La aproximativ 95 de kilometri est de Jaipur, capitala statului indian Rajasthan, se află satul Abhaneri, o așezare modestă care adăpostește una dintre cele mai spectaculoase construcții uitate ale lumii medievale: Chand Baori. Într-o regiune unde soarele arde pământul în fiecare zi, fântânile reprezentau obiective strategice, iar dacă erau în trepte căpătau și o simbolistică aparte.

Din inima deșertului, spre uitare și renaștere

Ridicată în jurul secolului al IX-lea, Chand Baori, cea mai mare și mai bine păstrată dintre fântânile în trepte din regiune, a fost construită sub patronajul regelui Chand Raja din dinastia Nikumbh. Potrivit tradiției, construcția s-a făcut încă de la început cu un scop dublu: captarea apei de ploaie și slăvirea zeităților prin forme arhitecturale de inspirație cosmică. Lângă fântână, a fost ridicat și templul Harshat Mata, dedicat zeiței bucuriei și abundenței, sugerând că între cele două monumente existau legături nu doar fizice, ci și spirituale.

Chand Baori a fost folosit intens timp de sute de ani, dar odată cu apariția rețelelor moderne de apă și schimbările socio-politice din regiune, fântâna a căzut treptat în uitare. În perioada colonială britanică, interesul pentru astfel de structuri a fost minim, iar fântâna a fost practic abandonată.

Abia în secolul XX, istorici ai arhitecturii și antropologi au reîncadrat Chand Baori în lista operelor de artă inginerească unicat. Astăzi, deși mai puțin celebră decât Taj Mahal sau alte monumente indiene, Chand Baori este un magnet pentru pasionații de istorie, fotografi și turiști dornici de descoperiri neconvenționale.

Arhitectura unei iluzii perfecte

La prima vedere, Chand Baori pare o iluzie optică. Treptele simetrice, dispuse în zig-zag pe trei laturi ale construcției, coboară pe 13 niveluri până la o adâncime de aproximativ 30 de metri. Cea de-a patra latură este diferită: un pavilion cu coloane sculptate, camere de odihnă, balcoane, arcade și nișe decorative. Se presupune că această zonă era destinată familiei regale sau preoților.

Simetria fântânii nu este doar estetică, ci și funcțională: fiecare unghi și treaptă este calculat astfel încât să permită accesul la apă indiferent de nivelul acesteia. În plus, datorită adâncimii și formei sale, Chand Baori păstrează o temperatură constant cu 5 grade mai scăzută decât în exterior, ceea ce o transforma vara într-un refugiu răcoros pentru comunitate.

Fiecare colț de piatră este sculptat cu simboluri inspirate din mitologia hindusă: zei, animale sacre, flori de lotus și forme geometrice se împreunează într-o compoziție care invită la meditație. Chiar și pentru istorici este greu de spus dacă funcția principală a fost una practico-utilitară sau spiritual-simbolică.

Unele dintre scările secrete au fost ulterior sigilate. Se spune că unele dintre ele erau rezervate preoților, altele servitoarelor care aduceau apă în vase de lut. Legendele locale vorbesc despre un sistem de camere ascunse în spatele zidurilor, folosite pentru meditație sau pentru depozitarea ofrandelor aduse la templu.

Apă sfântă, viață comunitară și povești pierdute

În India antică, apa nu era doar o resursă vitală, ci și o poartă către sacru. Chand Baori nu a fost gândită ca o simplă cisternă, ci ca un „tirtha” — un loc de trecere spre divin. Oamenii veneau aici nu doar să ia apă, ci să se purifice, să mediteze, să aducă ofrande sau să se reculeagă.

Femeile coborau în zori cu vase de bronz sau lut pe cap, iar fiecare treaptă devenea o etapă a ritualului zilnic. Se spune că bătrânii satului stăteau în pavilionul de pe latura nordică și povesteau legende despre cum zeii au creat pământul pornind din adâncurile unei astfel de fântâni. Unele legende menționează chiar că Chand Baori a fost locul unde o zeiță și-a ascuns lacrimile în piatră, iar de aceea apa era considerată vindecătoare.

O altă poveste locală, transmisă oral de-a lungul generațiilor, spune că fântâna a fost construită într-o singură noapte de spirite benevolente care au vrut să salveze satul de la secetă. Când regele Chand a cerut o sursă eternă de apă, acestea au modelat treptele direct în stâncă, împreună cu toate detaliile care o fac astăzi unică.

În ciuda funcțiilor sale sacre, Chand Baori era un centru social activ. Oamenii se adunau acolo să discute, să organizeze festivaluri locale, să primească musafiri. Se crede chiar că existau concursuri de viteză pe trepte, dansuri populare și sesiuni de muzică tradițională în serile răcoroase.