Cât costă totuși lărgirea Podului Dragalina? Primăria modifică iarăși devizul

De Roxana Deaconescu
13Comentarii
Cât costă totuși lărgirea Podului Dragalina? Primăria modifică iarăși devizul
© Tion: Cât costă totuși lărgirea Podului Dragalina?
Lucrările la Podul Dragalina din zona Iosefin, care ar trebui să fie gata în toamnă, costă ceva mai mult, după ce municipalitatea modifică devizul general al investiției. Nu este prima dată când se întâmplă acest lucru.

Consilierii locali sunt puși să actualizeze devizul general pentru obiectivul de investiții „Reabilitare Podul Ștefan cel Mare” (actualul Pod Dragalina – n.r.), întocmit de SC Pod Proiect SRL, conform unui contract de proiectare încheiat încă din 2014.

În luna martie a anului trecut a fost semnat contractul cu firma constructoare, Tehnodomus SRL, la valoarea de 6,34 milioane de lei cu TVA, însă reprezentanții PMT spun că în urma atribuirii contractului a fost necesară actualizarea devizului general. Valoarea totală a investiției a fost stabilită atunci la 7,24 milioane de lei cu tot cu TVA, din care 6,34 milioane de lei doar pentru construcții și montaj.

De data aceasta, oficialii municipalității modifică valoarea investiției din cauza ordonanței care modifică salariul de bază pentru domeniul construcțiilor. După același model prin care au fost mărite sumele plătite către SDM, care se ocupă de întreținerea străzilor și de semnalizarea rutieră din oraș.

Detalii, AICI!

„În prezent sunt în derulare lucrările de investiție a acestui obiectiv de investiție, sursa de finanțare fiind atât bugetul de stat, cât și bugetul local. Având în vedere prevederile art. 71 OUG 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare (…) referitor la modificarea salariului de bază minim brut pe țară garantat la plată, pentru domeniul construcțiilor, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2019, care se aplică doar pentru cantitățile de lucrări din contract rămase de executat, începând cu 1 ianuarie, valoarea contractului de execuție lucrări se modifică de la 6,34 milioane de lei la 6,91 milioane de lei. Ca urmare, este necesară actualizarea valorii devizului general pentru proiect (…), valoarea totală a investiției va fi de 7,86 milioane de lei, din care 6,9 milioane de lei construcții și montaj”, se arată într-un proiect de hotărâre care va ajunge pe mesele consilierilor locali. De menționat că sumele sunt cu tot cu TVA.

Potrivit indicatorilor tehnico-economici, podul din zona Iosefin este reabilitat pe o suprafață de 51 m, iar trotuarele pe o suprafață de 910 mp, în timp ce 1.425 mp se amenajează ca zone verzi.

Lărgirea Podului Dragalina ajunge să coste puțin peste 1,6 milioane de euro. Majoritatea sumei investite vine de la bugetul de stat, prin PNDL – Programul Național de Dezvoltare Locală 2017-2020, cu valoarea alocată de 7.562.808 lei cu TVA, conform contractului încheiat în martie 2018, iar primăria contribuie cu 1.046.462 lei cu tot cu TVA.

Vă reamintim, circulația pe Podul Dragalina a fost închisă complet în primele zile din luna mai, reprezentanții primăriei anunțând că ar urma să fie redeschisă din 1 septembrie. Primarul Timișoarei nu este așa optimist, astfel că zilele trecute a cerut înțelegere de la șoferi și i-a anunțat că se face tot posibilul ca până în septembrie să fie închis șantierul.

Potrivit panoului de șantier, Dragalina ar fi trebuit să fie gata în 24 februarie 2019. Dacă totul ar fi mers bine, lucrările puteau fi gata în vara lui 2019. Traficul a fost îngreunat în o parte din oraș din cauza lucrărilor care se desfășoară la ambele poduri din zona Iosefin, Dragalina și Eroilor. Eroilor este reabilitat și lărgit de asocierea de firme Super Construct și Pod Construct, cu 3,69 milioane de lei.

Articole pe aceeași temă:

Robu cere înțelegere de la șoferi: facem tot posibilul ca până în septembrie să deschidem Podul Dragalina

Despre o lege proastă sau cum a ajuns Primăria Timișoara să plătească salarii de 3000 de lei femeilor de serviciu și portarilor de la SDM



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor