Exercitii lunare pentru testarea sistemului de alarmare a populatiei

De Raoul Jurchela
5Comentarii
Exercitii lunare pentru testarea sistemului de alarmare a populatiei
© foto: arhiva
Exerciții pentru verificarea sistemelor de alarmare a populației în fiecare lună, la nivel național. Este anunțul făcut de reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care vor monitoriza periodic funcționalitatea sistemelor. În Timiș, sirenele vor suna începând de miercuri, în intervalul orar 10-11.

Testările celor de la IGSU se vor desfășura începând de miercuri 2 august în prima zi de miercuri a fiecărei luni, între orele 10.00 și 11.00. Verificările periodice au ca scop testarea și verificarea funcționării mijloacelor de alarmare a populației. Autoritățile anunță că vor verifica echipamentele care pot fi acționate în mod centralizat, dar și cele cu acționare locală.

„Totodată, rezultatele verificărilor vor fi centralizate la nivel județean și vor face obiectul unor analize în comitetul județean pentru situații de urgență, în vederea îmbunătățirii modului de alarmare a populației în situații de protecție civilă. Prin modul de acționare mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spațiul public, motiv pentru care asigurăm cetățenii că astfel de exerciții periodice sunt necesare și benefice”, anunță reprezentanții IGUS.

În perioada 18-21 aprilie cei de la IGSU au desfășurat, la nivel național, un exercițiu amplu de testare a sirenelor care avertizează cu privire la diferite situații pe linie de protecție civilă. Testarea a durat patru zile, iar pompierii au verificat 6.680 de sirene din cele 7.713 existente la nivel național. Cele mai des întâlnite situații în care sistemele de alarmare intră în funcțiune sunt în timpul inundațiilor, când există posibilitatea iminentă de a se produce viituri.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor