Celebra cântăreața Ami va ajunge în această săptămână la Timișoara. Vedeta și-a propus să încingă atmosfera în rândul petrecăreților din orașul de pe Bega cu cele mai dansante melodii. Petrecerea se anunță a fi una specială, iar alături de Ami, la pupitru, se va afla și DJ Krystyano.
Membrii trupei Direcția 5 au decis să se întoarcă la Timișoara, pentru un concert de zile mari. Aceștia s-au aflat în orașul de pe Bega și în luna noiembrie, iar cei care nu au avut ocazia să-i vadă în concert, vor putea să o facă săptămâna viitoare.
Petrecăreții care au decis să se distreze la sfârșit de săptămână în Fratelli au avut parte de o seară de neuitat. Alături de ei s-a aflat DJ Pete, care a încins atmosfera cu mix-uri ritmate. Voia bună a continuat până dimineața.
Timișorenii care au ales să-și petreacă seara de vineri „în pod”, nu au fost dezamăgiți. Chiar dacă a fost foarte frig, la evenimentul „Merelesuntbune”, pe scenă au urcat polonezii de la Tides From Nebula, una dintre cele mai apreciate trupe de post-rock ale momentului. Concertul acestora a fost cu adevărat spectaculos, iar publicul a rămas să-i asculte și să danseze alături de ei până la ultimele acorduri.
Iubitorii de rock vor avea parte de o seară de neuitat, la sfârșit de săptămână. Pe scena din clubul Daos vor urca trei trupe, care vor încinge atmosfera până târziu în noapte. Totul face parte din turneul „SMICI 50th Birthday Tour in Transylvania”.
Unul dintre cele mai noi cluburi din Timișoara revine cu două seri speciale, în acest sfârșit de săptămână. Iubitorii de house se vor putea delecta cu cele mai bune mix-uri, vineri, iar sâmbătă se dă drumul la dans pe toate genurile muzicale.
Iubitorii de muzică electronică vor avea parte de două seri speciale în acest sfârșit de săptămână. Alături de ei se vor afla doi DJ talentați care promit să încingă atmosfera cu cele mai bune mix-uri. Totul va avea loc în Epic Society, unde invitații speciali sunt Sebastien și U-Gin.
Organizatorii Electric Castle se pregătesc deja, foarte serios, pentru cea de-a treia ediție a festivalului care va avea loc în luna iunie a anului viitor. Chiar dacă mai sunt încă multe detalii de pus la punct, Electric Castle are deja lista cu primii artiști care și-au confirmat prezența la festival. Dacă până acum nu se știa decât despre prezenta a 18 trupe, numărul lor a crescut. Noii invitați sunt de renume, iar printre aceștia se numără The Parov Stelar Band, Nouvelle Vague și The Subways.
Iubitorii de muzică electronică din Timișoara vor avea parte de o seară specială în acest sfârșit de săptămână. Este vorba despre un pre-eveniment al Timland Festival, care îl va avea în prim plan pe Paul Darey, un artist în vogă pe scena de clubbing din Ibiza. Seara va fi una specială și pentru DJ-ul timișorean Sean Norvis, acesta urmând să-și lanseze propria casă de discuri.
Seria petrecerilor reușite puse la cale de AnonimTM este deja bine cunoscută de toți iubitorii de muzică electronică din orașul de pe Bega. La sfârșit de săptămână, timișorenii sunt invitați să chefuiască din nou, iar de data aceasta este vorba despre un eveniment mai special… AnonimTM împlinește 16 ani.
Ştiri sportive
Cristian Chivu a primit Premiul pentru Merit Sportiv în Italia, în cadrul galei „Sport Civiltà”, organizată la Parma. Antrenorul lui Inter Milano a fost recompensat pentru performanțele sale și pentru valorile promovate prin activitatea sportivă.
Angajari TION
Societatea DRUMURI MUNICIPALE TIMIŞOARA S.A. angajează personal pentru următoarele posturi:
Eveniment
În doar patru ore de controale pe DN 6, polițiștii timișeni au aplicat 118 amenzi, cele mai multe pentru viteză. Cinci șoferi au rămas fără permis, iar alte zece autovehicule au rămas fără certificate de înmatriculare, în urma unei acțiuni desfășurate pentru creșterea siguranței rutiere.
1
România
Familia rămâne cea mai importantă plasă de siguranță pentru români atunci când se confruntă cu probleme financiare sau de sănătate. Aproape nouă din zece persoane spun că ar apela în primul rând la membrii familiei într-o situație de criză, în timp ce prietenii sunt prima opțiune pentru doar 6% dintre respondenți. Datele reies din cea de-a doua ediție a Barometrului Percepției Bunăstării Românilor, realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES).
Ştiri din Timiș
DGASPC Timiș lansează o campanie prin care invită oamenii și companiile să ofere cadouri de Crăciun copiilor și vârstnicilor din centrele rezidențiale. Pachetele pot fi livrate până pe 7 decembrie, pentru a aduce bucurie celor aflați în nevoie.
Utile
Marți, 10 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. În data de 3 noiembrie, Continental Anvelope România a avut onoarea de a primi vizita Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, și a Alteței Sale Regale Principele Radu, la fabrica de anvelope din Timișoara.
Dialoguri Sănătoase
Durerea funcționează ca un avertisment esențial prin care corpul ne protejează de posibile pericole. Reprezintă unul dintre cele mai importante semnale de protecție ale organismului. De cele mai multe ori, asociem durerea cu o leziune și considerăm că intensitatea ei reflectă gravitatea problemei, dar nu întotdeauna lucrurile sunt atât de simple.