Interviu cu Ovidiu Mihaita de la Scart si Aualeu – De ce iubim Timisoara, cultura si multe altele

De Simina Bratu
Reactualizat la:
4Comentarii
Interviu cu Ovidiu Mihaita de la Scart si Aualeu – De ce iubim Timisoara, cultura si multe altele
© Interviu cu Ovidiu Mihaita de la Scart si Aualeu (foto: Facebook)
Muzeul Consumatorului Comunist, Teatrul Auăleu, Scârț Loc Lejer! Toate sunt în Timișoara și toate sunt locuri speciale, cu care orașul se poate mândri în adevăratul sens al cuvântului. În spatele lor se află Ovidiu Mihăiță, care a răspuns întrebărilor noastre. Am aflat de la el ce-i place cel mai mult la Timișoara, ce e fain la oraș, dar și care sunt aspectele la care mai avem de lucrat. Ovidiu ne-a povestit și despre planurile pe care le are pentru viitor și ce expoziții nebănuite vom mai putea admira la muzeul pe care l-a deschis.

Ce-ți place cel mai mult la Timișoara?

Mie îmi place foarte mult că Timișoara are parcuri, chiar dacă nu sunt toate în cea mai faină stare. Au început să se dea jos din gardurile de la parcuri, ceea ce este o veste bună. Nu văd rostul pentru care avem garduri la parc, nu evadează nimeni de acolo. (…) Merg în fiecare zi aproximativ o oră jumătate pe jos, iar dacă-i vreme faină merg cu bicicleta. Mă plimb de acasă până aici și trec prin mai multe parcuri. Am un parc preferat. Este un parc mic care are și un nume ciudat… nu mi-l amintesc acum, dar este într-o zonă de case pe lângă Favorit. În parcul ala am copilărit cu metalarii. După aia am mai habitat foarte mult în Parcul Botanic. În Parcul Rozelor am și locuit o perioadă, dormeam în turnurile de la scenă cu gașca. Pur și simplu stăteam acolo ca proștii și nu plecam. Asta se întâmpla când noi eram în liceu, prin ’97 – ’98, și se putea intra în turnurile de la scenă. Erau și unii care erau fugiți de acasă. De exemplu, colegul meu de bancă a stat acolo foarte multă vreme. Erau multe gagici care stăteau acolo, mă rog… am o chestie cu parcurile. Tot în Rozelor am fost și când am început liceul și mi-am dat seama că eram colegi cu toți cei care erau acolo și am făcut baie în Bega și ne-am îmbătat.

Ce beați în liceu?

Votcă. Exclusiv votcă. Pe vremea aia era îngrozitor de proastă. Nu era ca acum, nu aveai ce să bei. Mai era celebra palincă de Rieni care era deosebit de proastă. Se mai bea bere, beam la Hotel Continental și la Fabrica de Bere. Comandam câte 50 de beri și era super. Erau vremuri foarte bune.

Care a fost cea mai faină beție pe care ai trăit-o la Timișoara?

Toate! Da, toate! Mi-e greu. Prima beție pe care mi-o amintesc era când eram copil și am ras vreo trei pahare de șampanie de Revelion. Ai mei nu și-au dat seama ce fac, am băut pe șestache. Am avut niște beții foarte faine la început de Auăleu, le făceam pe bloc. Mi se părea o locație superbă pentru beție. Era super tare. Ai o priveliște de parcă stai la penthouse. Făceam chestia asta pe blocurile din Gh. Lazăr cu gașca. Bețiile din parcuri au fost toate faine, mai puțin când ne lua poliția. Eu nu prea am avut beții nasoale și eu nu sunt din ăla să cad sub masă. Asta se face temeinic, e muncă… noi nu ne distrăm aici. Cred că bețiile cele mai faine sunt alea pe care le faci cu oamenii care trebuie.

Mai există acest sentiment de unitate în Timișoara?

