Pentru început, să vorbim de cifre: insula are o suprafață de 163,6 kilometri pătrați, se ridică de la nivelul oceanului (Pacific, în care se află) până la o altitudine maximă de 507 metri și găzduiește 7.750 de locuitori. Aceasta ține de Chile, dar sub statut de „teritoriu special”. Geografic și etnic, insula, însă, ține de Polinezia. De asemenea, insula este considerată și un parc național, unul chiar protejat de UNESCO.

De unde și până unde Insula „Paștelui”?

Numele după care este cunoscută insula a fost dat de primul vizitator european care a ajuns pe insulă, exploratorul olandez Jacob Roggeveen. Insula i-a ieșit în cale, pe 5 aprilie 1722, în Duminica Paștelui. De aici, numele de „Paasch-Eyland”, în olandeza de atunci, preluat ulterior și de spanioli cu „Isla de Pascua”. Temporar, spre finalul secolului al XVIII-lea, spaniolii iau spus și Isla de San Carlos („Insula Sfântului Carol”) și „Isla de David”.

Altfel, denumirea polineziană, actuală cel puțin, a insulei ar fi Rapa Nui („Rapa cea Mare”), după limba și populația de aici. Istoricii și etnografii sunt de acord, în principiu, că denumirea provine din perioada raidurilor de sclavi de la mijlocul secolului al XIX-lea și se referă la asemănarea topografică a insulei cu insula Rapa din Insulele Bass, parte a grupului Insulelor Australiene. Alți etnografi, o minoritate ce-i drept, consideră că, din contră, Insula Paștelui a avut prima dată acest nume și cea din Insulele Bass l-a preluat

Despre denumirea polineziană antică există doar presupuneri. Una ar fi că aceasta era „Te pito o te henua”, tradusă drept „buricul lumii”. Altă teorie, care invocă tradiția orală specifică Rapa Nui, ar fi că prima denumire era „Te pito o te kainga a Hau Maka”, tradus drept „mica bucată de pământ a lui Hau Maka”. O a treia posibilitate ar fi și „Mata ki te rangi”, care înseamnă „Ochii care privesc spre cer”.

Celebrele statui

Probabil primul lucru care îi vine în minte cuiva care a auzit de Insula Paștelui ar fi o statuie a unei fețe gigantice. Insula găzduiește nu mai puțin de 900 de astfel de statui și în completarea lor – pentru că ele aveau un rol spiritual în credința localnicilor – încă 300 de platforme de ceremonie. Cunoscute ca moai sau moʻai, statuile, consideră localnicii, ele sunt adevărate depozite ale spiritelor sacre. În religiile polineziene antice, obiectele sculptate în piatră și lemn, atunci când erau modelate în mod corespunzător și pregătite în mod ritual, se credea că sunt încărcate de o esență spirituală magică numită mana. Majoritatea maoilor au fost sculptate între anii 1250 și 1500, au descoperit arheologii.

Deși literatura de popularitate le prezintă des și drept „capete de pe Insula Paștelui”, moai sunt de fapt statui ale unor corpuri întregi – de la nivelul picioarelor în sus –, doar au fost îngropate până puțin sub nivelul gâtului. În general, statuile se găsesc în grupuri – denumite ahu-uri –, de-a lungul coastei, cu fața orientată spre interiorul insulei. Există, însă, și câteva ahu în interiorul insulei.

Maoii sunt cunoscuți pentru nasul și bărbia mari, urechi în formă dreptunghiulară și fante adânci ale ochilor. Corpurile lor sunt în mod normal ghemuite, cu brațele așezate în diferite poziții, dar lipsite de picioare. În orice caz, capetele sunt într-adevăr supradimensionate, ocupând, în general, trei optimi din dimensiunea întregii statui. Deși majoritatea au rămas „fără” ochi, inițial orbitele lor erau umplute cu roci prețioase găsite pe insulă. Înălțimea medie a unei statui este de aproximativ 4 metri, dar aceasta poate varia între 2 și chiar peste 10 metri, cu o lățime medie, la bază, de 1,6 metri. În medie, o statuie cântărește aproximativ 13 tone. Totuși, cea mai înaltă are peste 12 metri, iar cea mai grea, peste 85 de tone.

Majoritatea statuilor sunt sculptate din tuf – o rocă vulcanică din cenușă vulcanică comprimată – extras din versantul vulcanului Rano Raraku. De altfel, doar 53 dintre cei peste 900 de moai descoperiți până în prezent – statui noi sunt găsite și în ziua de azi – sunt sculptați în alte roci: 13 din bazalt, 22 din trachită și 17 din scorie roșie. În orice caz, aproape jumătate dintre statui, 394 mai exact, au fost găsite în Rano Raraku, în diferite stadii de finalizare. Procesul începea prin definirea corpului uman direct în stâncă și sculptarea ulterioară până la forma finală, după care statuia era transportată și îngropată parțial în alte părți ale insulei.

Ce se poate face în prezent pe Insula Paștelui?

Bineînțeles, ghidurile de turism recomandă, în primul rând, vizitarea ahu-urilor și a carierei Rano Raraku de pe insulă. Cele mai multe tururi la locația acestora se întind pe o zi întreagă sau pe două, dacă sunt făcute și alte opriri. De exemplu, se poate vizita și Orongo, satul antic din mijlocul insulei, astăzi un important punct de oprire pentru arheologi.

În rest, există și opțiuni precum snorkeling sau scufundări printre țestoasele marine din jurul insulei sau plimbărilor cu scuterul sau motocicleta pe uscat. Alte publicații de specialitate recomandă și răsăriturile și apusurile de pe insulă, dar și pur și simplu, statul pe plajă.

foto: viator.com/wiki commons/UNESCO