ARAD - UTA nu trebuie să scape cele trei puncte
în meciul de luni seară (ora 19.00), cu FCM
Târgovişte.
ARAD - Tehnicianul nu s-a prezentat la
întâlnirea cu cei susceptibili de a da 1000 de
euro pentru UTA.
Scăpată pe moment de pericolul unei noi
neprogramări, echipa arădeană trebuie
să bată sâmbătă.
Prima înfăţişare pe culoarele
Federaţiei în „războiul” FCM
UTA - Ionuţ Chirilă s-a încheiat
înainte de a începe.
Federaţiei în „războiul” FCM
UTA - Ionuţ Chirilă s-a încheiat
înainte de a începe.
ARAD - UTA pare a-şi definitiva lotul de jucători
şi se e greu de crezut că nu va mai apărea
ceva spectaculos.
Preşedinte pentru o săptămână la
UTA, Nicolae Chiş a simţit nevoia să
spună că „simt, astăzi, că UTA a
câştigat şase titluri de campioană
şi două Cupe”.
ARAD - UTA face eforturi pentru a putea evita a doua
neprezentare în campionat.
În şedinţa de ieri a Camerei Naţionale
pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul FRF, din
noianul de memorii ale fotbaliştilor
neplătiţi de cluburile unde sunt legitimaţi,
s-au judecat şi cele ale utiştilor Mircea
Ilie şi Teodor Turcuş.
Cinema
După ani întregi de speculații, universul „RoboCop” revine pe ecrane. Amazon MGM Studios a confirmat oficial că dezvoltă un nou serial inspirat din celebrul film SF lansat în 1987, producția urmând să fie disponibilă pe platforma Prime Video.
Capitală Culturală
Filarmonica Banatul Timișoara propune două zile de blues și jazz, un eveniment ce marchează 35 de ani de istorie a Galei Kamo. Programul ediției cuprinde un concert de jazz simfonic susținut de Elena Mîndru împreună cu Orchestra Filarmonicii, o întâlnire dedicată istoriei festivalului, un concert Bega Blues Band & Guests și prezența la Timișoara a Budapest Orchestra Project.
Ştiri din Timiș
Șoferii care circulă pe bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara trebuie să se pregătească pentru restricții de trafic începând de joi, 23 iulie.
Ştiri din Timiș
Poiana Lupului din Gărâna devine, în perioada 24–26 iulie, punctul de întâlnire al iubitorilor de folk și muzică live. Festivalul Gărâna Folk revine cu ediția a 19-a și promite trei zile de concerte, activități în natură și momente dedicate comunității, într-unul dintre cele mai spectaculoase decoruri din Munții Banatului.
Ştiri din Timiș
Interesul pentru admiterea din acest an la Universitatea de Vest din Timișoara a crescut față de anul trecut. Potrivit datelor preliminare publicate de universitate, peste 6.100 de candidați s-au înscris la programele de licență, cu aproximativ 16% mai mulți decât în sesiunea din vara lui 2025. Cea mai mare concurență s-a înregistrat la specializarea „Științe aplicate în criminalistică”, unde au fost 8,5 candidați pe un loc finanțat de la buget.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni de schimb valutar în agențiile companiei și se înscriu pe site-ul bsgexchange.ro.
Mapamond
Parlamentul Franței a adoptat o lege care interzice copiilor cu vârsta sub 15 ani să își creeze sau să dețină conturi pe rețelele sociale, precum TikTok, Instagram sau Snapchat. Dacă legea va trece și de controlul constituțional, Franța va deveni primul stat din Uniunea Europeană care introduce o astfel de interdicție, relatează The Guardian.
4