Există. Nu mai e la modul acela sălbatic cum era atunci. Pe vremea aia nu erau cluburi sau erau foarte puține și noi eram prea mici pentru genul acesta de locuri și nici nu aveam bani. În parcul de pe Doja iar am stat mult, că nu aveam bani de stat în Blues. (…) Mai este și acum unitatea asta, dar cred că în cercuri mai restrânse pentru că acum sunt zeci de cluburi, cafenele din care să alegi. Și aici (n.r. – Scârț loc lejer) se întâlnesc o grămadă de oameni care fac lucruri împreună. Nu în sensul că stau la bere, fac tot felul de tâmpenii, pun la cale tot felul de lucruri. Sunt foarte bune locurile astea pentru că, pe lângă bere, mai facem ceva, nu stăm doar la bere ca proștii. S-au născut foarte multe proiecte pentru că există locul acesta. Am făcut eu o grămadă de lucruri cu oameni pe care nu-i cunoșteam înainte și i-am cunoscut aici. S-au cunoscut oameni aici și s-au căsătorit. Bine, asta se poate întâmpla și într-un birou de corporatiști. Oricum, eu sunt recunoscător locului pentru că, datorită lui, chiar am cunoscut o grămadă de oameni cu care am făcut și bune și nebune.

Cum ți se par timișorenii?

Nu e vorba doar de timișoreni în orașul ăsta. Cu muzeul (n.r. – Muzeul Consumatorului Comunist) am cunoscut o grămadă de oameni de prin țară. Sunt pasionați, colecționează, au venit de peste tot să-l vadă. Au venit o grămadă de colecționari, te și miri ce colecționează oamenii. O să mai avem expoziții la muzeu, cum a fost cea cu copertele. O să mai avem una tot cu coperte și după aia una cu pești de sticlă. Am cunoscut aici un om care are 400 de pești de sticlă. (…) Cred că încet, încet luăm cursul pe care-l ia Londra. Londonezii spun că nu mai există londonezi, că sunt pe cale de dispariție. Așa că, ultima oară când am fost la Londra, chiar m-am uitat la asta, am vrut să văd cine are față de londonez. Am vrut să văd un om pe la 40 de ani, cu pălărie în cap, la costum, cu o geantă de piele, select… ală e londonez. Dracu! Nu am văzut niciunul. Erau toate națiile. Așa e și aici. Dacă mă uit la oamenii pe care-i știu aici, cred că mai mulți sunt «netimișoreni». Te uiți la numerele de mașini și poți să își dai seama, dar oamenii își aleg prietenii și grupurile de interese comune. Cel puțin în ceea ce fac eu, în cele trei activități ale mele – Scârț, Teatrul Auăleu și muzeu – am avut parte de un spirit foarte fain. Am fost ajutați foarte mult pentru toate astea trei. Ne-au ajutat și cunoscuți și necunoscuți de foarte multe ori. Uite și acum cineva s-a oferit să ne printeze pe gratis afișele, pentru că i se pare că e bine ce face noi aici. Când am anunțat că deschidem muzeul, era plin de oameni aici care spălau și cărau. Și mulți îl percep ca fiind al lor, un loc concret, un loc pe care poți să-l arăți la cunoscuți. Când vin turiști aici ce să le arăți? Câteva clădiri istorice, îi duci din Unirii până în centru și gata turul. Aici poți să le arăți ceva diferit, o chestie mai nișată. Sunt și oameni care întră aici săptămânal. (…) S-a vorbit mult despre acest spirit al Timișoarei, eu cred că am pierdut foarte mult în ultimii ani. Ultimii zece ani… și pierdem tot mai mult.

Ce era spiritul timișorean? Ce am pierdut?

Cred că cel mai mult am pierdut la respect. La noi, din cauză că e poziționat orașul unde e și are o istorie și știm că are atâtea naționalități, am viețuit foarte bine împreună. Cred că asta era o înțelegere tacită. Nu făceai prostii, nu aruncai pe jos, salutai pe stradă, era așa ca o comunitate hippy cumva. Am avut și o perioadă boemă foarte faină și cred că într-un fel era ca la sat… puteai să saluți pe toată lumea. Acum nu mai e așa. Eu nu îmi mai cunosc vecinii. Am în bloc niște ghiolbani. Am văzut un copil la bloc deschidea ușa cu piciorul și a tras un picior în ușă… I-am zis: «bă, țărane!». Eu sunt cel mai pașnic om de pe planetă, dar totuși. S-a pierdut mult. Mă uit la mine în fața blocului, nu mai este loc de joacă. Eu am copilărit acolo, aveam teren de fotbal, acum sunt mașini parcate. E foarte nasol că toți ghiolbanii merg dimineața cu mașina la serviciu, chiar dacă au de mers 100 de metri. Asta e o problemă majoră. Am pierdut relaxul acesta fain pentru o comoditate stupidă de om modern. Asta nu îmi place deloc.

