tion.ro Web analytics

Amatorii de muzică electronică din Timișoara vor avea parte de un eveniment de neratat la sfârșitul lunii octombrie. Este vorba despre un showcase al casei de discuri Objektivity din New York, din care face parte un număr foarte restrâns de artiști români. Evenimentul stă sub semnătura l a u n m o m e n t d a t, ceea ce înseamnă că petrecerea va fi cu siguranță un succes.
Amatorii de distracție din Timișoara vor avea de unde să aleagă în materie de petreceri, în acest sfârșit de săptămână. Vineri, toată lumea este așteptată La Căpițe, unde Mere va susține un concert. Vineri, Mihu & Silvana pregătesc o super seara în Daos, iar sâmbătă timișorenii au întâlnire cu Tudor Chirilă și restul membrilor Vama. Tot sâmbătă, melomanii se vor putea delecta cu prestații live de la Grave for Sale, BAB si altele.
Amatorii de muzică tehnco sunt invitați să-și pregătească pantofii de dans pentru că li se pregătește un eveniment de proporții. Este vorba despre petrecerea „Girls love techno”. Se anunță o seară plină de distracție, la care pupitrul de DJ va fi ocupat în exclusivitate de reprezentate ale sexului frumos. Pentru că nu vrem să ratezi super-petrecerea, redacția Tion.ro pune la bătaie invitații pentru cititorii fideli.
Toamna începe în forță pentru petrecăreții din Timișoara! Joi, melomanii au întâlnire cu Golan, Moonlight Breakfast, Gojira & Planet H și Jazz Syndicat în Epic. Vineri, distracția va continua cu o mulțime de petreceri, iar doritorii se vor putea bucura și de un recital Milan Petrovic Quartet, La Căpițe. Sâmbătă, toată lumea este așteptată în Amplificat, la o întâlnire cu maestrul lejer, K-lu.

Ştiri din Timiș

Doliu la Teatrul Merlin din Timișoara. A murit Radu Popescu, colaborator al instituției timp de peste două decenii
Lumea teatrului timișorean este în doliu. Colectivul Teatrului pentru Copii și Tineret Merlin își ia rămas bun de la Radu Popescu, artist care și-a legat numele de instituție în mai multe etape importante ale activității sale. Avea 52 de ani.

Sănătate

Crește numărul cazurilor de hepatită A la Timișoara. 19 pacienți internați la Spitalul Victor Babeș, de la începutul anului
Numărul cazurilor de hepatită A este în creștere la Spitalul Victor Babeș din Timișoara. De la începutul anului 2026, 19 pacienți au fost internați în Secția de Boli Infecțioase, majoritatea provenind din mai multe localități ale județului Timiș. Printre cei internați se numără și câțiva adulți.

Ştiri din Timiș

Timotion 12 ne unește. Record de cauze susținute prin alergare și solidaritate la Timișoara
Comunitatea din vestul țării este invitată din nou să transforme mișcarea în fapte bune. Fundația Comunitară Timișoara și Clubul Sportiv Alergotura au dat startul înscrierilor și donațiilor pentru cea de-a 12-a ediție a Timotion, evenimentul care aduce laolaltă sportul și solidaritatea.

Dialoguri Sănătoase

Importanța pregătirii fizice înainte de sezonul de drumeții
Sezonul de drumeții montane este așteptat cu entuziasm de iubitorii de natură și mișcare în aer liber. Drumețiile oferă beneficii importante pentru sănătate, însă implică și solicitări fizice crescute. Lipsa unei pregătiri corespunzătoare poate duce la accidentări, suprasolicitare sau disconfort, afectând atât siguranța, cât și plăcerea activității. Din acest motiv, pregătirea fizică înainte de sezonul de drumeții este esențială, iar kinetoterapia are un rol important în acest proces.

Ştiri sportive

De la „ACS nu e Poli!” până la victoria principiilor. Ce s-a întâmplat în fotbalul timișorean în ultimii 14 ani?
Timișoara a fost mereu centrul fotbalului bănățean, de la titlurile naționale consecutive cucerite de Ripensia Timișoara în anii ’30, alături de două cupe ale României și o prezență în sferturile de finală ale Cupei Mitropa (apropiată ca format de UEFA Champions League de astăzi), până la realizările mai recente ale Politehnicii Timișoara, cum ar fi locul secund în Liga 1 în sezoanele 2008/09 și 2010/11, dar și două finale de Cupa României în sezoanele 2006/07 și 2008/09. Cele din urmă au rămas și ultimele rezultate impresionate reușite de o echipă din Banat din ultimii 15 ani.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 17 februarie
Marți, 17 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Capitală Culturală

Fundația Art Encounters a ales un curator belgian pentru Bienala din  2027
Philippe Van Cauteren, directorul artistic al S.M.A.K. Gent, va fi curatorul umătoarei Bienale Art Encounters, la Timișoara, anunță fundația producătoare a evenimentului. Bienala se va desfășura în mai-iunie 2027, iar curatorul belgian propune „o viziune curatorială construită în jurul dialogului cu artiștii”.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 17 februarie 2026, în Timișoara?
Marți puteți merge la un spectacol de teatru și la expoziții.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici