Gala Merito este o inițiativă pornită de la un grup de 50 de antreprenori, care a decis să aducă în față și să premieze profesorii exemplari, aceia care schimbă România în bine.
Simona Ivașcu schimbă România în bine, prin copiii cu care lucrează, pe care-i formează, prin activitățile pe care le are cu elevii. Nu e vorba numai de Fizică (sau de Chimie, pe care o predă, de asemenea), profesoara de la Liceul Grigore Moisil din TImișoara a înființat și un cerc de astronomie, Cassiopeia, și a fost alături de echipe de elevi care au dus faima țării peste mări și țări. Continuă să fie alături de ei…
Nu știe cine a propus-o pentru a lua acest premiu, și l-a acceptat, cu modestie. Pe diploma de excelență primită la București scrie: „Pentru dedicarea și pasiunea de care dă dovadă și pentru efortul continuu de a forma tineri responsabili, implicați și încrezători în forțele proprii”.
Tocmai asta a făcut Simona Ivașcu de-a lungul anilor de profesorat, și continuă să o facă.
„Este un fel de recunoaștere din partea foștilor elevi, la care nu mă așteptam. Proiectul Merito este inițiat și derulat de Fundația Romanian Business Leaders (o organizație apolitică, neguvernamentală și non-profit, înființată în iulie 2011) și își propune să prezinte modele de profesori. Pe site-ul lor oricine poate propune un profesor care l-a influențat. S-a făcut o asemenea propunere și eu am primit un telefon în decembrie…”, a spus profesoara de Fizică și Chimie.
De al acel telefon a ajuns la București, unde, la începutul lui martie, a primit acest premiu care o plasează printre cei mai valoroși dascăli ai țării.
Simona Ivașcu predă la Moisil din primul an de învățământ, 1995. Dintotdeauna a predat și Fizică, și Chimie, iar la începutul anilor 2000 a avut pentru scurt timp și un opțional de astronomie intitulat „Universul”, pe care ulterior l-a transformat în cercul de sâmbătă, Cassiopeia. În 2016, România s-a întors de la Olimpiada Internațională cu șapte medalii, iar în ultimii doi ani, datorită performanțelor, a avut dreptul să participe chiar cu două echipe (România și România Guest). În 2014 și 2015 Simona Ivașcu a și coordonat echipa Cassiopeia la Zero Robotics, dar în 2016, pentru că probele presupun multă programare, a decis că e mai bine ca echipa să fie condusă de un profesor de informatică.
„E vorba de curiozitate din partea lor, a copiilor. Așa am înființat cu ani în urmă cercul de astronomie, copiii vin din pasiune acolo și de asta am și avut rezultate. Există olimpiada națională de astronomie, avem olimpici, deși este o materie care nu se predă, e plăcerea noastră de sâmbătă. Acum mai mulți ani am avut și un opțional legat de astronomie, le-a plăcut foarte mult copiilor. Copiilor le place tot ce e nou, tot ce e interesant, tot ce îi face să se implice”, a spus Simona Ivașcu.
Acum, profesoara de Fizică și Chimie participă cu o altă echipă la un concurs de robotică care va avea loc la București. Este vorba de competiția First Tech Challenge Romania, un concurs de robotică inițiat de „Nație prin Educație”, preluat de la americani. Copiii trebuie să construiască un robot, care să execute niște operații, să prindă niște mingi, să le arunce, elevii trebuie să construiască efectiv robotul. Au avut de făcut muncă de proiectare, asamblare, programare, realizare a pieselor pe imprimantă 3D. În 23 martie, echipa de la Moisil, singura participantă din județul Timiș, va pleca la București, unde în 24-26 martie este finala națională și cine câștigă poate merge la următoarea fază, în America.
Simona Ivașcu are cu copiii proiecte în derulare și vine tot timpul cu proiecte noi, în care îi implică pe elevi.
„Cea mai mare ușurare a mea ar fi să nu trebuiască să dau note. Eu îi consider pe toți copii minunați, mai ales văzând ce devin ulterior. La întâlnirea de 10 ani, până acum, întotdeauna, i-am văzut oameni frumoși, care și-au realizat, măcar parțial, visurile, și-au făcut o viață frumoasă și încearcă să facă lumea mult mai bună”, a spus profesoara de la Moisil.
Simona Ivașcu crede că școala românească este o școală bună, iar „formula câștigătoare” în cazul său este că a avut norocul să își aleagă o profesie care i se potrivește.
„Formula câștigătoare, în cazul meu, este că am avut norocul să-mi aleg o profesie care cred că mi se potrivește și pe care o simt ca menirea mea. Școala românească este o școală bună, dacă reușim să o păstrăm și să o facem și mai bună. Fiecare profesor aflat în sistem încearcă să facă lucrurile cât mai bine, să-și facă partea lui de muncă așa cum trebuie făcut. Majoritatea așa fac, chiar dacă nu primesc lauri pentru asta”, a spus Simona Ivașcu.
Acest material a apărut și în săptămânalul AGENDA.
Citiți principiile noastre de moderare aici!