Polițiștii de la toate secțiile din oraș au acționat miercuri dimineață între orele 7 și 10. Oamenii legii au acționat pentru depistarea, identificarea, verificarea și luarea în evidență a persoanelor fără adăpost. Polițiștii au căutat printre acestea indivizi urmăriți și au încercat să identifice persoane predispuse la comiterea de infracțiuni.
„În urma activităților întreprinse, polițiștii au legitimat și luat în evidență 54 de persoane care provin din mediu celor fără adăpost şi care apelează în mod frecvent la mila publicului. Totodată, au fost aplicate un număr de 8 sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire sociala și normelor rutiere. Valoarea totală a sancţiunilor contravenționale aplicate este de 1150 de lei”, anunță reprezentanții IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!