Foto: Facebook Foto: Facebook ©

Cum s-a născut Scârț?

Simplu. Trebuia să plecăm cu trupa de teatru din locul în care eram și ne-am dat seama că nu ne putem susține doar din banii de pe bilete. Eu am fost un om de turneu, ca să zic așa, am umblat prin țară, am ieșit și afară pentru câteva concerte și știam bine ce se întâmplă în lumea asta a barurilor. Timișoara nu avea, acum șapte ani când am deschis noi Scârțul, o ofertă atât de mare pentru așa ceva. Nu era o ofertă atât de diversificată. Am vrut să facem un loc care, în primul rând, să ne placă nouă. A fost o noutate pentru oraș să faci așa un loc într-o casă veche, cu o grădină mare, fără beton pe jos, fără umbrele. Au mai apărut chestii similare, dar care să aibă și teatru și muzeu… mulți spun că locul acesta nu mai e doar un bar și chiar nu mai e. Aici nu sunt adăpostite butoaie de bere. A devenit un fel de instituție, chiar dacă sună pompos și nici mie nu îmi place, dar asta este. Are trei activități și s-ar putea să o găzduiască și pe a patra, dar încă nu e sigură. Vrem să facem un anticariat. Noi în Timișoara nu avem anticariat, ceea ce reprezintă unul dintre minusurile culturale de neiertat. Avem unul la mall, foarte scump, și mai sunt doi-trei anticari de stradă. Este unul foarte fain la Arad, la Oradea. Și vorbesc acum de orașe mici, nu vorbesc de București și Cluj, care sunt pline de anticariate. Aici avem un minus foarte mare. Eu sufăr din chestia asta. Eu cumpăr cărți vechi și discuri. Abia aștept să mă duc la București să bat anticariatele. Am fost la București vreo trei săptămâni, am făcut un scurtmetraj acolo și am cumpărat în jur de 240 de discuri. În Timișoara nu aveam nicio șansă să fac așa ceva. Asta e ceva ce am pierdut. Și Timișoara a avut anticariate. Asta mă seacă foarte tare. Să nu avem un anticariat să stai, să te uiți. În Iași sunt niște anticariate superbe. Stă acolo un moș, ascultă muzică la pick-up, mângâie o mâță… stai bei un ceai și cauți în toate nenorocirile alea de acolo.

Cum e viața în Timișoara pentru un artist?

Cred că e greșit când cineva se consideră artist. Eu nu aș putea spune nici atât despre mine. Mă rog, cred că publicul decide dacă ești artist și bun și prost. La ce fel de artist ne referim?

Putem să spunem actor, dar nu e destul, pentru că ai făcut, de exemplu, și foarte multă muzică.

Da. Depinde ce face, unde merge, cât joacă, ce cântă. Eu am avut norocul să umblu mult. Și cu muzica. Am cântat foarte mult, de la punk, la jazz, la drum and bass, la muzică de teatru, metal, tot. Am mers mult prin Europa și în țară, iar cu teatrul la fel. Cred că e nasol când ești actor în Timișoara, dar nu ești de aici. Mi se pare încă o lume închisă și mi se pare că publicul nostru nu poate fi suficient pentru un artist. În general, artiștii trebuie să circule, dar cei din Timișoara cred că au nevoie și mai mare decât cei din București să iasă și în fața altor tipuri de public. Era cutuma asta că publicul de la Timișoara e foarte diferit. Eu nu l-am simțit așa. De multe ori l-am simțit ciufut cumva, dar poate e doar o senzație a mea proprie. Oricum, lucrurile s-au schimbat foarte tare. Dacă ne uităm pe festivalurile vechi… aveam StudentFest, aveam sărbătoarea saltimbancilor și era nebunie. Acum lumea parcă iese foarte greu. S-au obișnuit să nu plătească bilet și să meargă la evenimentele din centrul orașului. Merg la alea că e gratis și mie chestia asta nu îmi place. În opinia mea lucrul acesta nu ajută pe nimeni.

