Festivalul IRAF a continuat la Timisoara şi sâmbătă seara, când pe scenă au urcat Worldly Savages, Nadara Gypsy Band şi Antwerp Gipsy Ska Orkestra. Deşi publicul a fost mai puţin numeros decât vineri, poate şi din cauza ploii, cei prezenţi au avut parte de recitaluri pline de energie.
Concert de zile mari la Timişoara, în cadrul Festivalului IRAF. Vineri seara, cap de afiş la International Romani Art Festival au fost cei de la Balkan Beat Box, care s-au dovedit a fi pe placul sutelor de spectatori de la Cinematograful de Vară. De asemenea, sâmbătă dimineaţa, persoanele private de libertate de la Penitenciarul Timişoara au avut parte de un recital al formaţiei Nadara Gypsy Band.
Tinerii din Timisoara s-au adunat joi în clubul Art din Piaţa 700, pentru o noapte plină de concursuri inedite, muzică bună şi distracţie.
Rochii de cocktail pentru gusturi pretenţioase, aplicaţii de perle, accesorii deosebite şi creaţii unicat – de asta au avut parte timişorenii care au trecut vineri seara pragul terasei River Deck, unde a avut loc prezentarea de modă „IMAGO”.
La Centrul Cultural Francez din Timişoara, Ziua Franţei a fost sărbătorită marţi, printr-o prezentare de modă cu ultimele creaţii ale designerilor Oana Diac şi Claudia Goagără. Modele au provenit de la agenţia P.T.K. Image.
Petrecăreţii din Timişoara s-au adunat sâmbătă seara în clubul Art din Piaţa 700, pentru o repriză de dans si muzica bună. Nu a lipsit nici buna-dispoziţie, iar animatoarele au întreţinut atmosfera până spre dimineaţă.
Pasionaţii de fashion din Timişoara s-au adunat joi seara pe terasa No Name, unde proaspeţii absolvenţii ai Facultăţii de Design din cadrul Universităţii Tibiscus şi-au prezentat ultimele creaţii vestimentare.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Oradea atrage tot mai mulți vizitatori prin arhitectura sa spectaculoasă, centrul istoric plin de viață și atmosfera care îmbină farmecul unui oraș elegant cu ritmul relaxat al unei escapade de weekend. Pentru cei care își doresc să descopere orașul și să se bucure, în același timp, de o experiență de cazare aparte, ARIS Boutique Hotel & SPA este o invitație la confort, relaxare și ospitalitate autentică.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe proiecții sau spectacole.
Sănătate
Timișoara va avea un centru de expertiză pentru bolile neurologice rare, după ce Ministerul Sănătății a aprobat joi, 12 noiembrie, certificarea acestuia. Anunțul a fost făcut de ministrul Alexandru Rogobete, care a precizat că, la nivel național, au fost certificate încă trei centre, iar rețeaua României ajunge astfel la 85 de unități recunoscute oficial.
Mapamond
Jensen Huang, fondatorul și directorul executiv al Nvidia, și-a anunțat demisia din funcție, într-un moment de criză majoră pentru compania care domină industria procesoarelor pentru inteligență artificială.
1
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) organizează gratuit cursul „Cercul Siguranței”, un program de educație parentală destinat asistenților personali aflați în evidența instituției, mulți dintre aceștia fiind părinți ai copiilor cu dizabilități. Prin intermediul celor șapte întâlniri săptămânale, participanții învață să înțeleagă mai bine nevoile emoționale ale copiilor, să comunice mai eficient și să construiască relații bazate pe încredere și siguranță.
Ştiri din Timiș
Timișorenii cu balcoane închise fără autorizație nu vor plăti impozite duble, clarifică Primăria Timișoara. Municipalitatea precizează și cum pot fi regularizate lucrările, în baza noilor instrucțiuni naționale.
2
Ştiri din Timiș
Primăria comunei Balinț a instalat primul sistem de monitorizare video din localitate, format din 48 de camere de supraveghere. Dintre acestea, 34 au fost montate pe domeniul public, iar alte 14 la sediul Primăriei. Autoritățile locale spun că investiția are ca scop prevenirea abandonării deșeurilor, a vandalizării bunurilor publice și menținerea curățeniei în comună.
1