Complexul de pe 2600 Avenue Pierre-Dupuy, lângă cheiul Marc-Drouin, a devenit una dintre cele mai emblematice construcții ale orașului Montreal, fiind recunoscut și pe plan internațional pentru designul său inovator și abordarea revoluționară a locuirii urbane. Construit ca parte a Expoziției Mondiale din 1967 (Expo 67), acest ansamblu arhitectural a fost proiectat de arhitectul israeliano-canadian Moshe Safdie.

Concepția și designul

Moshe Safdie, pe atunci un tânăr arhitect, și-a dezvoltat ideea pentru Habitat 67 ca parte a tezei sale de masterat la Universitatea McGill. Proiectul său explora posibilitățile prefabricării și modul în care aceasta ar putea revoluționa locuințele urbane. Principala sa viziune era de a crea un complex de locuințe care să combine beneficiile densității urbane cu intimitatea și spațiul oferite de casele individuale.

Deși proiectul a fost foarte apreciat în cadrul instituției unde învăța, acesta nu a câștigat Premiul Pilkington, acordat celei mai bune teze de la școlile canadiene de arhitectură. Marcând acest moment drept un „eșec”, Safdie a plecat să lucreze cu Louis Kahn în Philadelphia, dar, ulterior, arhitectul a fost abordat de Sandy van Ginkel, fostul său consilier de teză, pentru a dezvolta planul general pentru Expo 67.

Designul Habitat 67 – îmbunătățit facă de versiunea din teza de masterat – constă într-o serie de module prefabricate din beton, aranjate într-un mod geometric complex, astfel încât fiecare unitate beneficiază de lumină naturală, aer proaspăt și spațiu exterior privat. Structura conține 354 de module distribuite în 158 de apartamente, fiecare având propria terasă sau grădină suspendată.

Construirea și structura

Construcția Habitat 67 a fost un proces inovator pentru vremea sa, bazându-se pe utilizarea prefabricării pentru a reduce costurile și timpul de execuție. Modulele din beton au fost produse pe șantier și apoi asamblate asemenea unor piese de lego, creând astfel un ansamblu tridimensional cu multiple niveluri.

În ciuda aspectului său aparent „aleatoriu”, structura este proiectată cu mare precizie, fiecare modul fiind susținut strategic pentru a menține echilibrul complexului. În plus, fiecare apartament este unic, având un design interior personalizat în funcție de poziționarea sa în cadrul ansamblului.

Expo 67, care a fost deschisă timp de șase luni, a strâns peste 50 de milioane de participanți. De-a lungul acestei jumătăți de an, Habitat 67 a fost apreciat la nivel mondial ca un „experiment fantastic” și o „minune arhitecturală”. Astfel, deși inițial a fost conceput ca un experiment în arhitectura modulară și urbanism, Habitat 67 a devenit rapid un simbol al inovației și un punct de referință în arhitectura modernistă.

În ciuda succesului, proiectul este considerat și un „eșec”, pentru că nu a reușit să revoluționeze accesibilitatea locuințelor sau să lanseze un val de construcții modulare prefabricate, așa cum prevăzuse Safdie. Totuși, proiectul a influențat numeroase alte inițiative de locuințe modulare și dezvoltări urbane din întreaga lume.

Complexul în ziua de azi

Astăzi, Habitat 67 este o reședință privată, cu apartamente de lux foarte căutate, iar designul său continuă să inspire arhitecți și urbaniști. În 2009, Moshe Safdie a revenit la Montreal pentru a contribui la restaurarea complexului. În 2017, la aniversarea de 50 de ani de la deschidere, guvernul a lansat un timbru comemorativ, iar în Montreal a fost organizată o expoziție cu diverse fotografii și schițe din timpul construirii clădirii-monument.

Construcția a apărut și în mai multe producții culturale. Videoclipul piesei lui Leonard Cohen „In My Secret Life” a fost filmat aici, ca diferite secvențe din filmul The Disapperance, din 1977. Habitat 67 a mai apărut și pe coperta albumului „Velocity : Design : Comfort” al formației americane de rock electronic/experimental Sweet Trip, pe coperta albumului „The North” al formației canadiene indie pop Stars, dar și pe coperta single-ului „Drum & Bossa/Buddah” al lui Landslide.