Începând din acest an, Primăria Timișoara a schimbat câteva prevederi privind comerțul stradal. Practic, este vorba despre noi reguli care ar trebui să simplifice procedura de autorizare și să reducă birocrația.
Comercianții au nevoie de un singur aviz, emis anual, pentru a participa la evenimente, iar taxele sunt acoperite în avans.
„Regulamentul răspunde solicitărilor venite din partea afacerilor locale și elimină proceduri care consumau timp și resurse. Vrem ca regulile să fie simple, clare și aplicabile, astfel încât comercianții să se poată concentra pe activitatea lor, iar Primăria să asigure un cadru pentru concurență corectă”, a declarat viceprimarul Paula Romocean.
Noile reguli
Potrivit reprezentanților primăriei, cea mai importantă schimbare este legată de modul de autorizare pentru evenimente. Până acum, era necesar un aviz separat pentru fiecare eveniment, dar conform noului regulament va exista un singur aviz, emis anual, în baza cererilor depuse la Primărie. Acesta va fi valabil până la data de 31 decembrie a fiecărui an sau până la expirarea documentelor din dosar – contract de comodat, de închiriere, ITP, de exemplu. Dacă documentul expirat nu este actualizat, avizul va fi anulat automat.
Deși va exista un singur aviz pentru eveniemente, participarea va fi însă condiționată și de obținerea unui aviz general de către organizatorii de evenimente și plata taxelor pentru ocuparea domeniului public.
Cealaltă modificare majoră se referă la obligativitatea achitării în avans a taxelor aferente activităților comerciale. „Pentru a preveni situațiile de concurență neloială”, spun reprezentanții primăriei. Plata se va face odată cu depunerea cererii, iar dovada plății va fi inclusă în documentația transmisă către primărie.
Regulamentul mai prevede că, dacă un agent economic primește trei dispoziții de suspendare a acordului sau avizului într-un an, municipalitatea poate refuza emiterea unui nou acord. Există noutăți și pentru activitățile comerciale mobile.
Astfel, în parcuri și zone pietonale pot funcționa triciclete, biciclete și cargobike-uri destinate vânzării de flori, ziare, dulciuri, suveniruri sau băuturi nealcoolice, cu condiția obținerii unui aviz din partea Comisiei de Circulație.
O altă noutate ar fi că, pentru vânzarea florilor, este necesar certificatul de producător.
Pentru prelungirea acordului de funcționare va fi necesară depunerea cererii de reautorizare, acordul din perioada precedentă, dovada achitării taxelor, documentele actualizate și o declarație pe propria răspundere că se mențin condițiile care au stat la baza acordului inițial.
Vă amintim, regulamentul a fost publicat încă din octombrie pe site-ul primăriei. Acesta a ajuns pe masa consilierilor locali două luni mai târziu, fiind aprobat pe 18 decembrie. Noile reguli se aplică de la 1 ianuarie.
Trimite articolul
XMi se pare că ne îndreptăm într-o direcție bună în sfârșit. A durat aproape 40 de ani de la revoluție, dar în sfârșit se fac unele lucruri așa cum trebuie. Sperăm doar ca autoritățile să și facă toate controalele pe bune și regulat ca să nu fie iarăși o grămadă de samsari
-
dap, incearca sa citesti si partea asta:
“Deși va exista un singur aviz pentru eveniemente, participarea va fi însă condiționată și de obținerea unui aviz general de către organizatorii de evenimente și plata taxelor pentru ocuparea domeniului public.”
Si apoi sa o intelegi.Apoi mai vezi si ca ti se cere “dovada achitării taxelor”. Asta e digitalizarea mult invocata si directia buna, dupa parerea ta?
Cat despre “Cealaltă modificare majoră se referă la obligativitatea achitării în avans a taxelor aferente activităților comerciale. „Pentru a preveni situațiile de conc.urență neloială”” cred ca nu e nevoie sa spun cata mizerie à la usere cuprinde.
-
mda…doar ca aberezi
-
mi se pare mai complicat si pare sa le puna bete in roate celor care ar participa la un singur eveniment. samsarii mai organizati o sa fie avantajati!