Tururile vor avea loc marți, 17 martie, și vineri, 20 martie, chiar în ziua echinocțiului de primăvară, în replica celebrului sanctuar neolitic de la Parța.
Sanctuarul a fost reconstruit pe baza cercetărilor arheologice realizate pe situl de la Parța și reconstituie structura unui spațiu ritual vechi de peste șapte milenii, aparținând cultura Vinča, una dintre marile civilizații ale neoliticului din această regiune a Europei.
Vizitatorii vor putea păși într-un univers preistoric reconstituit cu atenție la detalii: pereți de lut, stâlpi de lemn, acoperiș de stuf, vetre și altare care sugerează modul în care comunitățile de acum mii de ani își exprimau credințele și relația cu lumea.
Tururile ghidate vor fi susținute de muzeografa Sofia Bertea, care îi va ghida pe participanți printr-o „lectură arheologică” a sanctuarului. Organizarea spațiului, descoperirile de la Parța și interpretările specialiștilor despre rolul ritual al construcției vor fi explicate pe înțelesul tuturor, inclusiv al copiilor.
Vizitele pot fi făcute între orele 10:00 și 17:00, iar accesul este gratuit.
Sanctuarul neolitic original a fost descoperit în anii ’70 de arheologul Gheorghe Lazarovici, pe malul râului Timiș, la aproximativ 1,5 kilometri de actualul punct muzeal. Specialiștii au decis ca vestigiile autentice să rămână în custodia Muzeului Național al Banatului, deoarece mutarea lor ar fi putut duce la distrugerea structurii originale. În schimb, la Parța a fost realizată o replică fidelă pentru a permite publicului să înțeleagă importanța descoperirii.
Punctul muzeal face parte din proiectul „Valorificarea potențialului siturilor arheologice Parța și Majdan pentru stimularea turismului în zona transfrontalieră Banat”, finanțat prin Programul Interreg România–Republica Serbia. Proiectul, cu un buget de peste 750.000 de euro, a fost implementat de Consiliul Județean Timiș în urmă cu câțiva ani.
Pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!