sesizare cu privire la un scandal cu mai multe persoane, pe raza municipiului Timișoara, în zona Catedralei. Este vorba de două grupuri, împărțite în cinci și respectiv trei persoane, în urma altercației, patru persoane au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, iar în prezent sub coordonarea Parchetului competent se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare. În momentul de față facem verificări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările comiterii faptelor”, spune Ionuț Sîrbu, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș.



38Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor