Filmul Între Chin și Amin, de Toma Enache, revine la Timișoara, la Universitatea de Vest

De A. M. A.
Filmul Între Chin și Amin, de Toma Enache, revine la Timișoara, la Universitatea de Vest
© foto: Între Chin și Amin
La invitația Universității de Vest, filmul Între Chin și Amin revine în orașul nostru, fiind parte din programul ”Timișoara, trei decenii de libertate”.

Luni, 18 noiembrie, de la ora 18.30, Aula Magna a Universității de Vest va găzdui proiecția filmului emoționant Între Chin și Amin, regizat de Toma Enache. Evenimentul va fi urmat de o dezbatere la care vor participa regizorul Toma Enache, prof. univ. dr. Marcel Tolcea, scriitor și cadru didactic la Departamentul de Filosofie și Științe ale Comunicării al UVT și lect. univ. dr. Emanuel Copilaș-Ciocianu, cadru didactic la Departamentul de Științe Politice al UVT.

Proiecția filmului are loc la invitația Universității de Vest, fiind parte din programul ”Timișoara, trei decenii de libertate”. Intrarea este liberă.

Filmul spune o poveste tulburătoare de viață, petrecută într-una din cele mai crunte perioade din istoria modernă, și anume reeducarea din pușcăriile comuniste. Între Chin și Amin a fost proaspăt premiat la Florence Film Awards-Best Director Feature Film, nominalizat la Buenos Aires International Film Festival, International Sound&Film Music Festival din Croația și prezentat ca proiecție-eveniment la Astra Film Festival 2019.

„Între Chin şi Amin este un tribut adus celor care au cunoscut suferința. Poveştile uluitoare de viaţă şi de rezistenţă ale unor oameni fantastici, poveşti care au luat naştere în perioada reeducării, m-au determinat să fac acest film. Am simţit că rezistenţa şi tăria de caracter ale acestor oameni trebuiau mărturisite şi într-un film. Nimic legat de acest subiect nu e uşor. Chiar şi să asculţi adevărul despre ce s-a întâmplat acolo e greu şi dureros. Chinurile şi torturile la care au fost supuşi acei oameni sunt de neimaginat, iar transpunerea lor într-un film artistic nu poate fi nici ea uşoară. Am considerat că este de datoria noastră să povestim lumii, atât cât putem noi, despre aceste adevăruri dureroase, despre suferințele îndurate de acești superoameni, despre puterea lor de a răbda, și în final, de a ierta”, declară Toma Enache.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor