Și a XII-a ediție a Târgului Imobiliar Timișoara aduce, cum a făcut fiecare din 2017 încoace, oferte imobiliare. prețuri speciale pe perioada evenimentului și cele mai bune soluții de finanțare.
La panelul de la începutul evenimentului, gazda Anca Pavel Bucșa, director de produs Tion și Agenda&Publitim, a încercat să facă, împreună cu dezvoltatorii și creditorii o mică radiografie a pieței imobiliare. Una asumată și informată, în contextul tot mai multor scenarii și păreri, unele foarte radicale, vehiculate în spațiul public.
TVA și impozite mai mari, dar „bani sunt”
Principala grijă a celor care investesc în domeniu a fost creșterea de TVA, până la 21% la TVA, efectivă din august 2025. Au urmat, din ianuarie, taxele și impozitele crescute. Cu toate acestea, părerea din piață este unanimă.
„Sunt multiple influențe externe – globale și locale. Aș putea zice local de taxele și impozitele pe care ni le-a impus statul. În piață, clientela are nevoie de aproximativ șase luni să digere aceste schimbări de taxe. Prețurile mari pe care le avem în piață influențează scăderea cererii. Știm bine că românii sunt influențați de știri negative și automat își regândesc strategia pe termen scurt. Noi ne așteptăm ca piața să meargă în continuare la fel anul ăsta și cel mai probabil și anul viitor”, a declarat Andraș Foldvary, CEO Agenție Imobiliară 109 Corner, cel care a încercat să facă o analiză generală a pieței imobiliare.
Simona Șchiopotă, CEO Hitch & Masher, a aprofundat subiectul, vorbind și de alte elemente care duc la creșterea prețurilor la imobiliare. Pe de o parte, a crescut prețul materialelor. Pe de altă parte, au crescut și salariile celor care așteaptă să cumpere.
„Cerere există pe piață, doar că nu se ia decizia foarte ușor. După cum se știe, în ultimii doi ani am avut o creștere de TVA la locuințe de la 5% la 21%, iar Timișoara era o piață care folosea acest TVA destul de mult. Creșterile de taxe locale, spre exemplu pe proprietăți, de anul acesta au fost un motiv în plus. (…) Da, se vehiculează de foarte mulți ani scăderi de prețuri. Nu văd de unde ar putea fi aceste scăderi de prețuri, pentru că am avut multe alte creșteri, în afara TVA-ului (…)
Gândiți-vă: dacă nu ar fi profitabil pentru un dezvoltator să construiască, acesta nu ar mai construi, orașul nu s-ar mai dezvolta și nu s-ar mai atrage noi locuri de muncă. Am rămâne la un anumit nivel. Din punctul meu de vedere, nu putem spune că, deși au crescut prețurile la benzină, motorină, produse alimentare sau la orice altceva, prețul imobiliar ar urma să scadă. Dacă ar scădea, dezvoltatorii nu ar mai face proiecte”, a explicat Șchiopotă.
Pentru că o tranzacție imobiliară implică, pe lângă dezvoltator, și cumpărătorul, discuțiile au ajuns și pe această latură. Nicola Carabenciov, director executiv BRD, este convins: „Bani sunt”. De aici, alt argument împotriva scăderilor de prețuri în viitorul previzibil.
„Există un context de îngrijorare, dar bani sunt. Dacă mă uit aici, în jurul meu, e plin de bani. Deci, ei îi felicit pe investitorii care continuă să construiască în Timișoara. Anul trecut povesteam împreună dacă va crește prețul sau va scădea. A crescut! Ce se va întâmpla în viitor? Va crește! (…) Deci, bani sunt. Există, în schimb, ce spunea Simona mai devreme, o frică sau o temere a oamenilor de a investi. E absolut normală, naturală, firească, într-un context în care se discută de restructurări, se discută de reorganizări administrative, de reducerea aparatului bugetar”, a spus reprezentantul băncii.
Și Valeriu Mătușoiu, broker de credit, a explicat că piața dobânzilor este stabilă, iar băncile oferă soluții flexibile și adaptate pentru clienți.
„Din punct de vedere al dobânzilor, stăm bine. Putem face refinanțări atunci când expiră perioada de 3 ani a dobânzii fixe. Din partea clienților nu există teamă legată de dobânzi, pentru că noi știm să le explicăm și suntem alături de ei pas cu pas, venind de fiecare dată cu ofertele actualizate. Băncile au fost mereu partenerul nostru de încredere, iar noi am găsit soluția potrivită pentru fiecare client”, a transmis brokerul.
Început de an „extrem de bun” pentru unii. De unde și proiecte noi
În ciuda creșterilor de prețuri și predicțiilor pesimiste, există dezvoltatori care spun că au început anul mult mai bine decât ultimul sau ultimii doi: Nord One și City of Mara, de exemplu.
„Începând cu schimbarea cotei de TVA din iulie, a fost nebunia că a crescut cererea foarte mult pe proiectele ultracentrale. Practic, foarte mulți s-au focusat pe a achiziționa apartamente în scopul investițional. (…) Pot spune că în anul acesta, dacă mă raportez la începutul de anul trecut, pentru noi a fost grozav de bun. În primele două luni ale anului am reușit să vindem 15 unități, comparativ cu anul trecut, când am fost doar la 7-8 unități.
Există cerere, există dorință de achiziție! Investitorii, de obicei, în perioadele de genul, vor să securizeze banii. Și cum poți să o faci altfel decât investind în locații care nu-și pierd din valoare?”, a remarcat Bogdan Belciu, director de vânzări al Nord One.
La City of Mara, aceeași tendință. Mihaela Dumitriu, director marketing și vânzări, a prezentat însă și noul proiect City of Mara Forum, care pune accent pe importanța comunității, spațiilor verzi, dar și prezența diverselor spații comerciale.
„Propunem 400 de apartamente și 3.600 de metri pătrați de spații verzi. Ne dorim, așa cum spune și numele, City of Mara Forum, ca acest cartier să fie un loc în care creștem împreună, în care aducem oamenii împreună: tineri profesioniști, antreprenori. Prin acest mix de locuire și spații comerciale, spații de relaxare, coworking, săli de conferință, ne dorim să creăm o comunitate care crește împreună, lucru care este congruent cu valorile noastre. De-a lungul timpului am învățat din toate experiențele și spunem noi că facem lucrurile din ce în ce mai bine”, a declarat Mihaela Dumitriu.
Clienții nu caută (doar) discounturi
S-a vorbit și despre ce îi influențează pe clienți să cumpere un apartament. Romina Dovleac, director marketing XCity, a subliniat cum nevoile clienților trebuie să fie focusul principal, și cum aceștia, în special cei tineri, caută siguranță, apartenență și comunitate, mai mult decât discounturi sau metri pătrați.
„Ne-am dat seama că nu prin discounturi atingi clientul, ci prin nevoia lui de siguranță. Este vorba despre teama de impredictibilitate. Și atunci am încercat să găsim soluții prin care să le oferim o variantă sigură pentru viitor, inclusiv mai multe beneficii prin care ei să ajungă la cheltuieli aproape zero pe lună la un apartament de trei camere. A mers neașteptat de bine.
Ce cred eu că este important, ca dezvoltatori, este să încercăm să înțelegem ce vor clienții. Nu să presupunem că, dacă aruncăm un discount, rezolvăm lucrurile. Generațiile noi, dacă vă uitați în jur, caută comunitate, caută stil de viață, caută apartenență. Apartenență la un loc în care ei se regăsesc. Pentru ei nu mai este suficientă locația, numărul de metri pătrați sau prețul, ci ceea ce se întâmplă acolo”, a spus Romina Dovleac.
Separat, Vasile Sichitiu, director comercial Vivalia, a precizat că riscurile sistemice din trecut nu mai există și că achizițiile trebuie planificate pe termen lung. Pentru a analiza prezentul, acesta a făcut o incursiune în trecut.
„Într-adevăr, avem persoane care ne sună și ridică întrebări legate de prețuri, război sau alte scenarii, dar eu le spun să se gândească la asta: dacă în 2008 se gândeau să-și cumpere un apartament și l-au cumpărat, ar trebui să se întrebe acum dacă există riscuri reale.
Din punctul meu de vedere, nu văd riscuri sistemice ca atunci. Piața este mai matură, finanțarea este mai sănătoasă, banii există. Dacă ipotetic ar exista riscurile de atunci, clienții ar trebui să se întrebe: dacă prețurile ar scădea peste noapte cu, să zicem, 90% față de prezent, ar cumpăra apartamentul sau ar fi prea frică să facă pasul? Trebuie să ne gândim pe termen lung, un apartament cu credit pe 25-30 de ani nu îl iei de azi pe mâine doar pentru o reducere mică într-un an”, a declarat Sichitiu.
Isabela Dosza, de la Imobiliare.ro Finance, a recomandat echilibrul între dorințe și capacitatea de plată, dar și importanța consultării specialiștilor pentru credite și achiziții.
„Întotdeauna recomand clienților noi să păstreze un echilibru. Ne dorim foarte multe, fiecare dintre noi vrea să stea într-o casă mai mare, mai frumoasă, mai scumpă, mai aproape de centru, cu o comunitate în jur. Ne dorim să evoluăm, dar trebuie să facem acest lucru conștienți că vine cu un cost. Trebuie să ne uităm și să ne asigurăm că datoriile pe care ni le asumăm, ratele și creditele pe care le luăm, le putem acoperi din viitor. Aceasta este recomandarea mea pentru clienți. Este de preferat să-ți iei o casă mai mică, pe care să o poți plăti și în care să te poți bucura de viață, față de a lua o casă mult mai mare, cu costuri mai mari și, implicit, cu un risc mai ridicat pentru tine.
Cum se traduce asta? Fiecare client care vrea să își ia un credit trebuie să apeleze la un specialist. Vrei să-ți cumperi o casă? Apelezi la un specialist care știe tot ce se întâmplă pe piață. Vrei să-ți iei un credit? La fel, apelezi la un specialist”, a explicat Isabela Dosza.
Cei prezenți vă invită la standurile lor din cadrul celor două zile de târg (sâmbătă până la ora 19 și duminică in intervalul 10-18). În plus, vă puteți bucura de premii și oferte exclusive în cadrul târgului. Accesul este gratuit.
Citiți principiile noastre de moderare aici!