Le Vilette reprezintă un complex de duplexuri care urmărește crearea unei comunități efervescente, ce se dezvoltă într-un spațiu trainic, în armonie cu natura. Ansamblul, situat în prelungirea comunei Dumbrăvița, mai precis în localitatea Covaci, este compus din 80 de duplexuri construite cu o atenție deosebită pentru fiecare detaliu.
Prin arhitectură, design contemporan și mixul de alegeri tehnologice, între care panourile solare ce reduc considerabil costurile de întreținere, ansamblul se remarcă prin estetică și stil atemporal, asemenea proiectelor pe care dezvoltatorul le construiește în Paris, Franța sau Torino (Italia). Holdingul italian cu o experiență de peste 100 de ani este prezent din anul 2017 în România, prin compania ETNS, Timișoara fiind punctul central de dezvoltare al investițiilor din Europa de Est.
În Timișoara dezvoltatorul proiectează cel de-al 12-lea ansamblu rezidențial, printre referințele de aici, amintim: Kubik (111 de apartamente), Palazzo Torino (24 de apartamente), Robigo (33 de apartamente), Palazzo Milano (33 de apartamente), Palazzo Firenze (32 de apartamente), Noka (12 duplexuri) și proiectul Le Villette (în dezvoltare).
În perioada 10-11 septembrie, 2022 sunteți așteptați la cea de-a doua ediție din acest an a Târgul Imobiliar Timișoara TIT pentru a vedea cele mai bune oferte din domeniul imobiliar și a găsi acel loc căruia să îi spuneți „acasă”. Organizatorii Târgului Imobiliar Timișoara TIT sunt Tion.ro, PubliTim și Agenda.
Trimite articolul
XEra interesant un video cu ansamblul rezidential, nu randari dintr-un etaj 🙁
Are nume frantuzesc, dar arata ca orice se construieste la Mosnita, Giroc sau Dumbravita. Ce e frantuzesc in acest complex ?