Atelier de incondeiat oua cu ceara la Timisoara

De Adrian Panduru
Atelier de incondeiat oua cu ceara la Timisoara
© Tion: Atelier de încondeiat ouă cu ceară la Timișoara
La Timișoara aveți ocazia să participați, înainte de Paști, la un atelier creativ de încondeiat ouă cu ceară. „Binecuvântare” se numește evenimentul care va avea loc la Timișoara, în Săptămâna Mare.

Atelierul organizat de artistul vizual Livia Mateiaș va avea loc joi, în 5 aprilie, de la ora 18, în studioul artouching de pe strada Peneș Curcanul nr. 4-5, etajul 1, ap. 30. Aici vi se va împărtăși tehnica pictatului ouălor cu ceară, învățată de organizatori de la femeile din satul Drăgoteni, județul Bihor. Dacă vreți să învățați această tehnică, atunci organizatorii vă roagă să aduceți ouă gata fierte, pe care le veți vopsi împreună cu ei.

„Credem că vopsitul ouălor roșii este o experiență care trebuie făcută mai întâi cu inima curată, iar apoi cu mâinile și vopseaua. Dorim să împărtășim cu voi tehnica pictatului cu ceară, pe care am învățat-o la rândul nostru de la femeile din satul Drăgoteni. Acestea sunt adevărate maestre în această tehnică și în păstrarea tradiției.

Pentru ele, împistritul ouălor este un adevărat ritual, care începe cu o cruce și un moment de rugăciune, iar în timp ce pictează, femeile meditează la viața lui Iisus. Rezultatul acestui proces este unul impresionant, iar simbolul pictat este unul care reflectă harul Divin. Sunt folosite motive religioase, astrale sau vegetale și astfel oul devine în mâinile lor un simbol al vieții sau chiar al întregului univers.

Am învățat de la femeile din Drăgoteni că pentru a respecta obiceiul creștin, ouăle sunt desenate cu ceară, iar apoi sunt vopsite doar în roșu, astfel simbolismul lor inițial fiind păstrat intact”, transmite Livia Mateiaș.

Pentru participarea la atelier plătiți cât doriți.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !