BC Timişoara rămâne invincibilă în mandatul lui Badnjarevic, cele patru dueluri din era sârbului încheindu-se de fiecare dată favorabil bănăţenilor. Excepţie a făcut jocul de marţi seara, cel cu Tamiş Pancevo, finalizat la egalitate 102-102 (83-83, 92-92).
Jucătorul Cătălin Fercu de la RCM Timişoara a pierdut şansa de a evolua la Campionatul Mondial de rugbi din cauza neînţelegerilor cu Federaţia Română de Rugbi legate de boala de care suferă acesta, aerofobia sau frica de zbor.
BCM Danzio Timişoara şi-a început meciurile amicale prestagionale cu o dublă în compania vicecampioanei CSM Satu Mare. Bănăţencele au pierdut ambele dueluri cu team-ul de pe Someş, 62-75 luni seara, respectiv 59-60 marți dimineaţa.
BC Timba Timişoara a pornit noua campanie de a promova în premieră pe prima scenă a baschetului românesc. „Urşii“ se numără printre cele mai serioase grupări din eşalonul secund, reuşind 4 transferuri în pauza de vară.
Politehnica Timişoara a cucerit ediţia a 35-a a turneului amical Cupa Politehnica. Handbaliştii alb-violeţi au încheiat cele două zile ale patrulaterului cu trei victorii, dar, şi mai important, au scăpat de „complexul reşiţean” graţie succesului obţinut în compania rivalei din Banat.
Două locuri doi în primele două turnee din cadrul Superligii de rugbi în 7 şi RCM Universitatea Timişoara este în proporţie de 75% sigură de o medalie în ierarhia finală ce va fi stabilită peste două săptămâni. Rugbiştii bănăţeni sunt liderii clasamentului intermediar al Superligii de rugbi în 7 la jumătatea acestei întreceri.
Niciun pas greşit pentru BC Timisoara în amicale. Baschetbaliştii timişoreni rămân neînvinşi şi după al treilea joc disputat. Vineri seara, BCT a învins la Belgrad una dintre codaşele primei ligi a Serbiei, KK Crnokosa Kosjeric, cu 73-49.
Surpriză extrem de plăcută şi emoţionantă pentru fostul căpitan al celor de la Politehnica Timişoara, Dan Alexa. Plecat de pe malurile Begăi după ce clubul alb-violet a încercat să-l transforme în antrenor, fotbalistul şi-a căutat şi şi-a găsit loc la Rapid Bucureşti. Fanii lui Poli nu au uitat de modul în care Alexa şi-a făcut datoria faţă de echipă şi au afişat un banner cu un mesaj de mulţumire la meciul lui Rapid cu Slask Wroczlaw, susţinut pe Stadionul „Dan Păltinişanu”
Rugbiştii de la RCM Universitatea Timişoara vor să repete cel puţin performanţa din urmă cu o săptămână la turneul de rugbi în 7 de la Baia Mare. Universitatea a ocupat locul doi la competiţia din Bucureşti, ceea ce o recomandă ca fiind printre favorite şi în Maramureş.
Rapid București s-a simțit ca acasă pentru o seară pe Dan Păltinișanu și a obținut biletele pentru grupele Europa League. Cu sprijinul câtorva mii de susținători din Banat, giuleștenii au primit gol în ultimul minut și au scos doar un 1-1.
Azi în Timișoara
Miercuri, 7 octombrie, puteți merge la un spectacol de dans contemporan, la teatru, la film sau să vizitați expoziții.
Mapamond
De mai bine de două săptămâni, Franța este scena unor proteste de amploare. Marți, manifestațiile au ajuns la un maxim considerat istoric. Elevi, profesori și părinți au ieșit în stradă în mai multe orașe, în timp ce sute de licee au fost blocate. În unele localități protestele au degenerat în confruntări cu forțele de ordine. La Paris, poliția a folosit gaze lacrimogene.
2
Capitală Culturală
„Donum. Casă pentru visători”: este numele expoziției cu care cuplul de artiști Renée Renard și Ciprian Chirileanu revine în Galeria Pygmalion a Casei Artelor din Timișoara . O poveste sensibilă despre locuire, prin lentila memoriei afective, ca o „formă de generozitate”, cum o numește chiar curatoarea expoziției
Cinema
Festivalul de film și cultură balcanică Taifas revine la Timișoara între 12 și 18 octombrie, cu cea de-a patra ediție. Tema din acest an este „Istorie, memorie și alte nimicuri”, iar programul cuprinde filme balcanice și românești, spectacole, lansări de carte, întâlniri cu cineaști, muzică și evenimente gastronomice.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara este pregătită să preia Spitalul CFR și să îl integreze în Spitalul Municipal, după ce Ministerul Transporturilor a decis transferul unității către municipalitate. Urmează votul în CLT și hotărârea de guvern.
Ştiri din Timiș
Primul pas pentru deschiderea șantierului la Podul Solventul a fost făcut: Primăria Timișoara a predat amplasamentul, iar constructorul a început amenajarea punctului de lucru. Primele intervenții, inclusiv relocarea utilităților și pregătirea fundațiilor, sunt programate în această lună.
2
Mapamond
Cercetătorul belgian Francis Halzen a primit Premiul Nobel pentru Fizică 2026 pentru contribuția decisivă la construirea Observatorului de Neutrini IceCube și la descoperirea neutrinilor de înaltă energie proveniți din spațiul cosmic.