Cele mai multe spectacole de la Teatrul Auăleu sunt sold-out. E greu să-ți păstrezi publicul?

Toate sunt sold-out. Da, e greu să-ți păstrezi publicul. Cred că e greu, indiferent de ce faci. Oamenii taxează. E ca la restaurant, dacă mâncarea e proastă, nu te mai duci și a doua oară să mănânci. Normal că oricine poate să dea greș, să nu facă bine ceva. E greu. Nu spun că mă forțez să păstrez publicul, dar nu-i ușor să construiești o audiență pe nimic, nu doar pe teatru. Cred că, spre deosebire de acum zece ani, publicul are acum o ofertă mai mare și au apărut tot felul de alte manifestații. Publicul a început să circule, merge la tot felul de evenimente prin țară, prin Europa. Lumea vede niște lucruri și nu poți să vinzi o făcătură. Din fericire, la noi lumea revine la toate spectacolele, ceea ce este un lucru minunat. E ca și cum ai descoperit o trupă și după aia cumperi toate albumele. Rămâi interesat.

În Timișoara și în România se nasc tot felul de evenimente muzicale. Crezi că avem festivaluri bune în Timișoara?

Eu aș vrea să văd în Timișoara, dacă tot ne batem cu cărămida în piept, niște artiști internaționali mari. O trupă de rock mare, Iron Maiden de exemplu. Dacă ne uităm cine sunt artiștii mari care au cântat la Timișoara o să descoperim cu stupoare că cei mai mari artiști, în afară de Julio Iglesias, sunt Shakira și Lepa Brena. Cu chestia asta nu ne putem mândri. Ca să-i văd pe Maiden am fost la Cluj, iar Clujul a văzut artiști mult mai mari și asta spune ceva despre toate festivalurile noastre. Absolut toate.

Foto: Facebook Foto: Facebook ©

Crezi că e nevoie de un efort comun ca să aducem artiști mai mari. Să facem ceva comun în loc de mai multe evenimente mici?

Categoric da. Abia acum, după foarte mulți ani, festivalul de teatru al Teatrului German din Timișoara a adus un regizor de talie internațională. Nu îmi imaginam că era posibil să-l văd aici. Sunt curios ce surprize o să ofere Festivalul Revolution. Poate deveni o chestie foarte tare. Am văzut câțiva artiști buni la Plai. Este un festival de world music, mai de nișă, dar eu tot timpul am găsit cel puțin un artist interesant de la care să am un disc acasă. Dar cred că noi ar trebui să aducem un nume atât de mare, încât să vină oamenii la noi cu rucsacurile în spate să vadă. În momentul de față asta nu se mai întâmplă. În Cluj merge jumătate din Europa.

Crezi că Timișoara este un oraș tolerant?

Nu prea. Din câte știu, nu prea a fost niciodată. Nu îmi convine să spun asta, dar nu prea am văzut idei îndrăznețe. Nu pot să spun că am văzut ceva care să îmi placă la nebunie, să sară din tipare, să fie ceva ce nu avem decât noi. Dar noi acum avem un club, poate două care să permită accesul mai multor oameni. Dacă vrei să faci un event mare nu ai sală. Poți să mergi la Olimpia, dar cum arată? E o sală „comunistoidă”. Îți trebuie loc, parcare, nouă ne lipsește cu desăvârșire asta, dar avem căcălău de biserici și alte instituții care nu aduc un beneficiu la fel de mare cum ar putea să aducă partea culturală.

Este Timișoara un oraș cultural?

Din păcate, aș spune că nu și nu mă refer doar la momentul actual. Dacă ne uităm în istorie, Timișoara nu a avut o editură puternică prin care să exportăm literatură și mai ales autorii locali. La teatru nu am fost slabi, dar nu am excelat niciodată. Nu am avut eventuri de marcă. Dar, pe partea muzicală am avut trupe care au făcut istorie și apar trupe foarte bune în continuare. De la Phoenix, la Celelalte Cuvinte și avem în continuare. Avem Negură Bunget, avem Dordeduh, cu care eu am și cântat, Methadone Skies, Implant pentru Refuz. Sunt trupe care au cântat destul afară. Dacă te uiți pe discuri, cele mai multe albume au venit din Timișoara. Mi-e ciudă că nu am avut o trupă foarte bună de hip-hop. Oricum, nu cred că suntem atât de culturali precum ne place nouă să credem.

