Cu targa prin gropi, la Spitalul de Boli Infectioase Timisoara

De Adrian Panduru
6Comentarii
Cu targa prin gropi, la Spitalul de Boli Infectioase Timisoara
Angajaților de la Ambulanță le e greu atunci când trebuie să ducă pacientul în anumite locuri, folosindu-se de targă. Oamenii de pe Ambulanță sunt obișnuiți cu greul, dar ce te faci cu pacientul? Acesta trebuie protejat și tratat, nu… scuturat. Un cititor ne-a trimis la redacție fotografii cu o targă și… gropile din curtea Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara. Directorul medical al unității sanitare spune că spitalul este ținta unei renovări de amploare, care cuprinde inclusiv curtea.

Cititorul ne spune că fotografiile au fost făcute luni seară, când ambulanța a venit cu un pacient la secția de Pneumologie a spitalului de la Pădurea Verde. Angajaților de la Salvare le-a fost însă tare greu să parcurgă drumul de la mașină până la secție deoarece curtea unității sanitare de la Pădurea Verde era „pavată” cu gropi.

salvare-la-victor-babes-foto-cititor-2

Cititorul a făcut pozele atunci când ambulanțierii se întorceau la mașină, cu targa goală, dar, spune acesta, a fost martor atunci când cei de la salvare l-au dus pe pacient spre secție.

„Suntem în renovare. Amenajăm spitalul pentru a fi la standarde europene. Renovăm secțiile, curtea, stația de epurare. Am instalat și sistemul antiincendiu și a trebuit să spargem curtea pentru a instala cablurile pe sub pământ”, a spus Cristian Oancea, director medical al Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara.

Renovarea la Spitalul Victor Babeș va dura, per total, aproximativ doi ani, conform reprezentanților unității sanitare, iar proiectul este finanțat de Primăria Timișoara.

 



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor