Cei de la Timba Timişoara fac ce fac şi tot nimeresc jucători cu probleme la transferuri. Fie că sunt accidentări, fie că e vorba de comportamentul jucătorului, de fiecare dată intervine ceva. Ultimul venit la echipă confirmă situaţia, Mike Porrini a fost dat afară pentru „comportament deviant, aproape violent”, după cum a anunţat chiar clubul.
La sfârşitul acestei săptămâni, la Timişoara are loc Campionatul Naţional de Badminton. Sunt aşteptaţi să participe 43 de jucători români, dintre care mulţi sunt timişoreni. Evenimentul are loc la sala „Constantin Jude”, de vineri până duminică, atunci când sunt programate finalele.
RCM Timişoara a reuşit să pună la cale un nou eveniment de marketing reuşit. Jucătorii s-au întâlnit cu câteva sute de fani și au acordat autografe, totul pentru a promova finala de duminică a Cupei României, în care RCM va juca la Cluj împotriva celor de la Baia Mare. Totuși, rugbiștii nu au prezentat mult promisul nou tricou de joc al echipei, care să reflecte asocierea cu cei de la Saracens Londra.
BC Timba Timişoara a pierdut sâmbătă seara, pe teren propriu, la o diferenţă de doar şase puncte în faţa singurei echipe neînvinse din această ediţie de campionat, Steaua Bucureşti. Bănăţenii au condus în partea a doua a partidei, pierzând doar pe final, cu 80 – 86.
CSU Suceava nu a avut prea mult de spus în ultimul meci al turului ligii naţionale de handbal, fiind învinsă la Timişoara de CH Politehnica. Sâmbătă seara, la sala „Constantin Jude”, a fost 41 – 31 pentru gazde.
Ambele formaţii timişorene aflate la vârful clasamentului ligii a patra şi-au învins adversarii în ultima etapă a turului. Ripensia a învins în deplasare la Dudeştii Vechi, în timp ce ASU Politehnica a trecut acasă de Peciu Nou.
BC Timişoara a reuşit să treacă de UBT Cluj, o echipă incomodă. Echipa s-a confruntat cu accidentările lui Jovanovic şi Tica, care au jucat puţin, iar asta s-a simţit în teren. Antrenorul Dragan Petricevic a ţinut din nou să mulţumească publicului pentru sprijinul primit de echipă.
Cei de la BC Timişoara au simţit, vineri seara, din nou sabia deasupra capului. Echipa lui Dragan Petricevic a învins UBT Cluj, dar a făcut-o la o diferenţă mică, de doar patru puncte, 89 – 85. Victoria a fost obţinută pe final, după ce Clujul a cedat.
Acordul de colaborare cu cei de la Saracens aduce şi primele schimbări în imaginea clubului RCM Timişoara. Cu ocazia unei întâlniri de promovare a finalei Cupei României, cu Baia Mare, la mall-ul din Timișoara, clubul va prezenta noile tricouri de joc, rezultate în urma acordului cu cei de la Saracens.
BC Timişoara susţine vineri un meci care pare a-i fi la îndemână. Din nou la o oră apropiată de cea în care va începe un meci de fotbal al ACS Poli, echipa joacă vineri, de la ora 18, cu cei de la UBT Cluj.
Capitală Culturală
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a VIII-a ediție a Festivalului–Concurs „Gelu Stan”, eveniment cultural de prestigiu, în care acuratețea interpretării, originea cântecelor alese, autenticitatea costumelor populare, până la cel mai mic detaliu, talentul și pasiunea pentru folclorul veritabil sunt criterii fundamentale în regăsirea și relansarea unui atașament profund pentru cultura tradițională.
Ştiri din Timiș
Alimentarea cu energie electrică a fost complet restabilită în toate localitățile din județul Timiș afectate de vremea severă din ultima perioadă. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, marți seara, 14 ianuarie, în jurul orei 19:00, au fost soluționate și ultimele probleme semnalate în cinci localități, fără a mai fi înregistrate întreruperi în furnizarea curentului electric.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să construiască o parcare multietajată în cartierul Cetate, pe terenul din spatele magazinului Bega, recuperat în instanță de la frații Cristescu. Proiectul, aflat în faza de documentații, este însă „blocat” de un aviz negativ al Direcției Județene de Cultură, municipalitatea cerând reanalizarea acestuia.
4
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță lansarea ultimei serii a cursului gratuit „Schimbările climatice: cadru normativ, obiective și principii”, desfășurat în cadrul Proiectului FlexCop – Flexibilitate în dobândirea de competențe și cunoștințe pentru acces la noi oportunități profesionale. Pentru această serie mai sunt disponibile doar cinci locuri.
Ştiri din Timiș
În urma deflagrației produse miercuri dimineață la sediul Poliției Rutiere din Lugoj, autoritățile au decis suspendarea alimentării cu gaze naturale până la finalizarea verificărilor de siguranță.
Ştiri din Timiș
Drumuri Municipale Timișoara a finalizat procedura de licitație deschisă pentru serviciile de reparare și întreținere a autovehiculelor și remorcilor, publicată în SEAP sub numărul [CAN1160810 / 14 ianuarie 2026]. În urma evaluării ofertelor, PAUL TRANS S.R.L. a fost desemnată câștigătoare pentru toate cele trei loturi ale procedurii.
Sănătate
Central Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara face un apel către donatorii fidelizați, adică cei care au mai donat sânge la centru, să se prezinte cât mai repede pentru a asigura stocurile necesare de sânge și trombocite.