Avem vreo șansă să fim Capitală Culturală Europeană în 2021?

Am înțeles că șansele sunt egale între cei patru candidați, chiar am fost recent chemat la niște discuții pe tema asta.

Ai fost chemat sau ai mers de bună voie?

Da, am fost chemat. Eu nu mă duc de bunăvoie nici la baie, pentru că nu am timp. Pierd multe evenimente pentru că nu am cum să ajung. Dar am participat la aceste discuții. Acum depinde de echipa care elaborează proiectele, dar nu numai de ea. Ar fi minunat să avem titlul, dar e un lucru la care trebuie să pună umărul toată lumea. Îmi imaginez ce ar putea să însemne să câștigăm. Îmi amintesc când a câștigat Sibiu, eu am stat acolo vreo două luni și era absolut minunat. S-au deschis 80 de unități de cazare noi. Am nimerit în Sibiu unde într-un weekend nu puteai să găsești un loc de cazare. E foarte important și sectorul independent. Eu, cu mult mai mult decât acum, nu am cum să fac… e muzeu, e teatru independent, dar trebuie să facă fiecare pe sectorul lui. Dar e destul de greu, pentru că nu avem sala aia mare ca să facem evenimente mari. Nu avem cinematografe. Vrei să faci un eveniment major și nu ai unde. Avem un singur cinematograf. Nu avem cinematecă de artă. Toată lumea știe că nu avem, nu e o noutate. (…) Sunt o mulțime de spații în Timișoara care sunt părăsite, care ar putea să devină spații pentru evenimente sau de producție. În Timișoara se produce foarte puțin de fapt.

Cum a venit idea expoziției cu cele mai urâte coperte de viniluri care se găsește acum în Muzeul Consumatorului Comunist?

O parte erau deja acolo, o parte le aveam acasă. Eu m-am gândit demult la treaba asta, dar nu le aveam pe toate. Unele se găsesc foarte greu. Mi-am dat seama că aceste coperte sunt foarte urâte. Mergeam la Librăria Eminescu de unde se puteau cumpăra, mergeam să văd ce mai apare, și când vedeai o copertă de disc românesc nu-ți venea să dai 24 de lei. Le luam, că știam că-i rock. Eu aveam banii strânși pentru discuri și asta era oferta. Și pe lângă rock mă mai uitam ce nenorociri mai erau acolo. Te uitai la hidoșeniile de acolo. Ideea nu e nouă. Nu mă gândeam eu când eram copil, «Mamă, ce expoziție o să fac eu peste 20 de ani. Las că vedeți voi». Dar s-au mai făcut. Nemții au unele hidoase, ale noastre sunt nimic pe lângă ale lor. Dar ale noastre sunt greșite și ca tipăritură, culoare, compoziție, au și alte defecte în afară de regia fotografiei. Fiind un muzeu de nișă am zis să mergem și mai nișat. Vreau să fac și expoziție de bibelouri, de cutii de chibrituri… chestii pe care nu prea le poți vedea la noi. Genul acesta de manifestări le poți vedea de la Mako (Ungaria) până în Norvegia. Afară se găsesc des, dar local nu prea. Acestea spun nu doar o istorie locală, dar și națională.

Te-a surprins succesul muzeului?

Deloc. Știam clar ce o să se întâmple pentru că vin foarte des oameni la noi să ne întrebe ce e de văzut în Timișoara. Am avut clase de copii de la Lugoj care au venit. Deci asta chiar m-a surprins. M-a sunat un profesor de istorie și mi-a zis că vrea să vină. A urcat copiii în tren, le-a dat o pungă cu pufuleți și i-a adus la muzeu. Discutau despre comunism, au venit la muzeu, s-au hlizit, profesorul le-a explicat… s-a întâmplat o chestie. Și o să mai facem un muzeu.

Articole pe aceeași temă:

Timisoara cu bune si nebune! La povesti cu Vita de la Implant pentru Refuz



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor