Deși Marea Britanie nu este prima țară la care te gândești atunci când plănuiești o vacanță la malul mării, asta nu înseamnă că Regatul Unit nu se mândrește cu cele mai frumoase zone de coastă din Europa. Dacă vrei să te bucuri de câteva zile de relaxare la malul mării, dar să eviți mulțimea de turiști ce invadează celelalte plaje europene, acestea sunt destinațiile perfecte.
O excursie prin Europa te duce cu gândul, de obicei, la capitale vechi cu arhitectură superbă, sau stațiuni sclipitoare la malul mării. Dar, bătrânul continent se mândrește și cu o mulțime de zone naturale care îți vor tăia respirația. Parcurile sale naționale, deși în număr mare, nu sunt întotdeauna cele mai populare destinații. Totuși, aceste zone sunt destinații ideale pentru iubitorii de natură și adrenalină.
Valea Morții, un parc național în statul american California, este considerat cel mai arid loc din lume. Aici a fost înregistrată și cea mai ridicată temperatură a aerului din lume – nu mai puțin de 56.7 °C. Bineînțeles, așa cum spune și numele, această zonă nu se mândrește cu o floră prea bogată. Totuși, temperaturile mai scăzute, dar și precipitațiile din ultima perioadă, au dus la un fenomen rar – Valea Morții este acum acoperită cu mii de flori.
De la sătucurile din însorita Sardinie și până la localitățile ascunse printre fiordurile Norvegiei, Europa nu duce lipsă de orașe fascinante, care, deși nu au aceeași atmosferă vibrantă precum marile metropole, sunt destinații minunate pentru o excursie de câteva zile. Pe lângă atracțile turistice obișnuite, aceste localități se mândresc și cu un aer intim.
Românii îngroașă numărul turiștilor din Ungaria. Timișorenii și alți locuitori din vestul țării preferă să meargă la un ștrand cu apă termală, pentru câteva ore, în localități precum Mako sau Gyula. De multe ori, turiștii români vin în Ungaria pentru un întreg weekend – cazare cu prețuri ”simțite”, mâncare bună și ștranduri unde îți poți petrece mai multe zile. 
În ciuda frumuseții sale naturale, această țară din Europa centrală rămâne mai puțin populară printre turiști. Totuși, într-o țară cu o suprafață de nici 10% din cea a României, Slovenia se mândrește cu munți enormi, lacuri desprinse parcă din cărți poștale, peșteri vaste, orașe elegante și râuri rapide. Chiar și într-o vacanță de câteva zile, vei avea ocazia de a experimenta toate aceste atracții naturale.
ADVERTORIAL. Sezonul de iarnă se încheie și tot ce facem este să ne gândim la cât de mult așteptăm vacanța de vară. Sunt atât de multe destinații posibile, în țară și în străinătate, încât parcă am dori să programăm două concedii anul acesta. O condiție pentru ca acest lucru să se întâmple este bugetul, iar ca să ne încadrăm în limitele financiare de care dispunem este foarte important să profităm de reduceri.

Ştiri din Timiș

La șase ani de la câștigarea primăriei și cu trei zile înainte de a o pierde, Fritz își adună susținătorii. „Nu este despre mine”
Dominic Fritz pregătește un eveniment pe 27 septembrie, la șase ani de la câștigarea Primăriei Timișoara și cu trei zile înainte de expirarea mandatului său, în contextul noii legi a integrității. „Timișoara. Revoluția continuă” este numele acțiunii.

Eveniment

Băiat de 13 ani pe trotinetă accidentat de autobuz în centrul Timișoarei
Un șofer de autobuz a accidentat un minor duminică în centrul Timișoarei.

Eveniment

Un bărbat a fost rănit după un accident pe Calea Sever Bocu din Timișoara
Un bărbat a fost rănit după un accident petrecut duminică pe Calea Sever Bocu din Timișoara.

Ştiri din Timiș

„Colectarea separată face diferența”. Zeci de tone de deșeuri din piețe au fost transformate în biogaz, energie și fertilizator
Proiectul-pilot de colectare separată a biodeșeurilor din piețele Timișoarei a strâns aproape 53 de tone în prima lună. Fructele, legumele, florile și resturile alimentare sunt transformate în biogaz, energie electrică și fertilizator organic.

Ştiri din Timiș

Avansează lucrările pe cel mai întârziat lot al liniei Caransebeș – Timișoara – Arad. Activitate intensă în stația Caransebeș Triaj
Lucrările de modernizare a Lotului 1 Caransebeș–Lugoj avansează în Stația Caransebeș Triaj, unde constructorul intervine la linii, aparate de cale, linia de contact și instalațiile aferente. Lotul a fost cel mai întârziat din proiect. 2

România

Premierul desemnat Siegfried Mureșan spune că va continua politicile lui Ilie Bolojan
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a spus că își propune să continue reformele inițiate de guvernul Bolojan, despre care a spus că a făcut foarte multe lucruri bune pentru România. 18

Turism

Cinci orașe europene superbe pentru un city-break fără cozi și aglomerație
Vrei să pleci câteva zile în Europa, dar te-ai săturat de cozile și aglomerația din marile capitale turistice? Cinci orașe mai puțin frecventate de turiști oferă o combinație atractivă de cultură, gastronomie, arhitectură și plimbări într-un ritm mai relaxat. Nantes, Basel, Lübeck, Parma și Santander au fost incluse de cotidianul The Guardian într-o selecție de destinații europene ideale pentru un city-break diferit.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 20 septembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici