Turul tematic „Timișoara la feminin: chipuri și destine” va avea loc între orele 12:00 și 14:00, iar participarea este gratuită, fără rezervare prealabilă. Punctul de întâlnire este stabilit în fața Bastionul Theresia.
Evenimentul propune o incursiune în istoria Timișoarei prin poveștile femeilor care au contribuit la dezvoltarea orașului, în diferite epoci și domenii. Organizatorii își propun să aducă în prim-plan atât personalități cunoscute, cât și figuri mai puțin mediatizate, dar cu un rol important în comunitate.
Printre personalitățile evocate în cadrul turului se numără împărăteasa Maria Theresa, sub a cărei administrație Timișoara a cunoscut o perioadă importantă de dezvoltare, campioana olimpică Iolanda Balaș, dar și scriitoarele Ana Blandiana și Herta Müller, cea din urmă laureată a Premiului Nobel pentru Literatură.
De asemenea, ghizii vor vorbi și despre personalități locale precum Lepa Bărbat, Corina Untilă, Mariana Farcău sau Maria de Bytom, dar și despre alte femei ale căror povești sunt mai puțin cunoscute publicului larg.
Turul va aborda teme precum curajul, educația, cultura, reziliența și implicarea civică, punând accent pe contribuția femeilor la modelarea comunității locale. Organizatorii spun că inițiativa este atât un exercițiu de recuperare a memoriei, cât și o invitație la recunoștință față de modelele feminine care au influențat evoluția orașului.
Timișoara Free Tours este un proiect lansat în 2021 de Asociația Turism Alternativ, ca inițiativă complementară a Școlii de Turism Alternativ. Programul promovează conceptul de tururi gratuite ale orașului, ghidate de absolvenți ai școlii, într-un cadru bazat pe voluntariat și implicare civică.
Ajuns la al șaselea sezon al seriei „Turist la tine acasă”, desfășurată sub motto-ul „Află poveștile orașului!”, proiectul urmărește apropierea comunității de propriul patrimoniu și promovarea unui turism sustenabil.
În cei cinci ani de activitate, organizatorii au realizat sute de tururi ghidate și au condus mii de turiști din întreaga lume, organizând totodată numeroase evenimente pentru localnici – de la tururi clasice și tematice până la tururi de nișă sau pe bicicletă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!