tion.ro Web analytics

Încă un weekend plin pentru timișoreni! Joi, cei cu chef de dans sunt invitați la No Name, pentru „Thursday Grooving”. Vineri, toată lumea este așteptată la Revolution Festival, unde vor urca pe scenă nume precum: Suicidal Tendencies, Juliette Lewis sau Black Sun Empire. Sâmbătă, distracția continuă la Revolution cu alte câteva zeci de artiști și trupe, printre care: Skunk Anansie sau Maxim (The Prodigy). Duminică, este ziua de relaxare, așa că La Căpițe cântă Sebastian Spanache Trio.
Mai țineți minte cum era când Timișoara avea skate park? Probabil că vă este greu să vă amintiți pentru că au trecut opt ani de când în orașul de pe Bega nu mai există așa ceva. Deși municipalitatea a promis în repetare rânduri că se va deschide un nou parc, deocamdată acest lucru nu s-a întâmplat. Până atunci însă, timp de două zile, Timișoara va avea totuși un skate park, în cadrul Revoltuion Festival.
În octombrie 2014 ni se spunea că, sub umbrela EXIT Festival, Timișoara va ajunge să aibă un festival de mari dimensiuni. Pe atunci părea o idee trăsnită, greu de pus în aplicare. Ei bine, în vara lui 2015 ideea nebună s-a transformat în realitate, iar în orașul de pe Bega a apărut Revolution Festival. Acum, au mai rămas doar două zile până la debutul celei de-a doua ediții, iar doi dintre organizatorii evenimentului au povestit pentru Tion.ro câteva dintre lucrurile minunate pe care le pregătesc anul acesta.
Femei îmblânzite, bărbați dresați să stea la cratiță, corpul de balet al Ministerului Afacerilor Interne, politicianul cu micul în servietă și o mulțime de alte figuri absurde, dar autohtone, și-au făcut apariția, joi, în Piața Libertății. Totul a făcut parte din „Circus Mundi”, o extraordinară producție a Teatrului Auăleu. Și pentru că ironia e la ea acasă în orașul de pe Bega: așa cum în piesă „Poliția Circului” încheie spectacolul, la Timișoara povestea era cât pe ce să se transforme în realitate.
Revolution Festival a pregătit o nouă surpriză pentru cei care vor trece pe la cea de-a doua ediție a evenimentului. Vorbim nici mai mult, nici mai puțin, despre un oraș nou, chiar aici, în Timișoara. Noua urbe se cheamă Lunatica și se ridică la așteptările numelui, fiind un oraș capitală „multiculturală”, cu reclame puține, cu polițiști care încearcă să te facă să te simți bine și care are și cinematograf de artă.
După un an universitar plin de cursuri și examene, studenții din Timișoara sunt invitați la o zi de relaxare și distracție, dedicată în totalitate lor. Ce li s-a pregătit? Ei bine tinerii vor avea de unde să aleagă, pentru ei fiind organizate concerte, sesiuni de citit în hamace, bătaie cu apă, teatru, proiecții de film și multe alte surprize.
Se pregătește încă un weekend plin de evenimente, la Timișoara. Joi, amatorii de jazz sunt invitați în Piața Țarcului, unde Studentfest le-a pregătit un concert pe gustul lor. Vineri, seria concertelor continuă, în Aethernativ, unde vor cânta băieții de la Exit Oz. Tot vineri, în Piața Libertății va urca pe scenă Bucovina. Sâmbătă, Alexandrina revine în orașul de pe Bega pentru a sărbători zece ani de carieră.
Au mai rămas doar câteva zile până când vom dansa la Revolution Festival. Se pregătesc două zile de concerte spectaculoase, petreceri de neuitat și o mulțime de alte activități la care cu siguranță vei regreta dacă nu participi. Pentru că nu vrem să ratezi distracția, redacția Tion.ro pune la bătaie invitații la Revolution pentru cititorii fideli.
Artiștii din Timișoara vor avea de acum posibilitatea să se facă mai bine auziți. Totul se datorează evenimentului „Asfalt Muzical”, care-și propune să-i aducă în prim-plan pe muzicienii orașului de pe Bega, aceștia urmând să urce pe scenă în locuri deosebite din Timișoara. Seria de concerte va fi deschisă de Beck Corlan.

Turism

Patru zile de festin la Kačarevo, în Banatul sârbesc. Timișenii, așteptați la Festivalul Slăninei
Timp de patru zile, între 19 și 22 februarie, localitatea Kačarevo din Serbia devine capitala slăninii. Acolo va avea loc una dintre cele mai savuroase sărbători gastronomice din regiune – Slaninijada. De aproape patru decenii, festivalul atrage mii de vizitatori dornici să guste tradiția autentică.

Lugoj

Primarul Călin Dobra anunță investiții majore și face apel la solidaritate: „Lugojul a rămas în urmă”
Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, afirmă că orașul traversează „o perioadă delicată”, recunoscând deschis că dezvoltarea a stagnat în mai multe domenii și că este nevoie de măsuri ferme pentru redresare.

Turism

Rio de Janeiro explodează în muzică și culori: a început Carnavalul, cel mai mare spectacol din lume
Cel mai faimos carnaval din lume, Carnavalul de la Rio, transformă orașul într-un adevărat spectacol de opt zile, plin de care alegorice impresionante, muzică, dans și energie contagioasă.

Sănătate

FOTO. Ministrul Sănătății, pe șantierul noului centru din Lovrin: „Recuperarea face diferența între dependență și autonomie"
Recuperarea medicală devine prioritate în vestul României. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vizitat, sâmbătă, comuna Lovrin, unde este în plină construcție o secție externă a Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, dedicată recuperării medicale, ortopediei și traumatologiei, cu servicii de balneofiziokinetoterapie.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 15 februarie 2026, în Timișoara?
Duminică, 15 februarie, puteți merge la un yard sale, la teatru sau la film.

Mapamond

Volodimir Zelenski condiționează alegerile de un armistițiu: „Avem nevoie de timp și securitate”
Președintele Volodimir Zelenski spune că Ucraina poate organiza alegeri doar după un armistițiu de aproximativ două luni și garanții de securitate. El a cerut presiuni asupra lui Vladimir Putin pentru încetarea focului, avertizând că fără o pace solidă războiul poate reizbucni. 5

Turism

Românii au luat cu asalt Bulgaria: record istoric de turiști în 2025
Bulgaria a atins în 2025 un record de aproape un milion de înnoptări ale turiștilor români, în creștere cu 8,5% față de 2024 și cu peste 51% față de 2019. Ministrul interimar al Turismului, Miroslav Borsos, a declarat că rezultatele reflectă eforturile de promovare a Bulgariei ca destinație preferată, inclusiv prin participarea la Târgul de Turism al României. 1

Capitală Culturală

Ștefan Hrușcă aduce primăvara folk la Timișoara
O primăvară de neuitat promite veteranul folkului românesc: Ștefan Hrușcă va reveni în România pentru un amplu turneu sub genericul „Un copac cu flori”. Succesul său la Timișoara nu se dezminte, indiferent de anotimp: dacă cele două concerte de colinde din această iarnă s-au vândut în timp record, în mai puțin de o zi, iar sala Operei a fost mai plină decât oricând, și pentru evenimentul primăverii locurile sunt, cu două luni înainte, aproape epuizate.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici