Pe de o parte, traficul rutier va fi restricționat pe strada Mihai Viteazu, între 3 și 22 noiembrie. Aici, Del Gaz va efectua lucrări de înlocuire a conductelor și branșamentelor de gaz cu presiune redusă.
Tot începând din 3 noiembrie, dar până pe 20, traficul rutier va fi parțial restricționat și pe strada Lorena, în vederea refacerii carosabilului, ca urmare a intervențiilor realizate la nivel subteran.
Săptămâna viitoare, miercuri și vineri, în intervalul orar 7 – 17:30, circulația rutieră va fi închisă și pe Splaiul Nicolae Titulescu, pe tronsonul cuprins între strada Jiul și strada Andrei Mureșanu. Se va institui un „obligatoriu înainte” pe bulevardul Republicii, atât dinspre intersecția cu strada Andrei Mureșanu, cât și dinspre intersecția cu strada Anton Seiller.
Joi și sâmbătă, 6 și 8 noiembrie, în același interval orar 7 – 17:30, se va interveni și pe partea cealaltă. Astfel, traficul rutier va fi închis pe Splaiul Tudor Vladimirescu, în zona intersecției cu strada Ady Endre, cu devierea circulației pe strada Emanoil Gojdu și permiterea circulației în dublu sens pe strada Ady Endre.
Vă amintim, din diferite cauze, mai sunt în vigoare și alte restricții de trafic prin oraș. De exemplu, pe Brediceanu, dar și pe 16 Decembrie 1989 sau Hebe. Alt rând de restricții vizează străzile Louis Pasteur, Hărniciei și Mihai Viteazu. Cel mai recent, au fost anunțate modificări și în circulația de pe două străzi din Elisabetin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!