Timişoara. Comuna Sânandrei este
reprezentată de două echipe în liga a
III-a, Viitorul şi Fortuna Covaci. Chiar dacă
cele două ehipe sunt legate de o oarecare rivalitate,
dar grupările încep să se impună din
ce în ce mai des în seria a V-a, a ligii a
III-a.
Fostele glorii ale Timişoarei au întâlnit
o echipă de old-boys din Arad într-un show total
între H-uri. După 40 de minute, scorul la eseuri
a fost egal, 5-5.
Meci fără istoric în prologul rundei a 24-a
a primei ligi la baschet. BCM Elba nu avea cum să se
împiedice de o echipă de juniori, care nu
câştigase niciun joc până acum,
şi s-a impus fără probleme. Pentru o zi,
gruparea bănăţeană a fost liderul
campionatului.
Meci de totul sau nimic pe o vreme câinească la
Gara Mare. Victoria era cuvântul de ordine pentru
ceferiştii timişoreni, dar şi pentru
jucătorii de la Turda, pentru că nimeni
nu-şi permitea să piardă partida.
După un început bun de retur, 0-0 la
Târgovişte, CFR Timişoara se
gândeşte doar la cele trei puncte puse în
joc în partida cu Arieşul Turda. Va fi un duel
al vecinelor de clasament, care luptă pentru evitarea
retrogradării, dar şi o bătălie
tactică între doi antrenori prieteni, şi
foşti colegi, Florin Bugar, respectiv Alexandru
Pelici.
Derbiul tradiţional dintre Poli şi Dinamo la
handbal masculin, a avut un deznodământ logic,
dacă privim locurile ocupante în clasament
şi valoarea celor două loturi.
Campioană de iarnă şi calificată
în semifinalele Cupei, Ripensia a fost în
pragul desfiinţării. Sponsorul a anunţat
că se retrage, momentat în care s-a sistat
pregătirea echipei. Conducerea secţiei de fotbal
feminin a căutat ajutor peste tot, şi ceea ce era
normal să se întâmple, s-a produs.
Sponsorul a revenit la echipă, şi chiar clubul FC
Timişoara ar putea ajuta echipa de fete. 
Chiar dacă gongul primei din returul campionatului C5,
ligă în care evoluează şapte
formaţii timişene, a bătut zilele trecute,
echipa Viitorul Sânandrei nu a fost programată,
Corvinul Hunedoara, echipa în faţa căreia
jucătorii lui Mircea Aslău ar fi trebuit să
evolueze, retrăgându-se din competiţie anul
trecut. 
CFR a debutat în retur cu un scor „alb”
în faţa unei echipe ce încearcă
şi ea să se salveze de la retrogradare, FC
Târgovişte, 0-0.
Mapamond
Papa Leon a transmis în Ajunul Crăciunului că povestea Nașterii Domnului este un apel la solidaritate cu săracii și străinii, subliniind că refuzul de a-i ajuta pe cei nevoiași înseamnă respingerea lui Dumnezeu. La primul său Crăciun ca papă, el a reafirmat importanța demnității fiecărei persoane și a celebrat liturghia la Vatican, în fața a mii de credincioși.
România
Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de Crăciun în care a subliniat importanța familiei, credinței și valorilor care dau sens vieții. Aflat la Făgăraș, șeful statului le-a urat românilor un Crăciun binecuvântat și i-a îndemnat să fie mai buni, mai înțelegători și mai uniți.
Agenda
În rândurile de mai jos, vă invităm să descoperiţi magia sărbătorilor de iarnă prin cele mai fascinante şi inedite recorduri mondiale de Crăciun! De la cea mai înaltă bicicletă-brad la cel mai mare oraş din turtă dulce, Guinness World Records – Cartea Recordurilor ne surprinde şi de această dată cu realizări impresionante, pline de spirit festiv. Aşezaţi-vă comod lângă brad, cu o felie de cozonac şi o cană de ciocolată caldă şi lăsaţi-vă inspiraţi de aceste performanţe unice care fac sărbătorile de iarnă şi mai speciale!
Ştiri din Timiș
În mesajul de Crăciun transmis credincioșilor, episcopul diecezan de Timișoara vorbește despre sensul Nașterii Domnului dincolo de simboluri, subliniind nevoia unei relații vii cu Dumnezeu, dar și despre demnitatea fiecărui om și pacea care se naște atunci când Cuvântul este primit.
Ştiri din Timiș
În mesajul de Crăciun adresat clerului și credincioșilor bănățeni, ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului, vorbește despre colind ca dar al inimii, despre iubire, iertare și milostenie, dar și despre responsabilitatea de a nu rămâne indiferenți față de cei care trăiesc „în peșterile sărăciei, ale marginalizării și ale uitării”. Pornind de la Nașterea Domnului, acesta îi îndeamnă pe credincioși la fapte bune, smerenie și grijă față de aproape.
Azi în Timișoara
Crăciun fericit! Să vină Moș Crăciun cu sacul plin de zâmbete, visuri împlinite și clipe magice. Și astăzi puteți vizita târgul din centrul orașului.
Ştiri din Timiș
Crăciunul este, pentru mulți români, cea mai așteptată sărbătoare a anului. Dincolo de componenta religioasă, această perioadă vine cu o sumedenie de tradiții și obiceiuri care se păstrează încă, mai ales în micile comunități și în familie. În Banat, dar și în alte regiuni ale țării, Crăciunul continuă să fie marcat prin colinde, mese specifice și gesturi simbolice, transmise din generație în generație.
Sănătate
Ministerul Sănătății anunță că România se confruntă, în această perioadă, cu o intensificare a cazurilor de gripă și alte infecții virale respiratorii, cu răspândire la nivel național. Autoritățile fac apel la populație să respecte măsurile de prevenție și să se adreseze medicului la primele simptome.
2