Cascadele au fost dintotdeauna o atracție turistică impresionantă. Fie că vorbim de căderi masive de apă, de cascade cu ape reci ca gheața sau mici izvoare ascunse în păduri stufoase, acestea sunt cele mai interesante astfel de cascade din întreaga lume.
Pentru cei care nu apreciază prea mult vacanțele în mijlocul naturii, la munte sau la mare, dar nici nu sunt interesați să-și petreacă prețioasele zile libere pe străzile aglomerate ale vreunei metropole, un concediu relaxant în zona Medoc din Franța este soluția ideală. Această regiune aflată la nord de orașul Bordeaux este una dintre cele mai cunoscute regiuni viticole din lume, unde se cultivă cele mai prețioase soiuri de struguri, din care se produc cele mai populare și scumpe sticle de vin roșu.
Indiferent de ce destinație alegi pentru vacanța ta, o parte importantă a oricărei excursii sunt cumpărăturile. Fie că vorbim despre simple suveniruri, produse tradiționale specifice acelor locuri sau obiecte de lux, cele mai mari metropole ale lumii au o zonă dedicată, cu magazine enorme și întotdeauna pline de clienți. Fie că vorbim despre Fifth Avenue, în New York, sau despre Avenue Montaigne, din capitala franceză, aceste zone sunt invadate de turiști în căutarea unui chilipir sau a unor produse unicat.
Dacă vacanțele la malul mării, la munte sau într-o metropolă importantă nu îți mai surâd, atunci încearcă un concediu de-a lungul Dunării. Unul dintre cele mai lungi fluvii din Europa, (este depășit doar de Volga), Dunărea trece prin cele mai frumoase peisaje de pe continent, dar și prin cele mai interesante orașe. Există o mulțime de croaziere care oferă un tur al acestor locuri, dar există și posibilitatea de a vizita malurile Dunării pe cont propriu.
Cunoscutul site de călătorii TripAdvisor a publicat recent topul celor mai populare destinații din lume din 2015. Acestea au fost selectate în funcție de notele și impresiile lăsate de turiști pe acest site. De la impresionantul Burj Khalifa din Dubai la superba biserică a Învierii lui Hristos din Sankt Petersburg, în Rusia, acestea sunt cele mai populare destinații din întreaga lume.
Un roman bun are puterea de a ne transporta în locuri minunate, pe care poate, altfel, nu am putea să le vedem. Totuși, chiar și cei mai buni autori s-au inspirat din orașele în care au locuit sau din locurile exotice pe care au avut șansa să le viziteze, transformându-le, astfel, în ”orașe literare”. Pasionații de literatură vizitează aceste locații pentru a păși pe urmele fictive ale personajelor lor favorite. Aceste sunt cele mai populare orașe din Europa pe care le regăsim în literatura universală.
Marchează aniversarea a 800 de ani de la semnarea faimosului document Magna Carta sau Marea Cartă a Libertăților, în 15 iunie, pe una dintre cele șase trasee din Anglia rurală. Aceste rute au fost create pentru a transporta vizitatorii prin cele mai importante locații din istoria acestui document, care a stabilit principiul că niciun om, nici măcar regele, nu este mai presus de lege. Această cartă a ajutat la formarea sistemului judiciar modern.
Europa se mândrește cu unele dintre cele mai frumoase plaje din lume și pe bună dreptate. Totuși, falezele din Scandinavia, oricât de dramatice ar fi, nu se compară cu țărmurile sclipitoare ale Mării Mediterane. Deși Riviera franceză este cel mai faimos loc de la malul Mediteranei, plajele din nordul Africii și chiar și cele de pe coasta Turciei par a fi desprinse din peisajele exotice, specifice Caraibelor. De la insulele însorite din Grecia la coasta nisipoasă din Tunisia, acestea sunt cele mai spectaculoase plaje de la Marea Mediterană.
Dacă în această vară plănuiești o vacanță romantică împreună cu persoana iubită, este important să alegi destinația ideală. Fie că ești pasionat de artă și istorie sau de orașe agitate și pline de viață, noi îți prezentăm câteva opțiuni pentru un concediu de vis alături de partenerul sau partenera ta.
Cultivarea lavandei în regiunea Provence este o adevărată tradiție care atrage mii de turiști în fiecare an pe câmpurile din Luberon din sudul regiunii. Dar, dacă vrei să eviți mulțimile de curioși și să te bucuri de lanuri enorme violet, noi îți propunem o excursie în secțiunea Drôme Provençale a regiunii franceze Rhône-Alpes.

Ştiri din Timiș

La șase ani de la câștigarea primăriei și cu trei zile înainte de a o pierde, Fritz își adună susținătorii. „Nu este despre mine”
Dominic Fritz pregătește un eveniment pe 27 septembrie, la șase ani de la câștigarea Primăriei Timișoara și cu trei zile înainte de expirarea mandatului său, în contextul noii legi a integrității. „Timișoara. Revoluția continuă” este numele acțiunii.

Eveniment

Băiat de 13 ani pe trotinetă accidentat de autobuz în centrul Timișoarei
Un șofer de autobuz a accidentat un minor duminică în centrul Timișoarei.

Eveniment

Un bărbat a fost rănit după un accident pe Calea Sever Bocu din Timișoara
Un bărbat a fost rănit după un accident petrecut duminică pe Calea Sever Bocu din Timișoara.

Ştiri din Timiș

„Colectarea separată face diferența”. Zeci de tone de deșeuri din piețe au fost transformate în biogaz, energie și fertilizator
Proiectul-pilot de colectare separată a biodeșeurilor din piețele Timișoarei a strâns aproape 53 de tone în prima lună. Fructele, legumele, florile și resturile alimentare sunt transformate în biogaz, energie electrică și fertilizator organic.

Ştiri din Timiș

Avansează lucrările pe cel mai întârziat lot al liniei Caransebeș – Timișoara – Arad. Activitate intensă în stația Caransebeș Triaj
Lucrările de modernizare a Lotului 1 Caransebeș–Lugoj avansează în Stația Caransebeș Triaj, unde constructorul intervine la linii, aparate de cale, linia de contact și instalațiile aferente. Lotul a fost cel mai întârziat din proiect. 2

România

Premierul desemnat Siegfried Mureșan spune că va continua politicile lui Ilie Bolojan
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a spus că își propune să continue reformele inițiate de guvernul Bolojan, despre care a spus că a făcut foarte multe lucruri bune pentru România. 18

Turism

Cinci orașe europene superbe pentru un city-break fără cozi și aglomerație
Vrei să pleci câteva zile în Europa, dar te-ai săturat de cozile și aglomerația din marile capitale turistice? Cinci orașe mai puțin frecventate de turiști oferă o combinație atractivă de cultură, gastronomie, arhitectură și plimbări într-un ritm mai relaxat. Nantes, Basel, Lübeck, Parma și Santander au fost incluse de cotidianul The Guardian într-o selecție de destinații europene ideale pentru un city-break diferit.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 20 septembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici