Una dintre fazele care au marcat finalul de meci dintre RCM Timisoara şi Dinamo Bucureşti a fost accidentarea gravă a lui Andrei Gaiţă, jucătorul oaspeţilor. El a fost luat cu ambulanţa şi dus de urgenţă la spital cu o fractură gravă la picior. Intrenat la Spitalul Judeţean Timişoara, el a avut parte de  surpriză joi, fiind vizitat de secundul lui RCM Dannie de Villiers, de căpitanul echipei campioane, Daniel Carpo şi de maseurul echipei, George Radu.
Victorie mare obţinută de FC Ripensia Timişoara. Pentru prima dată de când celebrul nume al fotbalului bănăţean a reapărut în competiţii, jucătorii echipei au reuşit să se bucure pentru obţinerea unui trofeu. Este vorba de Cupa României, faza judeţeană, învingătorii trecând cu 1 - 0 de CS Ghiroda.
Sala "Constantin Jude" va găzdui în următoarele zile turneul final al Campionatului Naţional rezervat jucătorilor sub 23 de ani. Turneul este programat în perioada 26-30 aprilie. Şase echipe vor evolua după sistemul fiecare cu fiecare de-a lungul celor cinci zile, iar prima clasată va deveni campioană naţională. Să sperăm că de această dată BC Timişoara va învinge.
Victoria categorică a fetelor de la CFR Timișoara în partida de pe teren propriu cu Craiova nu a fost dublată de un rezultat bun pe terenul campioanei, Olimpia Cluj. Victoria ardelencelor a fost mai mult decât catoegorică: 10 - 0.
RCM Timișoara va juca la o oră total nepotrivită pentru un spectacol de calitate în prezenţa spectatorilor în număr cât mai mare, miercuri dimineaţa, de la 10, pe terenul din Ronaţ, cu Dinamo Bucureşti. Deşi organizatorii au solicitat ca meciul să aibă loc după-masă, bucureştenii au refuzat propunerea, probabil ştiind numărul mare de fani care susţin echipa timişoreană pe teren propriu.
Stadionul "Dan Păltinişanu" va găzdui miercuri, de la ora 18, o nouă finală de Cupa României. Nu este vorba de finala "mare", ci de cea a etapei judeţene, acolo unde se vor întâlni FC Ripensia şi CS Ghiroda. Planurile clubului cu nume de legendă a fotbalului timişorean sunt mari şi conducătorii organizaţiei consideră că odată cu promovarea echipei aceasta ar putea să joace pe cea mai mare arenă sportivă a oraşului, alături de ACS Poli. Doritorii pot achiziţiona biletele la meci, preţul fiind 5 lei.

Eveniment

A intrat într-un magazin și a furat o borsetă cu bani și carduri. Tânăr de 21 de ani, reținut la Timișoara
Un tânăr de 21 de ani a fost reținut de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a furat o borsetă cu 300 de lei, carduri bancare și chei de acces dintr-o societate comercială de pe bulevardul Dâmbovița. Fapta ar fi avut loc pe 30 septembrie, iar cercetările continuă.

Ştiri din Timiș

Undă verde de la minister: a fost aprobată investiția în trenul metropolitan care să lege Timișoara de periurban
Primăria Timișoara și CFR fac un pas înainte pentru trenul metropolitan. Ministerul Transporturilor a aprobat investiția și a mandatat compania feroviară să încheie parteneriatul pentru dezvoltarea rețelei spre zona metropolitană.

Eveniment

Aproape 900 de amenzi în transportul public din Timișoara, în patru luni. Pentru ce au fost sancționați călătorii și șoferii
Patrulele Poliției Locale Timișoara au continuat controalele în mijloacele de transport în comun și în zona stațiilor. În ultimele patru luni, polițiștii locali au aplicat 871 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ajungând la aproape 181.000 de lei.

Sănătate

Cabinetul de Boli Infecțioase al Spitalului Municipal Timișoara, disponibil în noul Ambulatoriu de pe Intrarea Doinei
Timișorenii care au nevoie de consultații pentru diagnosticarea, monitorizarea sau prevenirea bolilor infecțioase se pot adresa Cabinetului de Boli Infecțioase din cadrul Ambulatoriului Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara.

Ştiri din Timiș

A murit Ioan Bohăncanu. Era primar al comunei Beba Veche de 26 de ani
Ioan Bohăncanu, primarul comunei Beba Veche, a murit la vârsta de 65 de ani. Dispariția edilului a provocat tristețe în comunitatea pe care a condus-o ani la rând. 1

Târgul Imobiliar

Cartierul Vienez se extinde: două noi clădiri, cu discounturi exclusive de lansare
Cartierul Vienez continuă să se dezvolte, iar Nord One anunță lansarea a două noi clădiri rezidențiale, N6 și N7. Cele două proiecte vor fi prezentate oficial în cadrul Târgului Imobiliar Timișoara, din 3–4 octombrie, unde primele 10 apartamente vândute vor beneficia de discounturi exclusive de lansare de până la 5%.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 2 octombrie
Vineri, 2 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 2 octombrie 2026, în Timișoara?
Vineri puteți merge la expoziții și la un festival la Stadionul Dan Păltinișanu, dar și la spectacole de teatru.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici